Luqman · 31:12–19

Versetele 12 la 19

Allah vesteste despre binefacerea facuta robului Sau virtuos, Luqman, caruia i-a daruit intelepciunea. Ea inseamna cunoasterea Adevarului asa cum este si intelegerea intelepciunii sale. Cuprinde stiinta hotararilor si cunoasterea tainelor si a intelepciunilor din ele. Omul poate avea stiinta fara sa fie intelept, insa intelepciunea cere stiinta si fapta. De aceea, ea a fost talcuita drept stiinta folositoare si fapta dreapta.

Dupa ce Allah i-a daruit aceasta mare binefacere, i-a poruncit sa-I multumeasca pentru ceea ce primise, ca El sa-i binecuvanteze darul si sa-i sporeasca din Harul Sau. L-a instiintat ca folosul multumirii se intoarce asupra celor multumitori, iar cel care este nerecunoscator si nu-I multumeste lui Allah isi atrage singur urmarea rea. Allah nu are nevoie de el si este Vrednic de lauda in tot ceea ce hotaraste si randuieste pentru cel care se impotriveste Poruncii Sale.

Independenta Sa fata de toate fapturile tine de Esenta Sa, iar faptul ca este Vrednic de lauda in Insusirile Sale desavarsite si in frumusetea Faptelor Sale tine tot de Esenta Sa. Fiecare dintre aceste doua Insusiri este o Insusire a desavarsirii, iar unirea lor inseamna desavarsire adaugata desavarsirii.

Comentatorii Coranului au avut pareri diferite daca Luqman a fost Profet sau rob drept³⁹. Allah Preainaltul nu a mentionat despre el decat ca i-a daruit intelepciunea si a relatat o parte din sfatul dat fiului sau, care arata intelepciunea lui. El a mentionat temeliile si marile principii ale intelepciunii.

„Cand Luqman l-a sfatuit pe fiul sau”, sau: i-a spus cuvinte prin care il sfatuia. Sfatul inseamna porunca si interdictia insotite de incurajare si avertizare. El i-a poruncit sinceritatea adorarii fata de Allah si i-a interzis asocierea, apoi i-a aratat pricina: „Asocierea este cu adevarat o mare nedreptate.”

Este o nedreptate atat de mare pentru ca nu exista o nedreptate mai ingrozitoare si mai urata decat aceea a celui care pune pe aceeasi treapta faptura din tarana si Stapanul tuturor robilor; pe cel care nu stapaneste nimic si pe Stapanul intregii randuieli; pe cel neputincios si sarac din toate privintele si pe Domnul desavarsit si Independent din toate privintele; pe cel care nu a daruit nici macar greutatea unui fir de praf din binefaceri si pe Cel de la Care vin toate binefacerile fapturilor in Religia, viata lumeasca si Viata de Apoi, in inimile si trupurile lor si Care Singur indeparteaza raul. Poate exista o nedreptate mai mare?

Poate fi cineva mai nedrept decat acela pe care Allah l-a creat ca sa-L adore si sa-I afirme Unicitatea, iar el isi coboara sufletul nobil la cea mai joasa treapta si il face robul a ceea ce nu valoreaza nimic, nedreptatindu-se astfel pe sine cu o mare nedreptate?

Dupa ce a poruncit implinirea Dreptului Sau prin parasirea asocierii, ceea ce presupune afirmarea Unicitatii, Allah a poruncit implinirea dreptului parintilor: „Noi i-am poruncit omului cu privire la parintii sai”, adica i-am dat aceasta indatorire si am facut din ea un legamant despre care il vom intreba: a pazit-o sau nu?

I-am spus: „Fii multumitor Mie” prin adorarea Mea, implinirea Drepturilor Mele si nefolosirea binefacerilor Mele in neascultarea Mea, „si parintilor tai” prin bunatate fata de ei, cuvinte blande, vorbire placuta, fapte frumoase, smerenie, cinstire, respect, ingrijirea nevoilor lor si evitarea oricarei vatamari prin cuvant ori fapta.

I-am dat aceasta porunca si l-am instiintat ca „la Mine este intoarcerea”: o, omule, te vei intoarce la Cel care ti-a poruncit si ti-a incredintat aceste drepturi. El te va intreba daca le-ai implinit, ca sa-ti dea o rasplata mare, sau daca le-ai pierdut, ca sa te pedepseasca aspru.

Apoi, Allah a mentionat motivul deosebit care cere bunatate fata de mama: „Mama lui l-a purtat, slabiciune peste slabiciune”, adica greutate peste greutate. Din clipa in care copilul este o picatura, ea trece prin pofte, boala, slabiciune, greutate si schimbarea starii, apoi prin durerea puternica a nasterii. „Iar intarcarea lui este in doi ani”: in acest timp copilul ramane sub ocrotirea, ingrijirea si alaptarea mamei. Nu se cuvine oare ca acela pentru care ea a indurat toate aceste greutati, cu toata iubirea ei puternica pentru el, sa primeasca o porunca staruitoare de a-i face bine pe deplin?

„Dar daca se straduiesc”, adica daca parintii tai depun toate eforturile „sa-Mi faci asociat ceva despre care nu ai nicio stiinta, nu le da ascultare”. Sa nu socotesti ca ascultarea lor in aceasta privinta face parte din bunatatea fata de ei, deoarece Dreptul lui Allah are intaietate asupra dreptului oricui si nu exista ascultare fata de o faptura in neascultarea Creatorului.

Allah nu a spus: daca se straduiesc sa-Mi faci asociat ceea ce nu cunosti, poarta-te rau cu ei, ci a spus: „nu le da ascultare”, adica in asociere. Cat despre bunatatea fata de ei, aceasta trebuie continuata. „Insoteste-i in lume cu bunatate”, adica pastreaza cu ei o insotire dreapta si binevoitoare. Nu-i urma insa atunci cand se afla in necredinta si pacat.

„Urmeaza calea celui care se intoarce catre Mine”, adica a celor care cred in Allah, in ingerii, Cartile si Trimisii Sai, care se supun Domnului lor si se intorc catre El. A le urma calea inseamna a merge pe drumul lor in intoarcerea catre Allah: dorintele si vointa inimii se indreapta spre El, apoi trupul lucreaza ceea ce Il multumeste si apropie de El.

„Apoi la Mine este intoarcerea voastra”, a celui ascultator si a celui neascultator, a celui care se intoarce si a celui care nu se intoarce, „si va voi vesti ceea ce ati facut”. Nicio fapta a lor nu-I ramane ascunsa lui Allah.

„O, fiul meu! Chiar daca ar fi ceva cat greutatea unui bob de mustar”, cel mai mic si mai neinsemnat dintre lucruri, „ascuns intr-o stanca”, in mijlocul ei, „in ceruri ori in pamant”, in orice parte a lor, „Allah il va aduce”, datorita vastitatii Stiintei Sale, deplinatatii Cunoasterii Sale si desavarsirii Puterii Sale.

De aceea, El spune: „Allah este Bland si Atotstiutor.” Stiinta si Cunoasterea Sa patrund pana in cele mai fine amanunte, astfel incat El cunoaste cele launtrice, tainele si lucrurile ascunse in pustietati si mari. Scopul este indemnul de a sti ca Allah vegheaza, de a lucra in ascultarea Lui cat este cu putinta si de a se teme de fapta urata, fie ea mica ori mare.

„O, fiul meu! Implineste Rugaciunea.” El l-a indemnat la ea si a mentionat-o in mod deosebit, deoarece este cea mai mare dintre adoratiile trupului. „Porunceste ceea ce este drept si opreste ceea ce este rau.” Aceasta cere cunoasterea binelui, pentru a-l porunci, si cunoasterea raului, pentru a-l opri. Cere si tot ceea ce face cu putinta poruncirea binelui si oprirea raului, precum blandetea si rabdarea, pe care Allah a mentionat-o limpede: „si rabda ceea ce te loveste”.

Cel care porunceste trebuie sa implineasca ceea ce porunceste si sa se opreasca de la ceea ce interzice. Astfel, el se desavarseste pe sine prin savarsirea binelui si parasirea raului si ii ajuta pe altii sa se indrepte prin porunca si interdictia sa.

Pentru ca omul care porunceste binele si opreste raul va fi incercat in mod inevitabil, iar aceasta lucrare este grea pentru suflete, Luqman i-a poruncit rabdarea: „Rabda ceea ce te loveste; acestea sunt dintre lucrurile care cer hotarare”, adica dintre lucrurile asupra carora omul trebuie sa fie ferm, de care trebuie sa se ingrijeasca si pe care nu le pot implini decat oamenii cu vointa puternica.

„Nu-ti intoarce obrazul de la oameni”, adica nu-l inclina si nu te incrunta la ei din trufie si dispret. „Nu umbla pe pamant cu ingamfare”, mandru de binefaceri, uitandu-L pe Daruitor si admirandu-te pe tine insuti. „Allah nu iubeste pe niciun om ingamfat” in felul in care se priveste si se poarta „si laudaros” in cuvintele sale.

„Fii cumpatat in mersul tau”, adica umbla smerit si linistit, nici cu mersul celui obraznic si trufas, nici cu mersul celui prefacut slab si lipsit de vlaga. „Coboara-ti glasul” din buna purtare fata de oameni si fata de Allah. „Cel mai urat dintre glasuri este glasul magarului.” Daca ridicarea puternica a glasului ar fi avut folos, acest animal cunoscut prin josnicie si prostie nu ar fi fost ales ca pilda.

Aceste sfaturi date de Luqman fiului sau cuprind temeliile intelepciunii si le presupun pe cele care nu au fost mentionate. Fiecare porunca este insotita de un motiv care indeamna la implinirea ei, iar fiecare interdictie de un motiv care indeamna la parasirea ei. Aceasta confirma ca intelepciunea inseamna cunoasterea hotararilor, a intelepciunilor si a potrivirii lor.

Luqman i-a poruncit temelia Religiei, Unicitatea lui Allah, i-a interzis asocierea si i-a aratat motivul parasirii ei. I-a poruncit bunatatea fata de parinti si i-a aratat pricina ei, i-a poruncit multumirea fata de Allah si fata de ei, apoi a aratat ca ascultarea poruncilor lor se aplica numai daca nu poruncesc pacatul. Chiar si atunci nu trebuie sa se poarte rau cu ei, ci sa le faca bine, desi nu-i asculta atunci cand il cheama la asociere.

I-a poruncit sa stie ca Allah il vegheaza si sa se teama de infatisarea inaintea Lui, pentru ca El nu va lasa nicio fapta mica ori mare, buna ori rea, fara sa o aduca. I-a interzis trufia, ingamfarea, veselia aroganta si admiratia de sine, i-a poruncit smerenia si cumpatarea in miscari si glas si i-a interzis contrariul.

I-a poruncit sa indemne la bine, sa opreasca raul, sa implineasca Rugaciunea si sa rabde, deoarece prin rabdare si Rugaciune orice lucru devine usor, dupa cum Allah spune: „Cautati ajutor prin rabdare si Rugaciune.” Se cuvine ca omul care a dat aceste sfaturi sa fi primit in mod deosebit intelepciunea si sa fi fost cunoscut prin ea. Printre binefacerile lui Allah asupra lui si asupra celorlalti robi este ca le-a relatat din intelepciunea lui, pentru ca el sa le fie un exemplu frumos.