Al-Ahzab · 33:57–58

Versetele 57 la 58

Dupa ce Allah Preainaltul a poruncit cinstirea Trimisului Sau, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, si cererea binecuvantarii si a pacii asupra lui, El a interzis vatamarea lui si i-a amenintat pe cei care il vatama: „Pe cei care Ii aduc ofensa lui Allah si Trimisului Sau”. Aceasta cuprinde orice vatamare prin vorbe ori fapte, precum insulta, ocara, defaimarea lui ori a religiei sale si orice lucru care ajunge sa-l vatame. „Allah i-a blestemat in aceasta lume”, adica i-a indepartat si i-a alungat. Din blestemul lor in aceasta lume face parte faptul ca se impune uciderea celui care il insulta si il vatama pe Trimis. „Si in Viata de Apoi si le-a pregatit o pedeapsa umilitoare¹⁵”, ca rasplata pentru vatamarea adusa lui, fiind ei insisi chinuiti prin pedeapsa dureroasa.

Vatamarea Trimisului nu este asemenea vatamarii altuia, fiindca robul nu crede in Allah pana nu crede in Trimisul Sau. Lui i se cuvine o cinstire care este o cerinta a credintei si care face ca el sa nu fie asemenea altora in aceasta privinta. Cu toate acestea, vatamarea credinciosilor este ea insasi grava, iar pacatul ei este mare. De aceea a spus: „Iar cei care ii vatama pe credinciosi si pe credincioase fara ca acestia sa fi savarsit ceva rau”, adica fara ca ei sa fi facut vreo fapta care sa indreptateasca acea vatamare, „poarta asupra lor”, pe spinarea lor, „o calomnie”, fiindca i-au vatamat fara motiv, „si un pacat vadit”, fiindca au trecut masura fata de ei si au incalcat demnitatea pe care Allah a poruncit sa o respecte.

De aceea, insultarea unui credincios atrage o pedeapsa disciplinara, potrivit starii si rangului sau. Pedeapsa disciplinara pentru cel care ii insulta pe companioni este mai aspra, iar pedeapsa pentru insultarea invatatilor si a oamenilor religiei este mai mare decat pentru insultarea altora.