As-Saffat · 37:83–113

Versetele 83 la 113

Adica dintre cei care i-au urmat lui Nuh, pacea fie asupra lui, si dintre cei aflati pe calea lui in profetie, in transmiterea mesajului, in chemarea fapturilor la Allah si in primirea raspunsului la rugaminte era Ibrahim al-Khalil, pacea fie asupra lui. „Cand a venit la Domnul sau cu o inima curata”, ferita de asocierea altora cu Allah, de indoieli si de poftele care impiedica intelegerea adevarului si implinirea lui. Cand inima robului este curata, el este ferit de orice rau si dobandeste tot binele.

Curatia inimii sale se arata si in faptul ca nu-i insela pe oameni, nu-i invidia si se ferea de celelalte purtari rele. De aceea le-a dat oamenilor un sfat sincer in privinta lui Allah, incepand cu tatal si cu neamul sau. A spus: „El le-a spus tatalui si neamului sau: Ce adorati?” Aceasta intrebare are inteles de mustrare si de aducere a unei dovezi hotaratoare impotriva lor. „Oare cautati, prin minciuna, divinitati in afara de Allah?”, adica adorati in afara [lui Allah], in chip mincinos, divinitati care nu sunt divinitati si care nu sunt vrednice de adorare?! „Ce credeti, atunci, despre Domnul lumilor?”, ca va face cu voi, de vreme ce ati adorat pe altcineva alaturi de El?! Aceasta ii infricoseaza cu rasplata prin pedeapsa pentru staruinta lor in asocierea altora cu Allah. Si ce lipsa de desavarsire I-ati atribuit Domnului lumilor, incat I-ati pus rivali si asociati?!

Ibrahim, pacea fie asupra lui, a voit sa le sfarame idolii si sa gaseasca prilejul de a o face. A profitat de un moment al nebagarii lor de seama, cand au mers la una dintre sarbatorile lor. A iesit impreuna cu ei, apoi „a aruncat o privire spre stele si a spus: Eu sunt bolnav”.⁴⁸ In hadithul autentic se spune: „Ibrahim, pacea fie asupra lui, nu a mintit decat de trei ori: cand a spus: Eu sunt bolnav; cand a spus: Ba acesta, cel mai mare dintre ei, a facut-o; si cand a spus despre sotia sa: Ea este sora mea”.⁴⁹ Scopul era sa ramana in urma lor, ca sa-si poata duce la capat planul impotriva divinitatilor lor.

De aceea „ei i-au intors spatele si au plecat”. Cand a gasit prilejul, „s-a strecurat spre divinitatile lor”, adica s-a grabit spre ele, pe ascuns si cu dibacie, „si a spus”, batjocorindu-le: „Nu mancati? Ce aveti de nu vorbiti?” Adica: cum s-ar cuveni sa fie adorate, cand sunt mai lipsite de insusiri decat animalele care mananca si scot sunete?! Acestea sunt lucruri neinsufletite, care nici nu mananca, nici nu vorbesc! „Apoi s-a repezit asupra lor, lovindu-le cu dreapta”, adica a inceput sa le loveasca din toata puterea si cu toata vigoarea, pana le-a facut bucati, in afara celui mai mare dintre ele, poate ca se vor intoarce la el.

„Ei au venit in graba spre el”, adica alergand si zorindu-se, voind sa-l pedepseasca, dupa ce cercetasera cele intamplate si spusesera: „Cine a facut aceasta divinitatilor noastre? El este, fara indoiala, dintre cei nedrepti”. Li se spusese: „Am auzit un tanar pomenindu-le; i se spune Ibrahim”, si spunand: „Pe Allah! Voi unelti impotriva idolilor vostri dupa ce veti pleca si veti intoarce spatele”. L-au mustrat si l-au invinuit, iar el a spus: „Ba acesta, cel mai mare dintre ei, a facut-o. Intrebati-i, daca pot vorbi! Atunci s-au intors catre ei insisi si au spus: Voi sunteti cei nedrepti. Apoi au cazut iarasi in incapatanarea lor: Tu stii ca acestia nu vorbesc. El a spus: Adorati, asadar, in afara lui Allah, ceea ce nu va poate fi de niciun folos si nici nu va poate vatama cu nimic?...” - versetul. Aici „el a spus: Adorati ceea ce ciopliti voi insiva”, adica ceea ce ciopliti cu mainile voastre si fauriti? Cum puteti sa le adorati, cand voi sunteti cei care le-ati facut, si sa parasiti inchinarea sincera numai catre Allah, Cel care „v-a creat pe voi si ceea ce faceti”?!

„Ei au spus: Ridicati pentru el o constructie”, adica una inalta, ridicata, si aprindeti focul in ea, „si aruncati-l in focul aprins”, drept pedeapsa pentru ca le sfaramase divinitatile. „Au voit sa unelteasca impotriva lui”, ca sa-l omoare in cel mai cumplit fel, „dar Noi i-am facut pe ei cei mai de jos”. Allah a intors uneltirea lor impotriva lor si a facut focul racoros si sigur pentru Ibrahim.

Dupa ce ei au facut aceasta impotriva lui, iar el a adus dovada impotriva lor si nu le-a mai lasat nicio scuza, „el a spus: Eu plec spre Domnul meu”, adica plec in pribegie pentru El, indreptandu-ma spre pamantul binecuvantat, pamantul ash-Sham. „El ma va calauzi”: imi va arata ceea ce este bun pentru mine in treburile religiei si ale vietii mele lumesti. Intr-un alt verset a spus: „Ma indepartez de voi si de ceea ce chemati in afara lui Allah si Il chem pe Domnul meu; nadajduiesc ca nu voi fi nefericit chemandu-L pe Domnul meu”.

„Doamne! Daruieste-mi” un fiu care sa fie „dintre cei drepti”. Aceasta s-a petrecut atunci cand si-a pierdut nadejdea in neamul sau si nu a mai vazut niciun bine in ei. L-a rugat pe Allah sa-i daruiasca un baiat drept, prin care Allah sa-i aduca folos in timpul vietii si dupa moartea sa.

Allah i-a raspuns si a spus: „I-am dat vestea buna a unui baiat bland”. Acesta este, fara indoiala, Ismail, pacea fie asupra lui, fiindca dupa aceasta a amintit vestea buna despre Ishaq. De asemenea, Allah Preainaltul a spus, cand a dat vestea buna despre Ishaq: „I-am dat vestea buna despre Ishaq, iar dupa Ishaq, despre Yaqub”. Aceasta arata ca Ishaq nu era cel care urma sa fie injunghiat. Allah l-a descris pe Ismail, pacea fie asupra lui, prin blandete, care cuprinde rabdarea, purtarea frumoasa, inima larga si iertarea celui care a gresit.

„Cand acesta a ajuns sa poata lucra alaturi de el”, adica a ajuns la varsta la care putea lucra impreuna cu el, o varsta la care, de obicei, copilul ii este cat se poate de drag tatalui sau: greutatea ingrijirii lui a trecut, iar folosul sau a inceput sa se arate. Ibrahim, pacea fie asupra lui, i-a spus: „Eu vad in vis ca te injunghii”, adica am vazut in somn, in vis, ca Allah imi porunceste sa te injunghii, iar visele Profetilor sunt revelatie. „Priveste, asadar, ce parere ai?”, fiindca porunca lui Allah Preainaltul trebuie implinita. Ismail a raspuns cu rabdare, cautand rasplata, dorind multumirea Domnului sau si aratandu-se bun fata de tatal sau: „O, tatal meu! Fa ceea ce ti se porunceste”, adica implineste ceea ce ti-a poruncit Allah. „Ma vei gasi, daca voieste Allah, dintre cei rabdatori”. L-a instiintat pe tatal sau ca si-a pregatit sufletul pentru rabdare si a legat aceasta de voia lui Allah Preainaltul, fiindca nimic nu se petrece fara voia lui Allah.

„Cand amandoi s-au supus”, adica Ibrahim si fiul sau Ismail: Ibrahim era hotarat sa-si omoare fiul, rodul inimii sale, ascultand porunca Domnului sau si temandu-se de pedeapsa Lui, iar fiul isi pregatise sufletul pentru rabdare si socotea usoara incercarea, pentru a asculta de Domnul sau si a-l multumi pe tatal sau. „Si l-a asezat cu fruntea la pamant”, adica Ibrahim l-a culcat pe Ismail pe o parte a fruntii, pentru a-l injunghia, punandu-l cu fata in jos, ca sa nu-i priveasca fata in clipa injunghierii.

„L-am chemat”, in acea stare tulburatoare si in fata acelui lucru uimitor: „O, Ibrahim! Ai implinit visul!”, adica ai facut ceea ce ti s-a poruncit. Ti-ai pregatit sufletul pentru aceasta si ai facut toate cele necesare; nu a mai ramas decat sa treci cutitul peste gatul lui. „Astfel ii rasplatim Noi pe cei care fac binele” in adorarea Noastra, punand multumirea Noastra inaintea poftelor sufletelor lor.

„Aceasta”, cu care l-am incercat pe Ibrahim, pacea fie asupra lui, „a fost, cu adevarat, incercarea vadita”, adica limpede, prin care s-au aratat curatia lui Ibrahim si desavarsirea iubirii sale pentru Domnul sau si a prieteniei sale apropiate cu El. Cand Allah i l-a daruit lui Ibrahim pe Ismail, binecuvantarea si pacea fie asupra lui, el l-a iubit foarte mult, desi era prietenul apropiat al Celui Milostiv. Prietenia apropiata, al-khullah, este cea mai inalta forma a iubirii, o treapta care nu ingaduie impartirea ei si care cere ca toate partile inimii sa fie legate de Cel iubit. Cand o parte a inimii lui s-a legat de fiul sau Ismail, Allah Preainaltul a voit sa-i curateasca iubirea si sa-i incerce prietenia apropiata. I-a poruncit sa-l injunghie pe acela a carui iubire ajunsese sa stea alaturi de iubirea Domnului sau. Cand Ibrahim a pus iubirea lui Allah pe primul loc, I-a dat intaietate fata de dorinta sa si s-a hotarat sa-si injunghie fiul, ceea ce concura cu aceasta iubire a disparut din inima; injunghierea nu mai avea niciun folos. De aceea a spus: „Aceasta a fost, cu adevarat, incercarea vadita”.

„L-am rascumparat cu o jertfa mareata”, adica in locul lui a fost un animal mare de jertfa dintre oi, pe care Ibrahim l-a injunghiat. Jertfa a fost mareata fiindca a fost rascumpararea lui Ismail, fiindca a fost dintre actele insemnate de adorare si fiindca a devenit o ofranda si o randuiala de urmat pana in Ziua Invierii.

„I-am lasat printre cei de mai tarziu o pomenire: Pace asupra lui Ibrahim!”, adica am facut sa dainuiasca pentru el o lauda adevarata printre cei de mai tarziu, asa cum a fost si printre cei dintai. In orice vreme de dupa Ibrahim, pacea fie asupra lui, el este iubit, cinstit si laudat. „Pace asupra lui Ibrahim!” este un salut pentru el, asemenea cuvintelor Sale: „Spune: Lauda lui Allah si pace asupra robilor Sai pe care i-a ales”.

„Astfel ii rasplatim Noi pe cei care fac binele” in adorarea lui Allah si in felul in care se poarta cu fapturile Sale: indepartam de la ei greutatile si le daruim un sfarsit bun si o lauda frumoasa. „El era dintre robii Nostri credinciosi”, care cred in ceea ce Allah le-a poruncit sa creada si pe care credinta i-a dus pana la treapta certitudinii. Asa a spus Preainaltul: „Astfel i-am aratat lui Ibrahim imparatia cerurilor si a pamantului, ca sa fie dintre cei care au certitudine”.

„I-am dat vestea buna a lui Ishaq, un Profet dintre cei drepti”. Aceasta este a doua veste buna, cea despre Ishaq, dupa care avea sa vina Yaqub. A fost vestita venirea lui pe lume, dainuirea lui, existenta urmasilor sai si faptul ca va fi un Profet dintre cei drepti. Sunt, asadar, mai multe vesti bune.

„L-am binecuvantat pe el si pe Ishaq”, adica am pogorat asupra lor binecuvantarea, care inseamna crestere si sporire in stiinta lor, in faptele lor si in urmasii lor. Allah a raspandit din urmasii lor trei neamuri mari: neamul arabilor, dintre urmasii lui Ismail, si neamul fiilor lui Israel si neamul bizantinilor (ar-Rum), dintre urmasii lui Ishaq. „Printre urmasii lor sunt unii care fac binele si altii care sunt in mod vadit nedrepti fata de ei insisi”, adica printre ei sunt drepti si rai, oameni echitabili si oameni nedrepti, a caror nedreptate s-a aratat prin necredinta si prin asocierea altora cu Allah. Poate ca aceasta formulare inlatura o intelegere gresita: cand a spus „l-am binecuvantat pe el si pe Ishaq”, aceasta implica binecuvantarea urmasilor lor, iar deplinatatea binecuvantarii ar putea lasa sa se inteleaga ca toti urmasii fac binele. De aceea Allah Preainaltul a vestit ca printre ei sunt atat unii care fac binele, cat si unii nedrepti. Allah stie cel mai bine.