Comentariul pasajului
Versetele 64 si 65
Textul arab și traducerea din volum
وَمَآ أَرْسَلْنَا مِن رَّسُولٍ إِلَّا لِيُطَاعَ بِإِذْنِ ٱللَّهِ ۚ وَلَوْ أَنَّهُمْ إِذ ظَّلَمُوٓا۟ أَنفُسَهُمْ جَآءُوكَ فَٱسْتَغْفَرُوا۟ ٱللَّهَ وَٱسْتَغْفَرَ لَهُمُ ٱلرَّسُولُ لَوَجَدُوا۟ ٱللَّهَ تَوَّابًا رَّحِيمًا ﴿٦٤﴾
64. Noi nu am trimis niciun Mesager decat pentru ca el sa fie ascultat, cu voia lui Allah. Daca ei ar fi venit la tine dupa ce s-au nedreptatit pe ei insisi, ar fi cerut iertare de la Allah, iar Mesagerul ar fi cerut iertare pentru ei, L-ar fi aflat pe Allah Primitor al caintei, Milostiv.
فَلَا وَرَبِّكَ لَا يُؤْمِنُونَ حَتَّىٰ يُحَكِّمُوكَ فِيمَا شَجَرَ بَيْنَهُمْ ثُمَّ لَا يَجِدُوا۟ فِىٓ أَنفُسِهِمْ حَرَجًا مِّمَّا قَضَيْتَ وَيُسَلِّمُوا۟ تَسْلِيمًا ﴿٦٥﴾
65. Nu, pe Domnul tau! Ei nu vor crede pana cand nu te vor lua judecator in toate neintelegerile dintre ei, apoi nu vor gasi in sufletele lor nicio apasare fata de ceea ce ai hotarat si se vor supune pe deplin.
Text arab: Tanzil Project (filă nouă). Surse și drepturi
Allah face aici o vestire care cuprinde porunca si indemnul la ascultarea Mesagerului si arata ca scopul trimiterii Mesagerilor a fost ca ei sa fie ascultati. Oamenii la care au fost trimisi trebuie sa li se supuna in tot ceea ce le poruncesc si le interzic si sa-i cinsteasca asa cum acela care asculta il cinsteste pe cel ascultat.
Aceasta confirma ocrotirea Mesagerilor de greseala in tot ceea ce transmit de la Allah si in ceea ce poruncesc si interzic, deoarece Allah a poruncit ascultarea lor fara exceptie. Daca nu ar fi fost ocrotiti de greseala si ar fi putut porunci ceva gresit, ascultarea lor nu ar fi fost poruncita fara exceptie.
„Cu voia lui Allah”, adica ascultarea celui care se supune are loc prin hotararea si randuiala lui Allah. Aceste cuvinte confirma hotararea si randuiala divina, indeamna la cautarea ajutorului lui Allah si arata ca omul nu se poate supune Mesagerului daca Allah nu-l ajuta.
Apoi Allah vesteste marea Sa darnicie si bunatate si il cheama pe acela care savarseste fapte rele sa le recunoasca, sa se caiasca si sa-I ceara iertare: „Daca ei ar fi venit la tine dupa ce s-au nedreptatit pe ei insisi”, adica recunoscandu-si pacatele si smerindu-se din pricina lor, „ar fi cerut iertare de la Allah, iar Mesagerul ar fi cerut iertare pentru ei, L-ar fi aflat pe Allah Primitor al caintei, Milostiv”.
Allah le-ar fi primit cainta, le-ar fi iertat nedreptatea si i-ar fi cuprins cu mila Sa, primindu-le cainta, ajutandu-i sa se caiasca si rasplatindu-i pentru aceasta. Venirea la Mesager era valabila numai in timpul vietii sale, asa cum arata contextul, fiindca cererea lui de iertare putea avea loc numai cat timp era viu. Dupa moartea sa, nu trebuie sa i se ceara nimic; aceasta intra in shirk.
Apoi Allah jura pe Sine Insusi ca ei nu vor avea credinta pana cand nu-l vor lua pe Mesagerul Sau judecator in toate neintelegerile dintre ei, adica in toate lucrurile asupra carora exista divergente. Lucrurile asupra carora exista consens nu intra aici, fiindca acel consens nu poate fi intemeiat decat pe Carte si Sunnah.
A cere judecata potrivit Legii nu este de ajuns pana cand nu dispare din inimi orice apasare si retinere fata de aceasta hotarare. Nici aceasta nu este de ajuns pana cand oamenii nu o primesc cu deplina supunere, cu inima deschisa si linistita, atat in purtarea lor, cat si in sinea lor.
A cere judecata potrivit Legii reprezinta treapta Islamului; lipsa apasarii din inima este treapta credintei; iar supunerea deplina este treapta ihsanului. Acela care desavarseste toate aceste trepte si-a desavarsit intreaga religie. Acela care paraseste judecata amintita fara sa o recunoasca este necredincios, iar acela care o paraseste desi o recunoaste este supus aceleiasi judecati ca ceilalti pacatosi asemenea lui.