Luqman · 31:25–28

Versetele 25 la 28

Daca ii intrebi pe acesti politeisti care tagaduiesc Adevarul: „Cine a creat cerurile si pamantul?”, ei vor sti ca idolii lor nu au creat nimic din acestea si se vor grabi sa raspunda: „Allah” Singur le-a creat.

Spune-le, obligandu-i sa accepte urmarea marturisirii lor si aducand impotriva tagaduirii lor dovada pe care ei insisi au recunoscut-o: „Lauda Ii apartine lui Allah”, Celui care a facut Lumina limpede si a aratat impotriva voastra dovada din propriile voastre cuvinte. Daca ar intelege, ar afirma hotarat ca Cel unic in Creatie si carmuire trebuie sa fie Singurul adorat.

„Insa cei mai multi dintre ei nu stiu.” De aceea, Ii fac asociati lui Allah si se multumesc cu contradictiile credintei lor, pe baza nedumeririi si indoielii, nu a unei vederi limpezi.

In urmatoarele doua versete, Allah mentioneaza pilde despre vastitatea Insusirilor Sale, pentru a-i chema pe robi sa-L cunoasca, sa-L iubeasca si sa-I consacre numai Lui Religia. El mentioneaza cuprinderea deplina a Stapanirii Sale: tot ceea ce se afla in ceruri si pe pamant, intreaga lume de sus si de jos, Ii apartine.

El randuieste toate acestea prin hotararile Stapanirii Sale universale, prin Poruncile Sale religioase si prin hotararile rasplatirii. Toti sunt robi aflati in stapanirea si carmuirea Lui si nu detin nimic din Stapanire. El are o Independenta nemarginita si nu are nevoie de nimic din cele de care au nevoie fapturile: „Nu voiesc de la ei nicio inzestrare si nu voiesc ca ei sa Ma hraneasca.”

Faptele Profetilor, ale celor deplin sinceri, ale martirilor si ale celor drepti nu-I aduc niciun folos lui Allah; ele le folosesc numai celor care le savarsesc. Allah nu are nevoie de ei si de faptele lor. Din Independenta Sa face parte faptul ca El ii imbogateste si le daruieste indeajuns in lumea aceasta si in Viata de Apoi.

Apoi, Allah vesteste despre vastitatea Laudei Sale. Faptul ca este Vrednic de lauda tine de Esenta Sa, astfel incat El nu poate fi decat Laudat din toate privintele. Este Vrednic de lauda in Esenta Sa si in Insusirile Sale. Pentru fiecare Insusire I se cuvine cea mai deplina si desavarsita lauda, fiindca toate sunt Insusiri de Maretie si Desavarsire.

El este laudat pentru tot ceea ce face si creeaza, pentru tot ceea ce porunceste si interzice si pentru toate hotararile pe care le randuieste pentru robi si intre robi, in aceasta lume si in Viata de Apoi.

Apoi, Allah vesteste despre vastitatea Cuvintelor Sale si Maretia Rostirii Sale printr-o explicatie care patrunde adanc in inimi, uimeste mintile, nedumereste sufletele si ii face pe oamenii intelegerii si ai vederii limpezi sa se cufunde in cunoasterea ei: „Daca toti copacii de pe pamant ar fi condeie” cu care sa se scrie, „iar marea, sporita dupa ea cu alte sapte mari”, ar fi cerneala care sa le alimenteze, condeiele s-ar frange si cerneala s-ar ispravi, insa „Cuvintele lui Allah nu s-ar ispravi”.

Aceasta nu este o exagerare lipsita de realitate. Allah Preainaltul stie ca mintile nu pot cuprinde unele dintre Insusirile Sale si ca, pentru robii Sai, cunoasterea Lui este cea mai mare binefacere si cea mai inalta virtute, dar ei nu-L pot cunoaste pe deplin asa cum este. Totusi, ceea ce nu poate fi atins in intregime nu trebuie parasit in intregime. De aceea, El le-a aratat o parte, pentru a le trezi inimile, a le deschide piepturile si a-i face sa foloseasca ceea ce au inteles drept dovada pentru ceea ce nu au putut cuprinde.

Ei spun asemenea celui mai virtuos dintre ei si celui mai cunoscator al Domnului sau: „Nu pot numara laudele Tale; Tu esti asa cum Te-ai laudat pe Tine Insuti⁴⁰.” Lucrul este insa mai maret decat aceasta pilda.

Pilda apropie de minti si intelegeri un sens la care ele nu pot ajunge pe deplin. Chiar daca numarul copacilor ar fi inmultit de multe ori, iar marile s-ar intinde de multe ori mai mult, ele tot ar putea fi inchipuite ca ispravindu-se, fiind create. Cuvintele lui Allah Preainaltul nu pot fi inchipuite ca ispravindu-se. Dovezile Revelatiei si ale ratiunii arata ca nu au sfarsit si nicio limita. Toate se sfarsesc in afara Creatorului si a Insusirilor Sale: „La Domnul tau este sfarsitul.”

Cand mintea intelege ca Allah este Cel Dintai si Cel de pe Urma, oricat de departe ar presupune timpuri trecute, El a existat inaintea lor, fara inceput; si oricat de departe ar presupune timpuri viitoare, oricat ar prelungi aceasta presupunere si oricine i-ar veni in ajutor prin cuget si cuvant, El va exista dupa ele, fara capat si fara sfarsit.

In toate timpurile, Allah hotaraste, vorbeste, spune si face cum voieste si cand voieste. Nimic nu poate impiedica vreun Cuvant ori vreo Fapta a Sa. Cand mintea intelege aceasta, afla ca pilda data de Allah despre Cuvintele Sale este numai pentru ca robii sa priceapa ceva din ele; realitatea este cu mult mai mare si mai mareata.

Apoi, Allah mentioneaza Maretia Puterii Sale si desavarsirea Intelepciunii Sale: „Allah este Atotputernic, Preaintelept.” Toata Puterea Ii apartine, iar orice putere din lumea de sus si de jos vine numai de la El, Care a daruit-o fapturilor. Nu exista schimbare si nici putere decat prin El. Prin Puterea Sa a supus toate fapturile, le carmuieste si randuieste treburile lor.

Prin Intelepciunea Sa a creat fapturile, a inceput Creatia cu intelepciune si a facut intelepciunea scopul si finalitatea ei. Poruncile si interdictiile au venit tot prin intelepciune si au drept scop intelepciunea. El este Preaintelept in Creatia si Porunca Sa.

Apoi, Allah mentioneaza Maretia si desavarsirea Puterii Sale, pe care mintea nu le poate inchipui: „Crearea si invierea voastra sunt pentru El ca ale unui singur suflet.” Acest lucru uimeste mintile: crearea tuturor fapturilor, in ciuda numarului lor, si invierea lor dupa moarte si dupa imprastiere, intr-o singura clipa, sunt asemenea crearii unui singur suflet.

Nu exista motiv pentru a socoti neverosimile Invierea si rasplatirea faptelor, in afara nestiintei despre Maretia lui Allah si Puterea Sa. Apoi, El mentioneaza ca Auzul Sau cuprinde toate sunetele, iar Vazul Sau toate lucrurile vazute: „Allah este Cel care Aude totul si Vede totul.”