An-Nisa · 4:51–57

Versetele 51 la 57

Aceste versete arata o parte dintre purtarile urate ale iudeilor si pizma lor fata de Profet - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - si fata de credinciosi. Firea lor josnica si purtarea lor rea i-au facut sa paraseasca credinta in Allah si in Mesagerul Sau si sa o inlocuiasca cu credinta in jibt si taghut. Aceasta inseamna credinta in adorarea altuia in afara de Allah si judecarea dupa altceva decat Legea lui Allah.

Aici intra vrajitoria, ghicitoria, adorarea altuia in afara de Allah si ascultarea de Shaytan. Toate acestea se cuprind in jibt si taghut. Tot astfel, necredinta si pizma lor i-au facut sa dea intaietate caii celor care nu cred in Allah - adoratorii idolilor - fata de calea credinciosilor.

„Si le spun celor care nu cred”, cautand sa-i multumeasca si sa-i linguseasca si din ura fata de credinta, „Acestia sunt mai bine calauziti pe cale decat cei care cred”, adica in privinta drumului pe care il urmeaza. Cat de mare este prostia si incapatanarea lor si cat de slaba le este ratiunea!

Cum au putut urma aceasta cale vrednica de mustrare? Au crezut oare ca o astfel de afirmatie poate fi acceptata de un om intelept ori ca poate parea plauzibila chiar si unui nestiutor?

Cum poate fi socotita mai buna o religie intemeiata pe adorarea idolilor, care interzice lucrurile bune si ingaduie lucrurile rele si oprite, care raspandeste nedreptatea intre oameni, il pune pe Creator pe acelasi plan cu fapturile si cere necredinta in Allah, in Mesagerii si in Cartile Sale, decat religia intemeiata pe adorarea Celui Milostiv, pe sinceritate fata de Allah in taina si in vazul oamenilor, pe lepadarea tuturor celor adorati in afara Lui - idoli, rivali si mincinosi -, pe pastrarea legaturilor de rudenie, pe bunatate fata de toate fapturile, chiar si fata de animale, pe dreptate si echitate intre oameni, pe interzicerea oricarui rau si a oricarei nedreptati si pe sinceritate in toate cuvintele si faptele? O astfel de preferinta nu poate fi decat nebunie curata.

Acela care alege astfel este fie dintre oamenii cei mai nestiutori si mai lipsiti de judecata, fie dintre cei mai razvratiti si mai incapatanati in respingerea adevarului. Aceasta este realitatea lor. De aceea Allah Preainaltul spune despre ei: „Acestia sunt cei pe care Allah i-a blestemat”, adica i-a indepartat de mila Sa si a coborat pedeapsa asupra lor.

„Iar acela pe care Allah il blestema nu va gasi niciun ajutator”, adica pe nimeni care sa se ingrijeasca de treburile lui, sa-l ocroteasca si sa indeparteze raul de la el. Aceasta este pierderea cea mai mare.

„Au ei oare vreo parte din stapanire?” Oare au o parte din stapanire, astfel incat sa dea intaietate cui voiesc, dupa simplele lor pofte? Daca ar fi asa, ar fi partasi cu Allah in carmuirea stapanirii Sale. Chiar si atunci, s-ar purta cu cea mai mare zgarcenie si avaritie. De aceea El spune: „Daca ar avea, nu le-ar da oamenilor nici cat punctul din samburele unei curmale”, adica nu le-ar da nimic, nici macar un lucru neinsemnat.

Aceasta descrie zgarcenia lor nemasurata, presupunand ca ar avea vreo parte din stapanirea lui Allah. Intrebarea are un raspuns limpede, fiind statornicit in mintea fiecaruia ca ei nu au nicio asemenea parte.

„Sau ii pizmuiesc pe oameni pentru ceea ce Allah le-a daruit din harul Sau?” Oare pricina cuvintelor lor este pretentia ca sunt partasi cu Allah si ca, prin urmare, pot da intaietate cui voiesc? Sau pricina este pizma fata de Mesager - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - si fata de credinciosi pentru harul daruit lor de Allah, desi aceasta daruire nu este ceva fara precedent?

„Noi am daruit familiei lui Ibrahim Scriptura si intelepciunea si le-am daruit o mare stapanire.” Allah le-a daruit lui Ibrahim si urmasilor sai Profetia si Scriptura, precum si stapanirea pe care a daruit-o unora dintre Profetii Sai, asa cum au fost Dawud si Sulayman. Harul Sau nu a incetat sa coboare asupra robilor Sai credinciosi. Cum pot ei, asadar, sa dezaprobe faptul ca Allah i-a daruit lui Muhammad - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa -, cea mai buna si mai mare dintre fapturi, omul care Il cunoaste si se teme de El cel mai mult, Profetia, ajutorul si stapanirea?

„Printre ei sunt unii care au crezut in el”, adica in Muhammad - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa -, si astfel au dobandit fericirea in aceasta lume si izbanda in Viata de Apoi, „iar altii s-au indepartat de el” din incapatanare, ura si pizma. Din pricina unora dintre pacatele lor, acestia au fost loviti de necazuri si suferinte in aceasta lume.

„Jahannam este de ajuns ca foc mistuitor.” El ii va cuprinde pe aceia care nu cred in Allah si tagaduiesc Profetia Mesagerilor Sai, fie ei iudei, crestini ori dintre ceilalti necredinciosi.

De aceea Allah spune: „Pe cei care nu cred in semnele Noastre ii vom arunca in Foc”, un Foc aprins cu putere si de o arsita cumplita. „Ori de cate ori pieile lor vor fi arse, le vom schimba cu alte piei, pentru ca ei sa guste pedeapsa.” Durerea si suferinta lor vor ajunge astfel la culme. Asa cum au staruit in necredinta si incapatanare pana cand acestea au devenit insusiri statornice, si pedeapsa li se va repeta ca rasplata dreapta. „Cu adevarat, Allah este Atotputernic, Preaintelept”, avand putere si intelepciune desavarsite in creatie si porunca, in rasplata si pedeapsa.

„Iar pe cei care cred” in Allah si in toate lucrurile in care li s-a poruncit sa creada „si savarsesc fapte bune”, atat faptele obligatorii, cat si cele recomandate, „ii vom face sa intre in Gradini pe sub care curg rauri, unde vor ramane vesnic. Acolo vor avea sotii curatite”, adica lipsite de purtari urate, de fapte rele si de necuratiile si neajunsurile care se gasesc la femeile din aceasta lume, „si ii vom face sa intre intr-o umbra deasa”.