Saba · 34:12–14

Versetele 12 la 14

Dupa ce a amintit Harul Sau fata de Dawud, pacea fie asupra lui, Allah a amintit Harul Sau fata de fiul acestuia, Sulayman, pacea si binecuvantarile fie asupra lui. Allah i-a supus vantul, care mergea la porunca lui, il purta pe el si toate cele care erau cu el si strabatea o distanta foarte mare intr-un timp scurt. Intr-o singura zi strabatea drumul a doua luni: „dimineata strabatea distanta unei luni de calatorie”, adica de la inceputul zilei pana la amiaza, „iar dupa-amiaza strabatea distanta unei luni de calatorie”, adica de la amiaza pana la sfarsitul zilei. „Am facut sa curga pentru el izvorul de arama topita”: i-am supus izvorul de arama topita si i-am inlesnit mijloacele de a fauri din ea vase si alte obiecte. Allah i-a supus si diavolii si djinnii, care nu puteau sa se impotriveasca poruncii lui. „Pe acela dintre ei care se abatea de la Porunca Noastra il faceam sa guste din pedeapsa Focului aprins.”

Ei faceau tot ceea ce voia Sulayman: „cladiri inalte”, adica constructii cu bolti si structuri care dau trainicie cladirilor; aici sunt amintite constructiile marete. „Chipuri”, adica reprezentari ale vietuitoarelor si ale lucrurilor neinsufletite. Ei le faceau pentru Sulayman, fiindca stiau sa le lucreze cu maiestrie si aveau puterea de a le face. „Vase cat bazinele”, adica asemenea unor bazine mari, pe care i le faceau lui Sulayman pentru mancare, fiindca avea nevoie de lucruri de care ceilalti nu aveau nevoie. Ii faceau si „cazane fixate in locurile lor”, care, din pricina marimii lor, nu erau mutate din locurile lor.

Dupa ce a amintit binefacerea Sa fata de ei, le-a poruncit sa-I multumeasca: „Lucrati, o, familie a lui Dawud”, adica Dawud, copiii si familia lui, fiindca binefacerea era pentru toti si multe dintre aceste foloase le reveneau tuturor, „cu recunostinta” fata de Allah pentru ceea ce le daduse, raspunzand astfel binefacerilor Sale. „Dar putini dintre robii Mei sunt recunoscatori”: cei mai multi nu Ii multumesc lui Allah Preainaltul pentru binefacerile pe care li le-a dat si pentru nenorocirile pe care le-a indepartat de la ei. Recunostinta inseamna ca inima sa recunoasca binefacerea lui Allah Preainaltul, sa o primeasca recunoscandu-si nevoia de ea, sa o foloseasca in ascultarea de El si sa o pazeasca de folosirea in neascultare.

Diavolii au continuat sa lucreze pentru Sulayman, pacea si binecuvantarile fie asupra lui, facand tot felul de constructii. Ei ii amagisera pe oameni si le spusesera ca stiu cele nevazute si cunosc lucrurile ascunse. Allah Preainaltul a vrut sa le arate robilor ca ei mint cand sustin aceasta. Au ramas, asadar, la lucrul lor, iar Allah a hotarat moartea lui Sulayman, pacea fie asupra lui, pe cand acesta se sprijinea pe toiagul sau. Cand treceau pe langa el si il vedeau sprijinit astfel, credeau ca este viu, se temeau de el si isi continuau lucrul. Au ramas asa un an intreg, dupa cum s-a spus, pana cand Allah a trimis vietatea pamantului asupra toiagului. Ea nu a incetat sa-l roada pana cand acesta s-a macinat si a cazut. Atunci a cazut si Sulayman, iar diavolii s-au imprastiat. Oamenilor li s-a aratat ca djinnii, „daca ar fi cunoscut cele nevazute, nu ar fi ramas in chinul umilitor”, adica in acea munca apasatoare. Daca ar fi stiut cele nevazute, ar fi stiut ca Sulayman murise, lucru pe care il doreau foarte mult, ca sa scape din starea in care se aflau.