An-Nisa · 4:93

Versetul 93

Mai inainte, Allah a aratat ca uciderea cu intentie a unui credincios nu poate veni de la alt credincios si ca aceasta ucidere este necredinta in fapte. Aici pomeneste amenintarea pentru acela care ucide cu intentie, o amenintare care face inimile sa tremure si ii umple de spaima pe cei care inteleg.

Pentru niciun alt pacat mare nu se afla o amenintare mai mare ori macar asemenea ei. Fapta este rasplatita cu Jahannam; cu alte cuvinte, acest pacat mare, prin el insusi, cere ca faptuitorul sa fie pedepsit in Jahannam, cu toate chinurile sale cumplite, umilinta deplina, mania dumnezeiasca, lipsirea de izbanda si de reusita si sfarsitul in pierdere si pieire. Allah sa ne apere de tot ceea ce ne indeparteaza de mila Sa.

Aceasta amenintare urmeaza aceeasi regula ca textele asemanatoare care ameninta, pentru anumite pacate mari si neascultari, cu ramanerea vesnica in Foc ori cu lipsirea de Paradis. Invatatii de seama - Allah sa aiba mila de ei - au avut pareri diferite cu privire la talcuirea acestor texte, desi au fost cu totii de acord ca este falsa parerea kharijitilor si a mu'tazilitilor, potrivit careia acela care savarseste aceasta fapta va ramane vesnic in Foc, chiar daca marturiseste tawhidul. Talcuirea corecta este cea data de marele invatat Shams ad-Din Ibn al-Qayyim - Allah sa aiba mila de el - in Madarij as-Salikin³⁵. Dupa ce a pomenit celelalte talcuiri si le-a cercetat critic, el a spus:

„Un grup a spus: Acest text si cele asemenea lui, care pomenesc o pedeapsa potrivita faptei, nu inseamna neaparat ca pedeapsa va fi aplicata in mod inevitabil ori de cate ori fapta este savarsita. Pentru aplicarea oricarei hotarari exista conditii care trebuie indeplinite si piedici care trebuie sa lipseasca. Aceste texte ne vestesc numai ca o asemenea pedeapsa corespunde unei anumite fapte ori unui anumit pacat.

Pe langa aceasta, exista dovezi pentru piedicile care opresc pedeapsa, unele statornicite prin consens, iar altele prin texte. Cainta este o piedica potrivit consensului. Tot astfel este tawhidul, potrivit textelor mutawatir pe care nimeni nu le poate nesocoti. Printre celelalte piedici se afla faptele bune mari care sterg pacatul, nenorocirile grele care il ispasesc si aplicarea pedepselor hudud in aceasta lume, potrivit textelor.

Nu ne este ingaduit sa nesocotim aceste texte si dovezi. Trebuie, asadar, sa tinem seama de toate textele, privitoare atat la pedeapsa, cat si la ceea ce impiedica aplicarea ei. Din acest motiv, faptele bune si cele rele sunt cantarite unele fata de altele, pentru a se sti daca omul merita pedeapsa sau nu, iar sfarsitul lui este hotarat potrivit celor care cantaresc mai greu.

Ei au spus: Cantarirea binelui si a raului in aceasta lume si in Viata de Apoi este temelia hotararilor Legii si a hotararilor lui Allah. Pe aceasta temelie este carmuita intreaga creatie si pe ea se sprijina legatura dintre cauza si efect, atat in legile firii care carmuiesc lumea, cat si in legile Shari'ah.

Allah a creat pentru fiecare lucru un opus care i se impotriveste si il respinge, iar cel mai puternic va birui in cele din urma.

Puterea trupului aduce sanatate si buna stare, iar stricarea si dezechilibrul umorilor impiedica functionarea fireasca a trupului si actiunea acestei puteri; dintre acesti factori, cel mai puternic va birui. La fel este lupta dintre leac si boala: in trup se afla lucruri inclinate spre sanatate si altele inclinate spre boala; unele incearca sa impiedice efectul deplin al celorlalte si sa li se impotriveasca. Cand unele biruie, efectul lor devine cel mai puternic.

Astfel se cunoaste ca oamenii sunt de mai multe feluri. Unii vor intra in Paradis si nu vor intra in Foc, iar altii dimpotriva. Unii vor intra in Foc, dar vor iesi din el, iar durata sederii lor va fi pe masura pricinii intrarii, care hotaraste daca vor iesi repede ori dupa un timp.

Acela care are patrundere adanca vede limpede tot ceea ce Allah a vestit in Cartea Sa despre Viata de Apoi si amanuntele ei, ca si cum ar privi cu ochii sai. El stie ca toate acestea sunt cerute de dumnezeirea, stapanirea, puterea si intelepciunea lui Allah si ca opusul lor este cu neputinta in privinta Lui. A-I atribui contrariul inseamna a-I atribui ceva ce nu I se potriveste. El percepe acest adevar cu puterea sa de intelegere la fel de limpede cum percepe soarele si stelele cu vederea.

Aceasta este certitudinea credintei, care arde faptele rele asa cum focul arde lemnul. Este cu neputinta ca omul care are aceasta treapta a certitudinii sa staruie in fapte rele. Daca totusi savarseste o asemenea fapta si o repeta, lumina credintei pe care o are il sileste sa-si innoiasca de fiecare data cainta, intorcandu-se mereu la Allah cu cainta. Un asemenea om este dintre cele mai iubite fapturi de Allah.”

Allah sa-l rasplateasca pe Ibn al-Qayyim cu bine pentru slujirea Islamului si a musulmanilor.