Saba · 34:43–45

Versetele 43 la 45

Allah Preainaltul vesteste starea politeistilor atunci cand li se recita Versetele Sale limpezi, dovezile Sale vadite si argumentele Sale hotaratoare, care arata orice bine si opresc orice rau. Acestea sunt cea mai mare binefacere care a venit la ei si cel mai mare dar care le-a fost facut, cerand din partea lor credinta, adeverire, ascultare si supunere. Ei insa le intampina tocmai cu ceea ce se impotriveste purtarii cuvenite si il socotesc mincinos pe cel care le-a adus. Spun: „Acesta nu este decat un om care vrea sa va indeparteze de cele carora li se inchinau parintii vostri”. Adica acesta ar fi scopul lui atunci cand va porunceste sa va inchinati cu devotament curat numai lui Allah: sa parasiti obiceiurile parintilor vostri, pe care ii cinstiti si in urma carora mergeti.

Astfel au respins adevarul prin vorbele unor oameni rataciti, fara sa aduca vreo dovada si nici macar un argument aparent. Ce argument ar putea fi acela ca, atunci cand Trimisii le poruncesc unor oameni rataciti sa urmeze adevarul, acestia sustin ca cei de aceeasi credinta cu ei au urmat neincetat acea cale?! Aceasta este o nesabuinta si o respingere a adevarului prin vorbele celor rataciti. Daca cercetezi orice adevar care a fost respins, vei vedea ca pana la urma a fost respins tocmai in acest fel: prin vorbele celor rataciti dintre politeisti, dintre cei care pun totul pe seama timpului, dintre filosofi, sabeeni si ereticii iesiti din religia lui Allah. Ei sunt pilda tuturor celor care resping adevarul pana in Ziua Invierii.

Dupa ce au adus drept argument faptele parintilor lor si le-au pus impotriva celor aduse de Trimisi, au atacat apoi adevarul: „Si spun: Aceasta nu este decat o minciuna nascocita”, adica o minciuna inventata de omul care a adus-o. „Iar cei care nu cred spun despre Adevar, atunci cand vine la ei: Aceasta nu este decat vrajitorie vadita!” Ei pretind ca ar fi o vrajitorie limpede, vadita oricui, tagaduind astfel adevarul si cautand sa-si faca spusele primite de cei fara judecata.

Dupa ce a aratat cu ce au respins adevarul si ca acestea sunt vorbe care nu ajung nici macar la treapta unui argument aparent, cu atat mai putin la cea a unei dovezi, Allah a amintit ca, daca cineva ar voi sa aduca o dovada in favoarea lor, ei nu au niciun temei si nimic pe care sa se sprijine. A spus: „Noi nu le-am dat carti pe care sa le studieze”, astfel incat sa le slujeasca drept sprijin, „si nu le-am trimis inaintea ta niciun prevenitor”, astfel incat sa aiba din vorbele si din starile lui ceva cu care sa respinga ceea ce le-ai adus. Ei nu au nici stiinta, nici vreo urma de stiinta.

Apoi i-a infricosat cu ceea ce le-a facut comunitatilor de dinaintea lor care tagaduisera, spunand: „Au tagaduit si cei de dinaintea lor, iar acestia nu au ajuns”, adica oamenii carora li se adreseaza acum, „nici macar la a zecea parte din ceea ce le-am dat acelora. Ei i-au socotit mincinosi”, adica acele comunitati dinaintea lor, „pe Trimisii Mei. Si cum a fost pedeapsa Mea²⁹!” Adica mustrarea si pedeapsa Mea impotriva lor. Sunt cunoscute pedepsele pe care Allah le-a abatut asupra lor: pe unii i-a inecat, iar pe altii i-a nimicit prin vantul sterp, prin strigatul nimicitor, prin cutremur, prin scufundarea in pamant sau prin trimiterea unor pietre din cer. Feriti-va, asadar, o, voi care tagaduiti, sa staruiti in tagaduire, ca nu cumva sa va pedepseasca asa cum i-a pedepsit pe cei de dinaintea voastra si sa va loveasca ceea ce i-a lovit pe ei!