As-Saffat · 37:62–74

Versetele 62 la 74

„Oare aceasta este o primire mai buna”, adica desfatarea pe care am descris-o pentru oamenii Paradisului, sau pedeapsa din Iad, care cuprinde toate felurile de chin? Care dintre cele doua feluri de hrana este mai buna: hrana descrisa in Paradis „sau” hrana oamenilor Focului, adica „pomul az-Zaqqum”?

„Noi l-am facut o incercare”, adica o pedeapsa si un chin, „pentru cei nedrepti” fata de ei insisi, prin necredinta si pacate. „Este un pom care creste din adancul Iadului”, adica din mijlocul lui. Acesta este locul din care rasare si din care isi trage obarsia: cel mai rau si mai josnic dintre locuri. Raul locului in care creste arata rautatea si josnicia a ceea ce rasare acolo. De aceea Allah ne-a atras atentia asupra hidoseniei lui, amintind unde creste si descriindu-i roadele ca fiind asemenea capetelor diavolilor. Dupa aceasta, sa nu mai intrebi despre gustul lui si despre ceea ce va face in maruntaiele si pantecele lor. Ei nu au nicio scapare de la aceasta hrana si niciun alt lucru spre care sa se abata. De aceea a spus: „Ei vor manca, negresit, din el si isi vor umple pantecele cu el”. Aceasta este hrana oamenilor Focului. Cat de rea este hrana cu care se vor hrani!

Apoi a amintit bautura lor, spunand: „Apoi, peste aceasta”, adica dupa aceasta hrana, „vor avea un amestec de apa clocotita”, adica apa fierbinte, ajunsa la culmea fierbintelii, asa cum a spus Preainaltul: „Daca vor cere ajutor, li se va da ca ajutor o apa asemenea metalului topit, care le frige fetele. Ce bautura rea si ce loc de odihna rau!” Si asa cum a spus Preainaltul: „Li se va da sa bea apa clocotita, care le va sfasia maruntaiele”.

„Dupa aceea, intoarcerea lor”, adica sfarsitul, locul la care vor ajunge si salasul lor, „va fi in Iad”,⁴⁶ ca sa guste din pedeapsa lui aspra si din arsita lui cumplita, o nefericire dincolo de care nu exista alta mai mare.

Este ca si cum s-ar fi intrebat: ce i-a adus in acest salas? El a raspuns: „Ei i-au gasit”, adica i-au aflat, „pe parintii lor rataciti si s-au grabit pe urmele lor”, adica se grabesc in ratacire. Nu au luat aminte la chemarea Trimisilor, la cele de care ii prevenisera Cartile si nici la cuvintele celor care le voiau binele. Dimpotriva, li s-au impotrivit, spunand: „Noi i-am gasit pe parintii nostri urmand o cale si noi le urmam urmele”. „Inaintea lor”, adica inaintea celor carora li se adreseaza aceste cuvinte, „ratacisera cei mai multi dintre cei de odinioara”; putini dintre ei crezusera si fusesera calauziti. „Desi Noi trimiseseram printre ei prevenitori”, care ii preveneau asupra ratacirii si abaterii lor. „Priveste, asadar, care a fost sfarsitul celor preveniti”: sfarsitul lor a fost pieirea, injosirea si rusinea. Cei de acum sa se fereasca, asadar, sa staruie in ratacirea lor, ca sa nu fie loviti de ceea ce i-a lovit pe aceia.

Intrucat cei preveniti nu erau cu totii rataciti, ci printre ei erau si unii care crezusera si isi inchinasera religia cu sinceritate lui Allah, El i-a exceptat de la pieire, spunand: „In afara robilor alesi ai lui Allah”, adica aceia pe care Allah i-a ales si carora le-a daruit in mod aparte Indurarea Sa, datorita sinceritatii lor. Sfarsitul lor a fost unul laudabil.

Apoi a amintit un exemplu al sfarsitului comunitatilor care i-au socotit mincinosi pe Trimisi, spunand: