An-Nisa · 4:19–21

Versetele 19 la 21

In perioada jahiliyyah, daca un barbat murea si lasa in urma o sotie, una dintre rudele lui - precum fratele, varul ori alta ruda - se socotea mai indreptatita asupra ei decat oricine altcineva si o oprea de la ceilalti, fie ca ea voia, fie ca nu.

Daca ii placea de ea, o lua in casatorie cu un mahr stabilit dupa propria voie, fara sa-i ceara incuviintarea. Daca nu ii placea, o impiedica sa se casatoreasca cu altcineva, iar ea nu se putea casatori decat cu acela pe care il alegea el.

Uneori refuza sa o lase sa se casatoreasca pana cand ea ii dadea o parte din mostenirea rudei sale decedate ori o parte din mahrul primit la prima casatorie. De asemenea, un barbat isi putea impiedica propria sotie sa se desparta de el, daca nu o mai dorea, pentru a lua inapoi o parte din ceea ce ii daduse.

Allah le-a interzis credinciosilor toate aceste lucruri, cu doua exceptii. Prima este situatia in care femeia accepta de bunavoie si alege sa se casatoreasca cu ruda sotului ei decedat, asa cum se intelege din cuvintele „impotriva vointei lor”.

A doua este situatia in care ea savarseste „o fapta rusinoasa vadita”, precum zina, vorbirea obscena ori vatamarea sotului. In acest caz, el o poate impiedica sa se desparta de el, drept pedeapsa pentru fapta ei, pana cand ea se rascumpara de la el, daca purtarea lui are un temei drept.

„Purtati-va cu ele dupa cuviinta.” Aceasta cuprinde atat cuvintele, cat si faptele. Sotul are datoria sa se poarte frumos cu sotia lui: sa-i ofere o convietuire placuta, sa nu o supere ori vatame, sa-i arate bunatate si sa o trateze cu respect.

Aici intra si intretinerea, imbracamintea si celelalte lucruri asemanatoare. El trebuie sa se poarte cu ea asa cum se poarta, potrivit datinii, un barbat de starea lui cu o femeie de starea ei, in timpul si locul in care traiesc. Masura acestor lucruri difera de la o imprejurare la alta.

„Daca simtiti neplacere fata de ele, se poate sa simtiti neplacere fata de un lucru in care Allah a asezat mult bine.” O, soti, pastrati-va sotiile chiar daca simtiti neplacere fata de ele, caci in aceasta se poate afla mult bine.

Printre formele acestui bine se afla supunerea fata de porunca lui Allah si primirea sfatului Sau, care duc la fericirea din aceasta lume si din Viata de Apoi.

Sotul trebuie sa se sileasca, chiar daca nu o iubeste, sa-si indrepte purtarea si sa traiasca alaturi de ea cu bunatate. Se poate ca neplacerea sa dispara si sa fie inlocuita de iubire, asa cum se intampla adesea. Ori se poate ca Allah sa-i daruiasca prin ea un copil drept, care le va aduce folos parintilor sai in aceasta lume si in Viata de Apoi.

Toate acestea se aplica daca este cu putinta ca el sa o pastreze fara sa incalce hotarele. Daca despartirea devine singura cale si el nu o poate pastra fara nedreptate, nu este obligat sa o tina.

„Daca doriti sa inlocuiti o sotie cu alta”, adica sa divortati de una si sa va casatoriti cu alta, nu aveti niciun pacat si nicio vina pentru aceasta. Dar, „chiar daca uneia dintre ele” - celei de care va despartiti ori celei cu care va casatoriti - „i-ati dat o avere insemnata”, adica o mare cantitate de avere, „nu luati nimic inapoi”. Dati-i intreaga suma, fara sa amanati plata.

Versetul arata ca nu este interzisa stabilirea unui mahr mare, desi urmarea pildei Profetului - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - printr-un mahr cumpatat este mai buna si mai potrivita.

Se poate intelege ca Allah a amintit aici un lucru practicat de oameni fara sa-l condamne, ceea ce arata ca el nu este interzis.

Un mahr foarte mare poate fi insa oprit atunci cand pricinuieste o vatamare religioasa si impiedica realizarea unui folos legitim, fara sa aduca vreun folos insemnat. Apoi Allah a spus: „Oare o veti lua prin nedreptate si pacat vadit?” Acest lucru nu va este ingaduit, chiar daca incercati sa-l obtineti prin felurite viclenii, fiindca pacatul lui este vadit.

„Cum ati putea sa o luati inapoi, dupa ce ati ajuns la intimitate unii cu altii, iar ele au luat de la voi un legamant solemn?”

Inaintea contractului de casatorie, femeia ii era interzisa barbatului si nu ar fi acceptat sa-i devina ingaduita decat in schimbul mahrului pe care el i-l da. Dupa ce el a consumat casatoria, a ajuns la intimitate cu ea si a atins-o in felul care ii fusese interzis si pe care ea nu l-ar fi acceptat fara acea compensatie, barbatul si-a primit partea din schimb, iar mahrul a devenit pe deplin datorat de el.

Cum ar putea sa-si primeasca partea, iar apoi sa ia si partea ei, adica mahrul? Aceasta este una dintre cele mai grave forme de nedreptate.

Pe langa aceasta, prin contractul de casatorie Allah a luat de la soti un legamant solemn: acela de a-si implini indatoririle fata de sotiile lor.