An-Nisa · 4:114

Versetul 114

Nu este bine in mare parte din vorbele oamenilor. Daca nu este bine in ele, atunci sunt fie vorbe fara folos, precum vorbirea goala care este permisa, fie rau curat si vatamare, precum toate felurile de vorbire interzisa.

Allah face apoi exceptie: „afara de ale celui care porunceste o milostenie”, fie prin avere, fie prin stiinta ori prin orice folos. Aceasta poate cuprinde chiar acte de adorare precum tasbih, tahmid si altele. Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - a spus: „Fiecare tasbih este o milostenie, fiecare takbir este o milostenie, fiecare tahlil este o milostenie, poruncirea binelui este o milostenie, oprirea raului este o milostenie, iar in apropierea intima a unuia dintre voi este o milostenie.⁴²”

„O fapta buna” cuprinde bunatatea, actele de adorare si tot ceea ce Legea si judecata sanatoasa recunosc drept bine. Cand poruncirea binelui este mentionata singura, fara oprirea raului, o cuprinde si pe aceasta, fiindca parasirea raului face parte din bine, iar binele nu se desavarseste fara ea. Cand sunt pomenite impreuna, binele este ceea ce s-a poruncit, iar raul este ceea ce s-a interzis.

„Sau impacarea dintre oameni.” Impacarea exista numai intre doua parti aflate in vrajba. Conflictul, cearta si ura reciproca duc la rau fara hotar si la dezbinare. De aceea Legiuitorul a poruncit impacarea oamenilor in pricini privind viata, averea si onoarea si chiar cand exista deosebiri religioase. Allah spune: „Tineti-va cu totii de funia lui Allah si nu va dezbinati” [Al 'Imran, 3:103] si: „Daca doua cete dintre credinciosi se lupta, impacati-le; iar daca una dintre ele o nedreptateste pe cealalta, luptati impotriva celei nedrepte pana se intoarce la porunca lui Allah” [al-Hujurat, 49:9]. El mai spune: „Impacarea este mai buna” [an-Nisa', 4:128].

Cel care se straduieste sa impace oamenii este mai bun decat cel care se roaga, posteste si da milostenie, iar Allah il va sprijini negresit in straduinta lui. Dimpotriva, Allah nu sprijina lucrarea celui care urmareste stricarea relatiilor dintre oameni, iar acesta nu-si va atinge tinta: „Cu adevarat, Allah nu face sa izbandeasca lucrarea celor care raspandesc stricaciunea” [Yunus, 10:81]. Lucrurile exceptate sunt bune prin ele insele.

Insa deplinatatea si desavarsirea rasplatii sunt pe masura intentiei si a sinceritatii. De aceea Allah spune: „Celui care face aceasta cautand multumirea lui Allah ii vom darui o rasplata mare.” Omul trebuie sa fie sincer fata de Allah in toate faptele sale si in orice bine, ca sa dobandeasca marea rasplata si sa se deprinda cu sinceritatea. Astfel va primi rasplata intreaga, fie ca isi implineste tinta, fie ca nu, pentru ca a avut intentia dreapta si a insotit-o cu toata straduinta de care a fost in stare.