An-Nisa · 4:71–74

Versetele 71 la 74

Allah le porunceste robilor Sai credinciosi sa ia masuri de paza impotriva dusmanilor necredinciosi. Aici intra toate mijloacele care ii ajuta sa lupte si sa indeparteze atacul: folosirea cetatilor si a santurilor, invatarea tragerii si a calariei, deprinderea mestesugurilor care ajuta la aceasta, cunoasterea cailor de acces, a cailor de retragere si a planurilor dusmanului si plecarea pe calea lui Allah.

De aceea El spune: „apoi porniti in grupuri”, adica separat, astfel incat o ceata ori un detasament sa plece, iar altii sa ramana, „ori porniti cu totii”. Aceasta se hotaraste dupa ceea ce implineste cel mai bine scopul, il infrange pe dusman si ii ajuta pe musulmani si religia lor. Versetul este asemenea cuvintelor lui Allah: „Pregatiti impotriva lor toata puterea de care sunteti in stare” (al-Anfal, 8:60).

Apoi Allah vorbeste despre cei slabi in credinta, care raman in urma si nu participa la jihad: „Printre voi este cu siguranta unul care ramane in urma”, o, credinciosilor. Acesta este omul cu ravna si hotarare slabe fata de jihadul pe calea lui Allah, din slabiciune, lene si lasitate. Aceasta este interpretarea cea mai corecta.

S-a spus si ca formularea araba inseamna ca un asemenea om ii face si pe altii sa ramana in urma, oprindu-i de la lupta; aceasta i-ar desemna pe ipocriti. Insa primul sens este mai puternic din doua motive.

Mai intai, Allah spune „printre voi”, iar cuvintele li se adreseaza credinciosilor. In al doilea rand, in versetul urmator El spune: „ca si cum nu ar fi existat nicio legatura de iubire intre voi si el”. Allah a taiat legatura de iubire dintre necredinciosi - atat mushriki, cat si ipocriti - si credinciosi.

Realitatea confirma si ea aceasta interpretare. Credinciosii sunt de doua feluri: unii au credinta sincera, nascuta din certitudine puternica si dovedita prin jihad, iar altii au intrat in Islam, dar credinta lor este slaba si nu au puterea necesara pentru jihad. Allah spune: „Beduinii spun: «Noi credem.» Spune: «Voi nu ati crezut, ci spuneti: Ne-am supus, caci credinta nu a intrat inca in inimile voastre. Daca va supuneti lui Allah si Mesagerului Sau, El nu va scadea nimic din rasplata faptelor voastre»” (al-Hujurat, 49:14).

Apoi Allah arata telurile celor care raman in urma si lucrul la care ravnesc cel mai mult: telul lor este lumea si averea ei.

„Daca va loveste un necaz”, precum infrangerea, uciderea si biruinta vremelnica a dusmanului, din pricini cunoscute de Allah, acela care a ramas in urma „spune: «Allah m-a binecuvantat, fiindca nu am fost de fata impreuna cu ei.»”

Din pricina ratiunii slabe si a credintei slabe, el socoteste ca ramanerea in urma si neparticiparea la jihadul in care s-a petrecut acel necaz sunt o binefacere. Nu stie ca adevarata binefacere este calauzirea si ajutorul pentru acest maret act de ascultare, prin care credinta se intareste, omul este izbavit de pedeapsa si pierdere, dobandeste rasplata mare si castiga multumirea lui Allah, Cel Generos si Daruitor.

Ramanerea in urma poate aduce putina odihna, dar dupa ea vin osteneala indelungata, durerea mare si pierderea celor dobandite de cei care lupta.

„Dar daca va ajunge un har de la Allah”, precum biruinta si prada, „el va spune, ca si cum nu ar fi existat nicio legatura de iubire intre voi si el: «Ce bine ar fi fost daca as fi fost cu ei! As fi dobandit o izbanda mare.»” El isi doreste sa fi fost de fata numai pentru a primi ceva din prada. Nu are alt tel si alta dorinta.

Este ca si cum nu s-ar numara printre voi, o, credinciosilor, si ca si cum intre voi si el nu ar exista iubirea credintei. Aceasta iubire cere ca toti credinciosii sa fie uniti in lucrurile care le aduc folos si indeparteaza raul, sa se bucure cand scopul este atins chiar prin mana altor frati credinciosi, sa sufere cand nu este atins si sa se ajute cu totii in lucrarea care implineste binele religiei si al lumii lor. Acela care nu doreste decat castigul lumesc nu are acest duh al credintei.

Din bunatatea Sa fata de robi, Allah nu-l lipseste cu totul de mila Sa si nu-i inchide portile. Acela care savarseste lucruri nepotrivite este chemat sa-si indrepte lipsurile si sa-si desavarseasca sufletul. De aceea Allah le-a poruncit acestor oameni sa fie sinceri, sa porneasca si sa lupte pe calea Sa: „Sa lupte pe calea lui Allah aceia care vand viata acestei lumi pentru Viata de Apoi.” Aceasta este una dintre interpretarile versetului si este cea mai corecta.

S-a spus si ca sensul este: sa lupte pe calea lui Allah credinciosii cu credinta deplina si sincera, anume aceia „care vand viata acestei lumi pentru Viata de Apoi”, renuntand la lumea aceasta si cautand Viata de Apoi.

Lor li se potriveste aceasta adresare, fiindca s-au pregatit si sunt gata sa lupte impotriva dusmanului, datorita credintei desavarsite care ii indeamna la aceasta.

Cat despre cei care raman in urma, nu trebuie sa va pese daca ies ori raman. Aceasta este asemenea cuvintelor lui Allah: „Spune: «Credeti in el ori nu credeti. Cu adevarat, aceia carora li s-a dat stiinta inaintea lui, cand el le este recitat, cad cu fetele la pamant in prosternare»” (al-Isra', 17:107) si: „Daca acestia nu cred in el, Noi l-am incredintat unui popor care nu-l tagaduieste” (al-An'am, 6:89).

S-a spus si ca sensul versetului este: sa lupte cel care se angajeaza in lupta pe calea lui Allah impotriva necredinciosilor care dau Viata de Apoi in schimbul vietii acestei lumi. Potrivit acestei interpretari, termenul arab „cei care” are functia de complement direct.

„Aceluia care lupta pe calea lui Allah”, cu conditia ca lupta sa fie dintre cele poruncite de Allah si Mesagerul Sau, iar intentia robului sa fie sincera pentru Allah si pentru cautarea Fetei Sale, „si este ucis ori biruieste ii vom darui curand o rasplata mare”.

Aceasta rasplata cuprinde sporirea credintei si a devotamentului religios, prada, numele bun si rasplata luptatorilor pe calea lui Allah, pe care El le-a pregatit-o in Paradis: lucruri pe care niciun ochi nu le-a vazut, nicio ureche nu le-a auzit si nicio inima omeneasca nu si le-a inchipuit.