As-Saffat · 37:139–148

Versetele 139 la 148

Aceasta este o lauda din partea lui Allah Preainaltul pentru robul si Trimisul Sau Yunus ibn Matta, asa cum i-a laudat pe fratii lui dintre Trimisi pentru profetie, pentru misiunea de Trimisi si pentru chemarea la Allah.

Allah Preainaltul a amintit ca l-a pedepsit cu o pedeapsa in aceasta lume, din care l-a salvat datorita credintei si faptelor sale drepte. A spus: „El a fugit”, adica a plecat de la Domnul sau, maniat pe El, socotind ca El nu-l va stramtora si nu-l va inchide in pantecele pestelui. Allah nu a amintit nici lucrul din pricina caruia s-a maniat, nici pacatul pe care l-a savarsit, fiindca nu avem folos din pomenirea lor. Ne este de folos numai ceea ce a amintit: ca el a pacatuit, iar Allah l-a pedepsit, cu toate ca era dintre nobilii Trimisi; ca dupa aceasta l-a salvat, a indepartat de la el mustrarea si i-a randuit ceea ce era spre binele lui. Cand a fugit, s-a refugiat „la corabia incarcata” cu calatori si lucruri.

Cand a urcat impreuna cu ceilalti, iar corabia era plina, aceasta a devenit prea grea si au avut nevoie sa arunce peste bord cativa dintre calatori. Se pare ca nu au gasit pe nimeni care sa aiba intaietate fata de ceilalti in aceasta privinta, asa ca au tras la sorti, pentru ca cel care pierdea sa fie aruncat in mare. Aceasta a fost o dovada de dreptate din partea oamenilor corabiei. Cand Allah voieste un lucru, ii pregateste mijloacele. Cand au tras la sorti, sortul a cazut asupra lui Yunus, „si a fost dintre cei care au pierdut”, adica dintre cei invinsi, astfel incat a fost aruncat in mare.

„Pestele l-a inghitit, iar el era”, in clipa cand l-a inghitit, „vrednic de mustrare”, adica savarsise o fapta pentru care era mustrat: faptul ca se maniase pe Domnul sau.

„Daca nu ar fi fost dintre cei care Il preamaresc pe Allah”, adica inainte de aceasta, prin multa adorare a Domnului sau, prin preamarirea si laudarea Lui, precum si in pantecele pestelui, cand a spus: „Nu exista nicio divinitate vrednica de adorare in afara de Tine! Slava Tie! Eu am fost dintre cei nedrepti”, „ar fi ramas in pantecele lui pana in Ziua in care vor fi inviati”, adica acesta i-ar fi fost mormantul. Insa, datorita preamaririi lui Allah si adorarii Lui, Allah Preainaltul l-a salvat. Tot astfel ii salveaza Allah pe credinciosi cand cad in necazuri.

„L-am aruncat pe un pamant pustiu”, facand ca pestele sa-l arunce din pantecele sau pe un pamant gol, lipsit de orice om, ba poate chiar lipsit de copaci si de umbra. „Bolnav fiind”, adica era bolnav si slabit din pricina inchiderii sale in pantecele pestelui, pana cand ajunsese asemenea unui pui abia iesit din ou.

„Si am facut sa creasca deasupra lui o planta de dovleac”, care l-a acoperit cu umbra ei deasa, fiindca umbra ei este racoroasa, iar mustele nu se aseaza pe ea. Aceasta face parte din grija plina de blandete si din bunatatea pe care i le-a aratat Allah.

Apoi i-a aratat o alta bunatate si i-a daruit un har mare: l-a trimis „la o suta de mii” de oameni „sau chiar mai multi” decat atat. Intelesul este ca, daca nu erau mai multi, nu erau nici mai putini. I-a chemat la Allah Preainaltul, „iar ei au crezut”, astfel incat rasplata faptelor lor a fost trecuta si in balanta lui, fiindca el fusese cel care ii chemase. „Iar Noi i-am lasat sa se bucure de viata pana la o vreme”, indepartand de la ei pedeapsa dupa ce cauzele ei se adunasera. Allah Preainaltul a spus: „De ce nu a fost o cetate care sa creada si careia credinta sa sa-i fie de folos, in afara neamului lui Yunus? Cand au crezut, am indepartat de la ei pedeapsa rusinii in viata lumeasca si i-am lasat sa se bucure de viata pana la o vreme”.