An-Nisa · 4:97–99

Versetele 97 la 99

Aceasta este o amenintare aspra pentru cei care au renuntat la emigrare, desi aveau putinta sa o faca, pana cand i-a ajuns moartea. Ingerii care le iau sufletele ii mustra prin aceste cuvinte aspre: „In ce stare ati fost?”, adica: in ce situatie va aflati si prin ce va deosebeati de politeisti? Dimpotriva, le-ati sporit numarul si poate chiar i-ati sprijinit impotriva credinciosilor. Ati pierdut prilejul de a savarsi multe fapte bune, de a lupta alaturi de Mesagerul lui Allah - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa -, de a fi alaturi de musulmani si de a-i ajuta impotriva dusmanilor.

Ei spun: „Am fost slabiti si asupriti pe pamant”, adica lipsiti de putere, umiliti si oprimati, fara putinta de a emigra. Insa nu spun adevarul, fiindca Allah i-a mustrat si i-a amenintat, iar Allah nu impovareaza niciun suflet peste puterea lui. Dupa aceea ii excepteaza pe cei care au fost cu adevarat slabiti si asupriti. De aceea ingerii le spun celor dintai: „Nu era pamantul lui Allah destul de intins ca sa emigrati pe el?” Intrebarea stabileste un fapt cunoscut: pamantul lui Allah este intins, iar oricine se afla intr-un loc unde nu-si poate manifesta religia are pe pamant alte locuri si o iesire spre o tara in care Il poate adora pe Allah. Preainaltul spune: „O, robi ai Mei care credeti! Pamantul Meu este intins, asa ca numai pe Mine adorati-Ma!” [al-'Ankabut, 29:56].

Despre cei fara scuza, Allah spune: „Acestia isi vor avea salasul in Gheena. Si ce rea destinatie!” Aceasta arata ceea ce se va petrece in Ziua Judecatii atunci cand sunt intrunite toate conditiile si nu exista vreun impediment; uneori pot exista impedimente care inlatura aceasta urmare.

Versetul dovedeste ca emigrarea este una dintre cele mai mari obligatii si ca parasirea ei este interzisa, ba chiar unul dintre cele mai grave pacate mari. El mai arata ca fiecare om care moare si-a primit in intregime partea hotarata de hrana, durata vietii si fapte. Sensul acesta este indicat de verbul „le iau sufletele”, a carui radacina are sensul de primire deplina; daca i-ar mai fi ramas ceva din ceea ce i-a fost randuit, sufletul nu i-ar fi fost luat. Versetul confirma credinta in ingeri si ii lauda, deoarece Allah ii pomeneste intr-un context care arata aprobarea Sa fata de ei.

Apoi sunt exceptati cei cu adevarat slabiti si asupriti, care nu dispun de niciun mijloc de emigrare si „nici nu gasesc o cale”. Despre ei Allah spune: „Pe acestia poate ca Allah ii va ierta, caci Allah este Cel care sterge pacatele, Atoateiertator.” Cuvantul „poate”, cand este folosit cu privire la Allah, arata ca lucrul se va implini neaparat, datorita generozitatii si bunatatii Sale. Cand Coranul leaga speranta rasplatii de o fapta, aceasta inseamna ca rasplata nu se dobandeste decat daca fapta este savarsita in chipul cerut. Daca nu este facuta astfel, omul a fost neglijent si nu merita acea rasplata. Allah stie cel mai bine.

Versetul arata ca acela care nu poate indeplini ceea ce i s-a poruncit, fie o obligatie, fie altceva, este scuzat. Allah spune despre cei incapabili sa participe la lupta: „Nu este niciun pacat asupra orbului, nici asupra schiopului si nici asupra bolnavului...” [al-Fath, 48:17], iar despre porunci in general: „Temeti-va de Allah atat cat puteti” [at-Taghabun, 64:16]. Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - a spus: „Cand va poruncesc ceva, impliniti din el atat cat puteti.³⁷” Omul nu are insa scuza pana cand nu-si da toata silinta si apoi constata ca nu poate, caci Allah spune: „care nu dispun de niciun mijloc”. Versetul mai arata ca, in pelerinajul Hajj, in 'Umrah si in alte acte care necesita calatorie, existenta unei calauze este una dintre conditiile capacitatii de a le indeplini.