Saba · 34:46–50

Versetele 46 la 50

„Spune”, o, Trimisule, acestor oameni care tagaduiesc, se impotrivesc si s-au hotarat sa respinga adevarul, sa-l socoteasca minciuna si sa-l defaimeze pe cel care l-a adus: „Va indemn la un singur lucru”. Va sfatuiesc cu privire la o singura trasatura si va dau un sfat limpede ca sa urmati aceasta cale, care este o cale dreapta si cinstita in judecata. Prin ea nu va chem sa-mi urmati vorbele si nici sa va parasiti spusele fara sa aveti un motiv pentru aceasta. Ea este: „Sa va ridicati pentru Allah, cate doi si cate unul”. Sa va ridicati cu hotarare si ravna, urmarind ceea ce este drept si avand devotament curat fata de Allah: impreuna, discutand si cercetand unii cu altii, si cate unul, fiecare cercetand lucrul in sinea sa.

Cand va ridicati pentru Allah cate doi si cate unul, puneti-va mintea la lucru, folositi-o si cugetati la starile Trimisului vostru. Se afla in el vreo nebunie? Are vorbirea, infatisarea si purtarea nebunilor? Sau este un Profet sincer, care va previne de ceea ce va vatama si de pedeapsa aspra aflata inaintea voastra? Daca ar primi acest indemn si l-ar pune in practica, li s-ar lamuri, mai mult decat altora, ca Trimisul lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, nu este nicidecum nebun. Infatisarea sa nu seamana cu starile nebunilor, cu sufocarea, convulsiile si privirile lor. Dimpotriva, infatisarea sa este cea mai frumoasa, miscarile sale sunt cele mai nobile, iar el este cel mai desavarsit dintre fapturi in buna purtare, liniste, smerenie si demnitate. Toate acestea nu se pot gasi decat la oamenii cu cea mai cumpanita judecata.

Apoi, daca ar cugeta la vorbirea sa limpede, la exprimarea sa frumoasa si la cuvintele sale care umplu inimile de siguranta si credinta, curata sufletele, purifica inimile, indeamna la purtarile nobile si la insusirile frumoase si ii tin pe oameni departe de purtarile rele si josnice; daca ar vedea cum, atunci cand vorbeste, ochii se indreapta spre el cu respect, cinstire si pretuire, oare ar putea aceasta sa semene cu vorbaria fara noima a nebunilor, cu strigatele si cu vorbele lor, asemenea starilor in care se afla?! Oricine cerceteaza starea sa cu scopul de a afla daca este sau nu Trimisul lui Allah, fie ca se gandeste singur, fie ca se gandeste impreuna cu altcineva, ajunge sa fie incredintat ca el este cu adevarat Trimisul lui Allah si un Profet sincer. Aceasta este cu atat mai limpede pentru cei carora li se adreseaza, al caror tovaras este si care ii cunosc viata de la inceput pana la sfarsit.

Mai exista un lucru care impiedica sufletele sa-l urmeze pe cel care cheama la adevar: ca acesta sa ia averile celor care ii raspund si sa ceara o plata pentru chemarea sa. Allah Preainaltul a aratat ca Trimisul Sau este cu totul curat de aceasta, spunand: „Spune: Orice rasplata v-as fi cerut”, pentru urmarea adevarului, „ea este a voastra”. Adica va iau drept martori ca, presupunand ca ar exista o asemenea rasplata, ea va apartine. „Rasplata mea nu este decat la Allah, iar El este Martor peste toate”: Stiinta Sa cuprinde ceea ce va chem sa urmati. Daca as minti, m-ar pedepsi. El este de asemenea Martor asupra faptelor voastre, vi le va pastra si apoi va va rasplati pentru ele.

Dupa ce a lamurit dovezile care arata temeinicia adevarului si netemeinicia falsului, Allah Preainaltul a vestit ca aceasta este randuiala si obiceiul Sau: arunca adevarul impotriva falsului, il zdrobeste, iar falsul piere. Aici a lamurit adevarul si a respins prin el spusele tagaduitorilor, aducand o invatatura pentru cei care iau aminte si un semn pentru cei care cugeta. Vezi astfel cum au pierit spusele tagaduitorilor, cum au iesit la iveala minciuna si incapatanarea lor, cum adevarul s-a aratat si a stralucit, iar falsul s-a dovedit desart si a fost inabusit. Aceasta se datoreaza lamuririi aduse de „Cunoscatorul celor nevazute”, Cel care stie ce ascund inimile din soapte si indoieli si cunoaste dovezile care li se opun si le inlatura. El ii invata aceste dovezi pe robii Sai si li le lamureste.

De aceea a spus: „Spune: A venit Adevarul”, adica s-a aratat, a devenit limpede ca soarele si i s-a ivit puterea. „Iar falsul nu mai poate nici sa inceapa, nici sa repete”: a pierit, lucrarea lui s-a desfiintat si puterea i-a disparut, astfel incat nu mai poate nici sa inceapa, nici sa repete.

Dupa ce s-a lamurit adevarul la care cheama Trimisul, iar tagaduitorii il invinuiau de ratacire, Allah le-a vestit adevarul, li l-a lamurit si le-a aratat neputinta lor de a i se impotrivi. Le-a spus ca invinuirea lor de ratacire nu vatama cu nimic adevarul si nu respinge ceea ce a adus Trimisul. Daca el ar rataci — departe de el asa ceva, insa aceasta este o concesie facuta numai de dragul discutiei —, atunci „ratacesc numai impotriva mea insumi”: ratacirea sa s-ar margini la el si nu s-ar intinde asupra altcuiva. „Iar daca sunt calauzit”, aceasta nu vine de la mine insumi, nici din puterea sau taria mea, ci calauzirea mea vine prin ceea ce „imi reveleaza Domnul meu”. Aceasta este temelia calauzirii mele, asa cum este si temelia calauzirii altora. Domnul meu aude toate vorbele si toate sunetele si este Apropiat de cel care Il cheama, Ii cere si I se inchina.