An-Nisa · 4:58–59

Versetele 58 si 59

Prin lucrurile incredintate se intelege tot ceea ce i se incredinteaza omului si i se porunceste sa pastreze. Allah le porunceste robilor Sai sa-si indeplineasca pe deplin obligatiile fata de cei indreptatiti, fara nicio lipsa si fara amanare. Aici intra functiile de raspundere, averile, tainele si indatoririle a caror implinire nu o vede nimeni in afara de Allah.

Juristii au aratat ca acela caruia i s-a incredintat un lucru este dator sa-l pazeasca asezandu-l intr-un loc in care asemenea lucruri sunt pastrate de obicei. Aceasta deoarece obligatia asumata nu poate fi indeplinita, iar lucrul nu poate fi inapoiat la cerere decat daca este pastrat; de aceea pastrarea lui devine obligatorie.

Cuvintele „celor carora li se cuvin” arata ca lucrul incredintat nu trebuie dat altuia decat aceluia care l-a incredintat; reprezentantul sau are aceleasi drepturi in aceasta privinta. Daca lucrul este dat altcuiva decat celui indreptatit, obligatia asumata nu a fost indeplinita.

„Iar cand judecati intre oameni, sa judecati cu dreptate.” Aceasta cuprinde judecarea intre ei in pricini privind viata, averea si onoarea oamenilor, fie ca lucrul este mare ori mic si fie ca oamenii sunt rude ori straini, drepti ori pacatosi, prieteni ori dusmani.

Dreptatea cu care Allah a poruncit sa se judece este ceea ce El a legiuit prin cuvintele Mesagerului Sau - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa -, in privinta normelor si a hotararilor. Aceasta cere cunoasterea dreptatii pentru a judeca potrivit ei.

Fiindca aceste porunci sunt bune si drepte, Allah spune: „Cat de minunat este lucrul la care va indeamna Allah! Cu adevarat, Allah este Atoateauzitor, Atoatevazator.” Aceasta este o lauda adusa poruncilor si interdictiilor lui Allah, caci ele cuprind binele acestei lumi si al Vietii de Apoi si indeparteaza raul din amandoua. Cel Care le-a legiuit este Atoateauzitorul si Atoatevazatorul, Caruia nimic nu-I este ascuns si Care cunoaste mai bine decat robii ceea ce le aduce binele.

Apoi Allah a poruncit supunerea fata de El si fata de Mesagerul Sau, prin implinirea lucrurilor obligatorii si recomandate pe care le poruncesc si prin parasirea celor pe care le interzic. El a poruncit si supunerea fata de cei care au autoritate, precum conducatorii, dregatorii si invatatii. Treburile religioase si lumesti ale oamenilor nu pot fi indreptate decat prin supunerea fata de ei, in ascultare de Allah si cautand rasplata aflata la El.

Aceasta supunere este insa conditionata de faptul ca ei nu poruncesc neascultarea de Allah. Daca poruncesc asa ceva, nicio faptura nu trebuie ascultata intr-un lucru care inseamna neascultare fata de Creator.

Poate ca din acest motiv verbul „supuneti-va” nu este repetat inaintea celor care au autoritate, asa cum este repetat inaintea Mesagerului. Mesagerul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - porunceste numai ascultarea de Allah, iar acela care i se supune lui I se supune lui Allah. In schimb, supunerea fata de cei care au autoritate este conditionata de faptul ca poruncile lor nu implica savarsirea unui pacat.

Apoi Allah a poruncit ca orice lucru asupra caruia oamenii se cearta, fie ca priveste temeliile religiei, fie ramurile ei, sa fie intors la Allah si la Mesager, adica la Cartea lui Allah si la Sunnah Mesagerului Sau - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa. In ele se afla hotararea care desparte adevarul de fals in toate lucrurile asupra carora oamenii au pareri diferite: fie printr-un text limpede si direct, fie prin sensul general al unui text, fie printr-o aluzie, o atentionare, un sens implicit ori un inteles general dupa care se masoara lucrurile asemanatoare.

Cartea lui Allah si Sunnah Mesagerului Sau sunt temelia religiei, iar credinta nu poate fi dreapta fara ele. De aceea, intoarcerea la ele este o conditie a credintei. Allah spune: „daca voi credeti in Allah si in Ziua de Apoi”. Aceasta arata ca acela care nu intoarce la ele lucrurile disputate nu este un credincios adevarat, ci crede in taghut, asa cum este aratat in versetul urmator.

„Aceasta”, adica intoarcerea la Allah si la Mesagerul Sau, „este mai bine si are urmarea cea mai buna”, fiindca hotararea lui Allah si a Mesagerului Sau este cea mai buna si mai dreapta hotarare si cea mai folositoare pentru oameni in religia lor, in lumea lor si in Viata de Apoi.