As-Saffat · 37:27–39

Versetele 27 la 39

Dupa ce vor fi adunati impreuna cu cei asemenea lor si cu divinitatile lor, indrumati spre calea Iadului, opriti si intrebati, fara sa raspunda, se vor intoarce unii catre altii, invinuindu-se pentru ratacirea lor si pentru ca s-au dus unii pe altii in ratacire. Cei care i-au urmat le vor spune conducatorilor pe care i-au urmat: „Voi veneati asupra noastra dinspre dreapta”, adica prin putere si silire, si ne-ati dus in ratacire. Daca nu ati fi fost voi, noi am fi fost credinciosi.

Ei le vor raspunde: „Ba voi nu erati credinciosi”, adica ati ramas politeisti, asa cum si noi eram politeisti. Prin ce sunteti, asadar, mai buni decat noi?! Si ce anume va da dreptul sa ne invinuiti?! „Noi nu aveam nicio putere asupra voastra”, adica nu v-am silit sa alegeti necredinta, „ci voi erati un neam care intrecea masura”, depasind hotarul ingaduit. „Acum s-a adeverit asupra noastra”, a noastra si a voastra, „Cuvantul Domnului nostru: vom gusta, negresit”, pedeapsa. Adica s-au implinit asupra noastra hotararea si randuiala Domnului nostru ca noi si voi sa gustam pedeapsa si sa avem parte impreuna de ea. De aceea „v-am dus in ratacire, fiindca noi insine eram rataciti”, adica v-am chemat pe calea pe care o urmam noi, care era ratacirea, iar voi ne-ati raspuns. Asadar, nu ne invinuiti pe noi, ci invinuiti-va pe voi insiva.

Allah Preainaltul a spus: „In Ziua aceea”, adica in Ziua Invierii, „vor avea parte impreuna de pedeapsa”, chiar daca masura pedepsei lor va fi diferita, potrivit nelegiuirii fiecaruia. Dupa cum au avut parte impreuna de necredinta in aceasta lume, vor avea parte impreuna si de rasplata ei in Viata de Apoi. De aceea a spus: „Asa facem Noi cu nelegiuitii”.

Apoi a aratat ca nelegiuirea lor ajunsese la culme si depasise orice masura, spunand: „Cand li se spunea: Nu exista alta divinitate vrednica de adorare in afara de Allah”, erau chemati la aceasta si li se poruncea sa paraseasca adorarea oricarei alte divinitati, „ei se semeteau” fata de acest cuvant si fata de cel care il adusese. „Si spuneau”, impotrivindu-i-se: „Oare sa ne parasim divinitatile”, pe care noi si parintii nostri nu am incetat sa le adoram, pentru vorbele unui „poet nebun”? Prin aceasta il aveau in vedere pe Muhammad, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa. Allah sa-i faca de rusine! Nu le-a fost de ajuns sa se intoarca de la el ori doar sa-l socoteasca mincinos, ci au rostit impotriva lui cea mai nedreapta judecata si l-au numit poet nebun, desi stiau ca el nu cunoaste poezia si poetii, ca insusirile lui nu sunt insusirile lor si ca el este cel mai inzestrat cu minte dintre fapturile lui Allah si cel cu judecata cea mai inalta.

De aceea Allah Preainaltul a spus, respingand vorbele lor: „Dimpotriva, el”, adica Muhammad, „a adus adevarul”. Venirea lui este adevarata, iar Legea si Cartea pe care le-a adus sunt adevarate. „Si i-a confirmat pe Trimisi”: venirea lui a aratat adevarul celor vestite de Trimisi. Daca el nu ar fi venit si nu ar fi fost trimis, Trimisii nu ar fi spus adevarul. El este, asadar, un semn si o minune pentru fiecare Trimis de dinaintea lui, fiindca acestia au vestit despre el si au adus vestea buna a venirii lui. Allah a luat de la ei legamantul si fagaduinta ca, daca el va veni la ei, vor crede in el si il vor sprijini; iar ei au luat acelasi legamant de la comunitatile lor. Cand el a venit, s-a aratat adevarul spus de Trimisii de dinaintea lui si s-a vadit minciuna celor care li s-au impotrivit. Daca s-ar presupune ca el nu ar fi venit, desi ei ii vestisera venirea, aceasta ar fi pus la indoiala adevarul spus de ei. I-a confirmat pe Trimisi si prin faptul ca a adus ceea ce adusesera ei, a chemat la ceea ce chemasera ei, a crezut in ei si a vestit adevarul trimiterii lor, al profetiei lor si al legilor lor.

Cuvintele lor de mai inainte, „vom gusta, negresit”, erau o afirmatie rostita de ei, care putea fi adevarata ori altfel. De aceea Allah Preainaltul a vestit aceasta printr-un Cuvant hotarator, care nu poate fi decat adevarat si sigur, fiind o vestire venita de la El, Preainaltul. A spus: „Voi veti gusta, negresit, pedeapsa dureroasa”, adica aceea care provoaca durere si suferinta. „Si nu veti fi rasplatiti”, prin gustarea pedepsei dureroase, „decat pentru ceea ce faceati”. Nu v-am nedreptatit, ci am judecat cu dreptate in privinta voastra.

Intrucat formularea acestei adresari era generala, desi ii avea in vedere pe politeisti, Allah Preainaltul i-a exceptat pe credinciosi, spunand: