Az-Zumar · 39:42

Versetul 42

Allah Preainaltul vesteste ca El Singur dispune de robi in starea de veghe si in somn, in viata si la moarte. „Allah ia sufletele la moartea lor.” Aceasta este moartea cea mare, moartea propriu-zisa. Faptul ca atribuie aceasta fapta Sie Insusi nu se impotriveste faptului ca l-a insarcinat cu ea pe Ingerul Mortii si pe ajutoarele lui, dupa cum a spus: „Spune: Ingerul Mortii, caruia i-ati fost incredintati, va va lua sufletele” si: „Cand moartea vine la unul dintre voi, trimisii Nostri ii iau sufletul si ei nu sunt neglijenti.”

Allah atribuie lucrurile Sie Insusi, fiindca El este Creatorul si Carmuitorul lor, si le atribuie si pricinilor lor, fiindca, potrivit randuielii si Intelepciunii Sale, El a randuit fiecarui lucru o cauza.

„Si le ia pe cele care nu au murit in somnul lor.” Aceasta este moartea cea mica: El ia sufletele celor vii in timpul somnului lor. Apoi, dintre aceste doua feluri de suflete, „El le tine pe cele carora le-a hotarat moartea”, fie ca au murit in starea de veghe, fie ca le-a hotarat sa moara in somn, „si le trimite pe celelalte pana la un termen hotarat”, pana isi primesc intreaga inzestrare hotarata si ajung la sfarsitul vietii lor.

„In aceasta sunt semne pentru oamenii care cugeta” asupra desavarsirii Puterii lui Allah si asupra faptului ca El ii invie pe cei morti.

In acest verset se afla dovada ca duhul, adica sufletul, este un corp de sine statator, a carui esenta se deosebeste de cea a trupului. El este creat si carmuit de Allah, care dispune de el luandu-l, retinandu-l sau trimitandu-l inapoi. Sufletele celor vii si ale celor morti se intalnesc in barzakh si vorbesc intre ele; apoi Allah trimite sufletele celor vii si le tine pe ale celor morti.