Ya-Sin · 36:13–27

Versetele 13 la 27

Da-le celor care iti socotesc mincinoasa misiunea si iti resping chemarea o pilda din care sa traga invatatura si care sa fie pentru ei un indemn, daca li se daruieste reusita in a urma binele. Pilda este cea a locuitorilor cetatii: cum i-au socotit mincinosi pe Trimisii lui Allah si ce pedeapsa si osanda s-au abatut asupra lor. Daca ar fi fost vreun folos in precizarea acelei cetati, Allah ar fi precizat-o. A te ocupa de aceasta si de alte lucruri asemenea ei inseamna a te sili la ceea ce nu este cerut si a vorbi fara stiinta.

De aceea, cand cineva vorbeste despre asemenea lucruri, gasesti la el bajbaiala, confuzie si afirmatii contradictorii care nu conduc la niciun rezultat sigur. Cand vezi aceasta, stii ca drumul stiintei corecte este sa te opresti la cele adevarate si sa lasi la o parte ceea ce nu aduce folos. Astfel se curata sufletul si sporeste stiinta. Cel nestiutor crede ca stiinta sporeste prin insirarea vorbelor pentru care nu exista nicio dovada si niciun argument, dar acestea nu aduc alt folos decat tulburarea mintii si obisnuirea cu lucrurile indoielnice.

Ceea ce conteaza aici este ca Allah a dat aceasta cetate drept pilda celor carora li Se adreseaza: „Cand au venit la ei Trimisii”, de la Allah Preainaltul, poruncindu-le sa-L adore numai pe Allah si sa-I consacre Lui credinta si oprindu-i de la asociere si pacate. „Cand le-am trimis doi, i-au socotit mincinosi, iar Noi i-am intarit cu un al treilea”: i-am intarit prin al treilea, astfel ca au devenit trei Trimisi, din grija lui Allah fata de locuitorii cetatii si pentru a le aduce dovada deplina prin venirea Trimisilor unul dupa altul. „Ei au spus”, locuitorilor: „Noi suntem trimisi la voi.”

Oamenii le-au raspuns cu raspunsul care a ramas cunoscut printre cei care resping chemarea Trimisilor: „Voi nu sunteti decat oameni asemenea noua”. Ce va face mai presus de noi si de ce ati fost alesi voi, in locul nostru?! Trimisii le-au spus comunitatilor lor: „Noi nu suntem decat oameni asemenea voua, dar Allah daruieste Harul Sau cui voieste dintre robii Sai”. „Iar Cel Milostiv nu a coborat nimic”: ei au negat existenta oricarei misiuni trimise de Allah, apoi i-au negat si pe cei carora li se adresau, spunand: „Voi nu faceti decat sa mintiti!”

Cei trei Trimisi au spus: „Domnul nostru stie ca suntem trimisi la voi”. Daca am minti, Allah ne-ar da de gol si ne-ar grabi pedeapsa. „Si nu avem alta indatorire decat transmiterea limpede”, adica transmiterea prin care se lamuresc lucrurile ce trebuie lamurite. Celelalte, precum semnele cerute dupa bunul vostru plac sau grabirea pedepsei, nu tin de noi. Indatorirea noastra este numai transmiterea limpede, iar aceasta am implinit-o si v-am explicat-o. Daca va lasati calauziti, este partea voastra buna si reusita voastra. Daca rataciti, noi nu avem nicio putere asupra acestei chestiuni.

Locuitorii cetatii le-au spus Trimisilor lor: „Noi vedem in voi un semn rau”. In venirea voastra si in legatura voastra cu noi nu am vazut decat raul. Este cu totul uimitor ca pe cel care le aduce cea mai mare binefacere daruita de Allah robilor Sai si cea mai inalta cinstire prin care ii onoreaza - lucruri de care au nevoie mai mult decat de orice altceva - il socotesc aducatorul unui rau care le sporeste raul in care se afla si il privesc drept semn de nenorocire! Dar lipsirea de ajutorul lui Allah si de reusita ii face omului mai mult rau decat i-ar face dusmanul sau.

Apoi i-au amenintat, spunand: „Daca nu incetati, va vom ucide cu pietre”, adica va vom omori prin lovire cu pietre, cea mai cumplita forma de ucidere, „si va va atinge din partea noastra o pedeapsa dureroasa!” Trimisii le-au spus: „Semnul vostru rau este cu voi”. El este asocierea si raul pe care le purtati, care atrag nenorocirea si pedeapsa si indepartarea celor iubite si a binefacerii. „Oare pentru ca vi s-a adus aminte?” Spuneti ceea ce ati spus doar fiindca v-am amintit cele in care se afla indreptarea si partea voastra buna? „Dimpotriva, voi sunteti un neam care intrece masura”, depasiti limita si va aruncati cu indrazneala in vorbele voastre. Chemarea lor nu le-a sporit decat indepartarea si trufia.

„Din partea cea mai indepartata a cetatii a venit un barbat in graba”, dornic sa-si povatuiasca neamul. Auzise chemarea Trimisilor, crezuse in ea si aflase cu ce le raspunsese neamul sau. Le-a spus: „O, neam al meu, urmati-i pe Trimisi!” Le-a poruncit sa-i urmeze, i-a sfatuit astfel si a marturisit ca acestia erau Trimisi. Apoi a adus un sprijin pentru cele marturisite si pentru chemarea sa: „Urmati-i pe cei care nu va cer nicio rasplata”. Urmati-i pe cei care va dau un sfat ce va aduce binele si care nu doresc nici averile voastre, nici vreo rasplata pentru povatuirea si indrumarea voastra. Aceasta cere urmarea celui care are o asemenea insusire.

Mai ramane posibilitatea de a spune: „Poate ca el cheama si nu cere rasplata, dar nu cheama la adevar”. A inlaturat aceasta rezerva prin Cuvintele: „Si care sunt calauziti”. Ei nu cheama decat la ceea ce judecata sanatoasa marturiseste ca este bun si nu opresc decat ceea ce judecata sanatoasa marturiseste ca este rau.

Se pare ca neamul sau nu i-a primit sfatul, ci a inceput sa-l invinovateasca pentru urmarea Trimisilor si pentru consacrarea adorarii numai lui Allah. El a spus: „De ce sa nu-L ador pe Cel care m-a creat si la care veti fi intorsi?” Ce m-ar opri sa-L ador pe Cel care merita adorarea, fiindca El m-a adus la fiinta, m-a creat si m-a inzestrat? La El se intorc toate fapturile, iar El le rasplateste dupa faptele lor. Cel in Mana caruia se afla creatia, inzestrarea si judecata intre robi, in viata lumeasca si in Viata de Apoi, este Cel care merita sa fie adorat, laudat si preamarit, nu acela care nu are nicio putere sa aduca folos sau paguba, sa dea sau sa opreasca, sa aduca moarte, viata sau inviere.

De aceea a spus: „Sa iau eu alte divinitati in afara Lui? Daca Cel Milostiv imi voieste vreun rau, mijlocirea lor nu-mi va folosi cu nimic”. Nimeni nu mijloceste inaintea lui Allah decat cu ingaduinta Sa, astfel ca mijlocirea lor nu-mi foloseste cu nimic, „si nici nu ma vor putea salva” de raul pe care Allah l-ar voi pentru mine. „Atunci”, daca as adora divinitati care sunt astfel, „as fi intr-o ratacire vadita”.

Prin aceste cuvinte, el a unit sfatuirea lor, marturisirea misiunii Trimisilor si a calauzirii lor, aratarea obligatiei de a-L adora numai pe Allah si dovezile pentru aceasta, precum si aratarea falsitatii adorarii altcuiva, impreuna cu dovezile care o demonstreaza. A aratat ratacirea celui care adora pe altcineva si si-a marturisit credinta pe fata, desi se temea foarte mult ca ei il vor ucide. El a spus: „Eu cred in Domnul vostru, asadar ascultati-ma!”

Neamul sau l-a ucis dupa ce a auzit de la el cele spuse si raspunsul prin care ii infruntase. I s-a spus pe loc: „Intra in Paradis!” El a vestit cinstirea la care ajunsese prin afirmarea Unicitatii lui Allah si prin sinceritatea sa si si-a povatuit neamul dupa moarte, asa cum il povatuise in timpul vietii: „De-ar sti neamul meu ca Domnul meu m-a iertat”, adica ce iertare mi-a daruit, indepartand de la mine feluritele pedepse, „si m-a facut dintre cei cinstiti”, prin felurite rasplati si bucurii! Daca stiinta despre acestea ar fi ajuns la inimile lor, ei nu ar fi staruit in asocierea lor.