Az-Zumar · 39:32–35

Versetele 32 la 35

Allah Preainaltul previne si vesteste ca nimeni nu este mai nedrept si mai nelegiuit „decat cel care nascoceste o minciuna impotriva lui Allah”, atribuindu-I ceva ce nu se cuvine Maiestatii Sale, pretinzand profetia, spunand ca Allah a zis sau a hotarat ceva ce El nu a zis si nu a hotarat. Aceasta intra in Cuvintele Sale: „Spune: Domnul meu a oprit... sa spuneti despre Allah ceea ce nu stiti.” Aceasta este situatia celui care vorbeste din nestiinta; daca o face cu buna stiinta, fapta sa este si mai grava si mai respingatoare.

„Si tagaduieste adevarul cand acesta vine la el”, sustinut de dovezi. Tagaduirea lui este o mare nedreptate, fiindca a respins adevarul dupa ce i-a devenit limpede. Daca uneste minciuna impotriva lui Allah cu tagaduirea adevarului, aceasta este nedreptate peste nedreptate.

„Oare nu se afla in Iad salas pentru necredinciosi?” Acolo isi vor primi pedeapsa cuvenita, iar dreptul lui Allah va fi implinit prin pedepsirea fiecarui nedrept si necredincios. „Cu adevarat, asocierea este o nedreptate uriasa.”

Dupa ce a amintit mincinosul necredincios, pacatul si pedeapsa lui, Allah l-a amintit pe credinciosul sincer si rasplata sa: „Cel care a venit cu adevarul” in cuvant si in fapta. Aici intra Profetii si urmasii lor, cei care au spus adevarul atunci cand au transmis vestirile si hotararile lui Allah, si care au fost sinceri in faptele si cuvintele lor.

„Si l-a crezut”, adica a crezut adevarul. Omul poate rosti adevarul fara sa-l creada, din trufie sau din dispret fata de cel care il rosteste. Trebuie, asadar, amintite impreuna ambele insusiri: rostirea adevarului si credinta in el. Rostirea adevarului arata cunoasterea si dreptatea, iar credinta in el arata smerenia si lipsa trufiei.

„Acestia”, cei care le-au unit pe amandoua, „sunt cei evlaviosi”, caci toate insusirile evlaviei se reduc la rostirea adevarului si la credinta in el.

„Ei vor avea la Domnul lor tot ceea ce vor voi” dintre rasplatile pe care niciun ochi nu le-a vazut, nicio ureche nu le-a auzit si care nu i-au trecut prin minte niciunui om. Orice desfatare si dorinta vor cere le va fi pregatita.

„Aceasta este rasplata celor care fac bine”, care Il adora pe Allah ca si cum L-ar vedea, iar daca ei nu-L vad, El ii vede, si care le fac bine robilor lui Allah.

„Allah le va sterge cele mai rele fapte pe care le-au savarsit si ii va rasplati dupa cele mai bune fapte pe care le-au facut.” Faptele omului sunt de trei feluri: rele, bune si nici rele, nici bune. Ultimul fel cuprinde lucrurile ingaduite, de care nu se leaga nici rasplata, nici pedeapsa. Faptele rele sunt toate pacatele, iar faptele bune sunt toate actele de ascultare.

Prin aceasta lamurire se intelege versetul. „Allah le va sterge cele mai rele fapte pe care le-au savarsit”, adica pacatele mici si mari, datorita binelui si evlaviei lor; „si ii va rasplati dupa cele mai bune fapte pe care le-au facut”, adica pentru toate faptele lor bune. „Allah nu nedreptateste nici macar cat greutatea unui fir de praf; iar daca este o fapta buna, El o inmulteste si daruieste din partea Sa o rasplata mareata.”