Fussilat · 41:26–29

Versetele 26 la 29

Allah vesteste despre indepartarea necredinciosilor de Coran si despre indemnul pe care si-l adresau unii altora: „Nu ascultati acest Coran”, adica intoarceti-va de la el, feriti-va sa-l ascultati si sa dati atentie celui care l-a adus. Daca totusi se intampla sa-l auziti sau sa auziti chemarea la hotararile sale, „faceti zarva in timpul recitarii lui”: rostiti vorbe lipsite de folos, chiar vatamatoare si ofensatoare, si impiedicati, pe cat puteti, pe oricine sa va vorbeasca despre el ori sa va recite cuvintele si sensurile lui.

Aceasta era purtarea lor si aceste cuvinte aratau indepartarea lor de Coran. „Poate ca veti birui”, spuneau ei. Marturia dusmanilor scoate adevarul si mai mult la iveala: ei stiau ca nu-l puteau invinge pe cel care a adus Coranul decat prin indepartare si prin indemnarea altora la indepartare. Din cuvintele lor se intelege ca, daca l-ar fi ascultat cu atentie, nu ar fi putut birui, fiindca adevarul este intotdeauna biruitor si nu poate fi invins. Acest lucru este cunoscut deopotriva de prietenii si de dusmanii adevarului.

Fiindca aceasta purtare era nedreptate si incapatanare, iar speranta calauzirii lor disparuse, nu le mai ramanea decat pedeapsa. „Ii vom face negresit pe cei care nu au crezut sa guste o pedeapsa aspra si ii vom rasplati negresit pentru cele mai rele fapte pe care le savarseau”, adica pentru necredinta si pacat. Ei savarseau si alte fapte, insa pedeapsa este numai pentru fapta asocierii; Domnul tau nu nedreptateste pe nimeni.⁷¹

„Aceasta este rasplata dusmanilor lui Allah”, cei care I se impotrivesc si ii combat pe alesii Sai prin necredinta, tagaduire, disputa si lupta. Rasplata lor este „Focul. In el vor avea Locuinta Vesniciei”: vor ramane acolo fara sfarsit, pedeapsa nu li se va usura nici macar o clipa si nu vor fi ajutati. Aceasta este „drept rasplata pentru ca tagaduiau semnele Noastre”, desi ele erau dovezi limpezi si hotaratoare, care trebuiau sa duca la certitudine. De aceea tagaduirea lor a fost cea mai mare nedreptate si incapatanare.

„Cei care nu au crezut” - adica aceia dintre ei care ii urmasera pe conducatori, dupa cum arata ceea ce urmeaza - au spus, in felul in care isi aratau mania fata de cei care i-au ratacit: „Domnul nostru, arata-ni-i pe cei doi care ne-au ratacit dintre djinni si oameni”, adica cele doua categorii care ne-au dus la ratacire si la pedeapsa: diavolii dintre djinni si diavolii dintre oameni, care ne-au chemat spre Gheena, „ca sa-i punem sub picioarele noastre si sa fie dintre cei mai de jos”. Adica sa fie dintre cei injositi si umiliti, asa cum ne-au ratacit, ne-au ispitit si au fost pricina coborarii noastre in Foc. Aceste cuvinte arata cat de mare va fi vrajmasia unora fata de altii si lepadarea lor reciproca.