Az-Zumar · 39:53–59

Versetele 53 la 59

Allah Preainaltul vesteste despre largimea Generozitatii Sale si ii indeamna pe robii Sai care au intrecut masura sa se intoarca la El, inainte ca acest lucru sa nu mai fie cu putinta. Spune, o, Trimisule - si toti cei care stau in locul sau dintre chematorii la religia lui Allah - vestindu-le robilor despre Domnul lor: „O, robii Mei care ati intrecut masura fata de voi insiva”, urmand indemnurile sufletelor voastre catre pacate si savarsind ceea ce starneste Mania Cunoscatorului celor nevazute.

„Nu deznadajduiti de Indurarea lui Allah”, adica nu va pierdeti nadejdea in ea si nu va aruncati singuri in pierzanie spunand: pacatele noastre s-au inmultit si greselile s-au adunat, iar pentru ele nu mai exista cale de indepartare si nici drum de schimbare. Nu staruiti, din aceasta pricina, in pacate, aducand asupra voastra mania Celui Milostiv.

Cunoasteti-L pe Domnul vostru prin Numele Sale care arata Generozitatea si Bunatatea Sa si cunoasteti ca El „iarta toate pacatele”: asocierea, uciderea, adulterul, camata, nedreptatea si orice alt pacat mare sau mic.

„El este Atoateiertator, Indurator.” Iertarea si Indurarea sunt doua insusiri nedespartite de Fiinta Sa. Efectele lor continua sa se arate pretutindeni si umplu intreaga creatie: Mainile Sale revarsa darurile noaptea si ziua, iar binefacerile Sale se succed asupra robilor in taina si la vedere. Daruirea Ii este mai draga decat retinerea darurilor, iar Indurarea a intrecut Mania si a biruit-o.

Insa iertarea si Indurarea Sa au pricini; daca robul nu le implineste, a inchis asupra sa usa Indurarii si a iertarii. Cea mai mare si mai insemnata cale - de fapt, singura cale - este intoarcerea la Allah Preainaltul prin cainta sincera, rugaciune, smerenie, supunere si adorare.

Urmati, asadar, acest mijloc insemnat si aceasta cale mareata! De aceea Allah Preainaltul a poruncit intoarcerea si grabirea catre ea, spunand: „Intoarceti-va la Domnul vostru” cu inimile voastre, „si supuneti-va Lui” cu madularele voastre. Cand intoarcerea este pomenita singura, faptele madularelor intra in ea; cand cele doua sunt alaturate, dupa cum se intampla aici, intoarcerea este lucrarea inimii, iar supunerea este lucrarea madularelor.

In Cuvintele Sale: „Intoarceti-va la Domnul vostru si supuneti-va Lui” se afla dovada sinceritatii, fiindca fara sinceritate faptele vazute si ascunse nu folosesc cu nimic. „Inainte sa va vina pedeapsa” intr-un chip ce nu poate fi respins, „caci apoi nu veti fi ajutati”.

S-ar putea intreba: ce sunt intoarcerea si islamul si care sunt partile si faptele lor? Allah Preainaltul a raspuns: „Urmati ceea ce este mai bun din ceea ce v-a fost pogorat de la Domnul vostru”, dintre faptele inimii, precum iubirea de Allah, teama de El, nadejdea in El, grija sincera fata de robii Sai si dorinta de bine pentru ei; si parasiti ceea ce li se impotriveste.

Dintre faptele vazute sunt rugaciunea, zakah, postul, pelerinajul, milostenia, toate felurile binefacerii si celelalte lucruri poruncite de Allah. Acestea sunt cele mai bune lucruri care ne-au fost pogorate de la Domnul nostru. Cel care urmeaza poruncile Domnului sau in aceste privinte si in cele asemenea lor este cel care se intoarce la El si I se supune.

„Inainte sa va vina pedeapsa pe neasteptate, fara ca voi sa simtiti.” Toate acestea sunt un indemn la grabire si la folosirea prilejului.

Apoi Allah i-a prevenit sa nu staruie in nepasarea lor pana cand va veni peste ei o Zi in care vor regreta, iar regretul nu le va fi de folos. Atunci un suflet va spune: „Vai mie pentru ceea ce am neglijat fata de Allah si pentru ca am fost dintre cei care batjocoreau”, adica in viata lumeasca batjocorea rasplata si pedeapsa, pana cand le-a vazut cu ochii sai.

Sau va spune: „Daca Allah m-ar fi calauzit, as fi fost dintre cei evlaviosi.” Cuvantul „daca” exprima aici o dorinta: de-ar fi fost ca Allah sa ma fi calauzit, atunci m-as fi temut de El, as fi fost dintre cei evlaviosi, as fi fost salvat de pedeapsa si as fi meritat rasplata. Nu este o propozitie conditionala, fiindca altfel ar insemna ca el invoca hotararea dumnezeiasca drept scuza pentru ratacirea sa. Acesta este un argument fals, iar in Ziua Invierii toate argumentele false se vor destrama.

Sau va spune, cand va vedea pedeapsa si va fi sigur ca ea va veni negresit: „Daca as mai avea o intoarcere”, adica daca m-as mai putea intoarce in viata lumeasca, „as fi dintre cei care fac bine”.

Allah ii va raspunde ca aceasta este cu neputinta si nu-i va fi de niciun folos. Este doar o dorinta desarta, lipsita de adevar, fiindca, daca ar fi trimis inapoi, nu ar primi o lamurire noua dupa cea dintai: „Ba da! Semnele Mele au venit la tine”, aratand adevarul fara nicio indoiala, „insa le-ai tagaduit, te-ai trufit” fata de urmarea lor „si ai fost dintre necredinciosi”. Prin urmare, cererea de a fi trimis inapoi in lume nu-i este de folos si este o lipsa de chibzuinta. Chiar daca ar fi trimisi inapoi, s-ar intoarce la ceea ce le-a fost oprit; ei sunt mincinosi.⁵⁸