An-Nisa · 4:36–38

Versetele 36 la 38

Allah le porunceste robilor Sai sa-L adore numai pe El si sa nu-I alature nimic. Aceasta inseamna sa-I arate o robie deplina si sa se supuna poruncilor si interdictiilor Sale cu dragoste, smerenie si sinceritate fata de El, in toate actele de adorare, vazute si ascunse.

El interzice sa-I fie alaturat ceva, fie ca este vorba despre shirkul mare ori cel mic si fie ca cel alaturat Lui este un inger, un profet, un om drept apropiat de Allah ori orice alta faptura. Fapturile nu-si pot aduce singure niciun folos si nu pot indeparta niciun rau, nu pot da moartea, viata ori invierea.

Adorarea trebuie indreptata cu sinceritate numai spre Acela care are desavarsirea absoluta sub toate aspectele si stapanirea deplina, la care nimeni nu este partas si in care nimeni nu-L ajuta.

Dupa ce a poruncit adorarea Sa exclusiva si implinirea dreptului Sau, Allah a poruncit implinirea drepturilor oamenilor, incepand cu cei mai apropiati si continuand apoi cu ceilalti.

„Purtati-va frumos cu parintii”, prin cuvinte bune si o adresare blanda, prin fapte frumoase fata de ei, ascultarea poruncilor lor, ferirea de ceea ce va opresc sa faceti, cheltuirea pentru ei, cinstirea celor legati de ei si pastrarea legaturilor de rudenie, caci aceste legaturi exista prin ei.

Opusul purtarii frumoase ia doua forme: purtarea rea si neglijarea binelui datorat parintilor. Ambele sunt interzise.

„Cu rudele”: purtati-va frumos si cu toate rudele, apropiate ori indepartate. Faceti-le bine prin cuvinte si fapte si nu rupeti legaturile de rudenie nici prin cuvinte, nici prin fapte.

„Cu orfanii”, adica aceia care si-au pierdut tatii pe cand erau mici. Ei au drepturi asupra musulmanilor, fie ca le sunt rude, fie ca nu. Musulmanii trebuie sa-i intretina, sa se poarte frumos cu ei, sa-i aline, sa-i disciplineze si sa le dea o crestere buna, ingrijindu-se de treburile lor religioase si lumesti.

„Cu nevoiasii”, adica aceia care nu pot castiga indeajuns pentru propriile nevoi si pentru nevoile celor aflati in grija lor. Allah a poruncit sa li se faca bine prin implinirea nevoilor lor, ajutarea lor sa iasa din saracie si indemnarea altora sa-i sprijine, toate acestea dupa putinta.

„Cu vecinul inrudit”: vecinul care iti este si ruda are doua drepturi, dreptul vecinatatii si dreptul rudeniei. Lui i se cuvine sa fie tratat cu bunatate in chipul socotit indeobste bun.

„Cu vecinul strain”, care nu iti este ruda, trebuie sa te porti de asemenea frumos. Cu cat usa vecinului este mai apropiata de a ta, cu atat dreptul lui asupra ta este mai mare. Ingrijiti-va de vecini prin daruri, caritate, invitarea lor la masa, cuvinte si fapte bune si feriti-va sa-i vatamati prin cuvinte ori fapte.

„Cu insotitorul de alaturi.” S-a spus ca acesta este tovarasul de calatorie, sotia ori orice insotitor. Ultimul sens este cel mai probabil corect, fiindca ii cuprinde pe insotitorii de acasa si din calatorie si o cuprinde si pe sotie.

Insotitorul are asupra omului drepturi mai mari decat dreptul general al unui musulman. El trebuie ajutat in treburile religioase si lumesti, trebuie sfatuit cu sinceritate si tratat cinstit in vremuri bune si rele, fie ca omul are putere, fie ca ii vine greu. Omul trebuie sa doreasca pentru insotitorul sau ceea ce doreste pentru sine si sa-i doreasca ferirea de ceea ce nu doreste pentru sine. Cu cat insotirea dureaza mai mult, cu atat drepturile reciproce devin mai puternice si mai insemnate.

„Cu calatorul”, adica strainul aflat intr-o tara care nu este a lui si care se gaseste in nevoie, dar chiar si acela care nu se afla in nevoie. El are drepturi asupra musulmanilor din pricina calatoriei si a instrainarii sale. Ei trebuie sa-l ajute sa ajunga la destinatie ori sa parcurga o parte din drum, sa-l cinsteasca si sa-i aduca alinare.

„Cu cei pe care ii stapanesc mainile voastre drepte.” Aceasta expresie ii cuprinde pe robi, precum si animalele si dobitoacele de povara. Purtarea buna fata de toti acestia inseamna sa li se dea cele de trebuinta, sa nu li se puna poveri peste puteri, sa li se dea ajutor in sarcinile incredintate si sa li se aplice o disciplina care le aduce folos.

Cel care implineste aceste lucruri asa cum i s-a poruncit este cu adevarat supus Domnului sau, smerit fata de robii lui Allah si statornic in poruncile si Legea Sa. Acesta este vrednic de marea rasplata si de lauda.

Cel care nu le implineste se indeparteaza de Domnul sau, nu se supune poruncilor Sale si nu arata smerenie fata de oameni. Dimpotriva, se poarta cu trufie fata de robii lui Allah, este plin de admiratie fata de sine si se lauda cu vorbele sale.

De aceea Allah a spus: „Cu adevarat, Allah nu-l iubeste pe cel trufas”, adica pe acela care se admira pe sine si ii dispretuieste pe oameni, „si laudaret”, adica pe cel care se lauda pe sine din mandrie si ingamfare fata de robii lui Allah.

Trufia si lauda de sine ii impiedica sa-si implineasca indatoririle. De aceea Allah ii mustra spunand: „Pe cei care sunt zgarciti”, adica refuza sa cheltuiasca ceea ce sunt obligati sa cheltuiasca, „si le poruncesc oamenilor zgarcenia” prin cuvintele si faptele lor.

„Si ascund ceea ce Allah le-a daruit din harul Sau”, adica ascund cunoasterea prin care cei rataciti si cei nestiutori ar putea fi calauziti. Ei o tin ascunsa si ii invata falsitatea care ii impiedica pe oameni sa afle adevarul.

Ei imbina astfel zgarcenia in privinta averii cu zgarcenia in privinta stiintei si stradania spre propria pierzanie cu stradania spre pierzania altora. Aceasta este insusirea necredinciosilor.

De aceea Allah a spus: „Pentru necredinciosi am pregatit o pedeapsa umilitoare.” Fiindca s-au purtat cu trufie fata de robii lui Allah, nu au implinit drepturile lui Allah si i-au indemnat si pe altii sa le nesocoteasca, prin zgarcenia si lipsa lor de calauzire, Allah ii va umili printr-o pedeapsa dureroasa si o rusine vesnica. Ne adapostim la Tine, o, Allah, de orice rau.

Apoi Allah ne vesteste despre cheltuirea facuta de om pentru a fi vazut si laudat, nu din credinta: „Si pe cei care isi cheltuiesc averile ca sa fie vazuti de oameni”, ca acestia sa-i vada, sa-i laude si sa-i cinsteasca.

„Dar nu cred in Allah si nici in Ziua de Apoi.” Cheltuirea lor nu izvoraste din sinceritate si credinta in Allah si nici din nadejdea rasplatii Sale. Ea tine de pasii si de faptele lui Shaytan, spre care el ii cheama pe cei care il urmeaza, pentru ca ei sa ajunga locuitorii Focului. Ei savarsesc aceste fapte fiindca ii sunt insotitori, iar el ii impinge pe acest drum.

De aceea Allah a spus: „Iar acela care il are pe Shaytan drept insotitor - ce rau insotitor are!” Ce rau este insotitorul care cauta pierzania tovarasului sau si se straduieste din rasputeri sa o implineasca!

Asa cum omul care refuza sa dea din ceea ce Allah i-a daruit si ascunde cunoasterea cu care El l-a binecuvantat este un pacatos si un raufacator care se impotriveste Domnului sau, tot astfel omul care, in cheltuirea si adorarea sa, urmareste altceva decat multumirea lui Allah este un pacatos nesupus Domnului sau si vrednic de pedeapsa.

Allah a poruncit ca supunerea si implinirea poruncilor Sale sa fie facute cu sinceritate. El a spus: „Nu li s-a poruncit decat sa-L adore pe Allah, devotandu-I religia cu sinceritate, fiind drept-credinciosi, sa implineasca rugaciunea si sa dea zakah. Aceasta este religia cea dreapta” (al-Bayyinah, 98:5).

Acestea sunt faptele primite, pentru care omul este vrednic de lauda si rasplata. Spre ele ii indeamna Allah pe oameni prin cuvintele Sale: