An-Nisa · 4:17–18

Versetele 17 si 18

Din mila lui Allah fata de robii Sai fac parte atat calauzirea lor spre cainta, cat si primirea caintei dupa ce ei se caiesc.

Allah ne vesteste aici despre cainta pe care Si-a luat asupra Sa, din bunatate si darnicie, sa o primeasca. Ea este cainta celor care „savarsesc raul”, adica pacatul, „din nestiinta”.

Un asemenea om nu cunoaste urmarile pacatului si faptul ca el atrage mania si pedeapsa lui Allah. El uita ca Allah il vede necontenit si nu isi da seama ca pacatul poate duce la slabirea ori disparitia credintei.

In acest sens, orice om care nu I se supune lui Allah este nestiutor, chiar daca stie ca fapta ii este interzisa. De fapt, cunoasterea interdictiei este o conditie pentru ca fapta sa fie socotita pacat si sa atraga pedeapsa.

„Apoi se caiesc curand.” Aceste cuvinte pot insemna ca ei se caiesc inainte ca moartea sa ajunga la ei. Allah primeste negresit cainta robului Sau daca acesta se caieste inainte sa vada moartea si pedeapsa.

Dupa venirea mortii, cainta pacatosilor si marturisirea adevarului de catre cei care nu cred nu mai sunt primite. Allah a spus despre Fir'awn: „Pana cand, atunci cand era pe cale sa se inece, a spus: «Cred ca nu exista nicio divinitate in afara Celui in care cred fiii lui Isra'il si eu sunt dintre musulmani»” (Yunus, 10:90).

El a mai spus: „Cand au vazut pedeapsa Noastra, au spus: «Credem numai in Allah si ne lepadam de ceea ce Ii alaturam.» Dar credinta lor, dupa ce au vazut pedeapsa Noastra, nu le-a mai fost de niciun folos. Aceasta este randuiala lui Allah care s-a implinit intotdeauna asupra robilor Sai” (Ghafir, 40:84-85).

Aici Allah Preainaltul spune: „Cainta nu le este primita acelora care staruie in fapte rele”, adica in pacate mai mici decat necredinta, „pana cand moartea vine la unul dintre ei si acesta spune: «Acum ma caiesc!», nici acelora care mor necredinciosi. Pentru acestia am pregatit o pedeapsa dureroasa.”

O asemenea cainta este facuta din constrangere si nu-i aduce niciun folos celui care o rosteste. Folositoare este numai cainta aleasa de bunavoie.

Cuvintele „apoi se caiesc curand” mai pot insemna¹⁹: se caiesc la scurt timp dupa savarsirea pacatului pentru care sunt datori sa se caiasca. Acela care se grabeste sa paraseasca pacatul imediat dupa ce l-a savarsit, se intoarce spre Allah, regreta ceea ce a facut si se caieste are cainta primita de Allah.

Nu tot astfel este cel care staruie in pacate pana cand pacatul se inradacineaza in el, iar implinirea conditiilor caintei depline ii devine grea. Un asemenea om nu este, de obicei, calauzit si ajutat sa se caiasca si nici nu-i sunt inlesnite mijloacele care duc la cainta.

Asa este cel care savarseste raul stiind pe deplin si cu certitudine ca este rau, dar ramane nepasator si nu tine seama ca Allah il vede. El isi inchide astfel singur calea milei.

Allah il poate totusi calauzi pe cel care a staruit cu buna stiinta in pacat spre o cainta primita, prin care ii sterge pacatele si greselile trecute. Insa mila si calauzirea spre cainta sunt mai apropiate de omul din prima situatie.

De aceea primul verset se incheie cu cuvintele: „Allah este Atotstiutor, Preaintelept.” Din stiinta Sa face parte faptul ca il cunoaste pe cel sincer si pe cel nesincer si il rasplateste pe fiecare dupa ceea ce merita, potrivit intelepciunii Sale.

Intelepciunea Sa cere sa-i calauzeasca spre cainta pe aceia a caror calauzire este ceruta de intelepciunea si mila Sa si sa-i paraseasca pe aceia a caror parasire este ceruta de intelepciunea si dreptatea Sa. Allah stie cel mai bine.