Ali 'Imran · 3:7–9

Versetele 7 la 9

Allah Preainaltul vesteste despre maretia Sa si despre desavarsirea faptului ca El sustine toate: numai El a pogorat aceasta Carte mareata, care nu a avut si nu va avea ceva asemenea ori macar apropiat de ea in calauzire, elocventa, caracterul ei miraculos si indreptarea fapturilor.

Cartea cuprinde versete hotaratoare, cu intelesuri limpezi si vadite, care nu se confunda cu altele. Ea cuprinde si versete al caror inteles poate fi neclar: ele pot admite mai multe sensuri, iar sensul avut in vedere nu poate fi stabilit doar pe baza lor, pana cand nu sunt puse alaturi de versetele hotaratoare.

Cei in ale caror inimi se afla boala, abatere si indepartare, din pricina intentiilor lor rele, urmeaza ceea ce poate avea un inteles neclar. Ei il folosesc drept dovada pentru afirmatiile lor false si parerile lor stricate, cautand tulburarea, rastalmacind Cartea si talcuind-o potrivit dorintelor si orientarilor lor, ca sa se rataceasca si sa-i rataceasca si pe altii.

In schimb, oamenii temeinici in stiinta, in inimile carora stiinta si certitudinea au patruns si au rodit fapte si cunostinte, stiu ca intregul Coran vine de la Allah si ca totul este adevarat, atat versetele hotaratoare, cat si cele al caror inteles poate fi neclar. Adevarul nu se contrazice si nu se deosebeste de sine insusi.

Fiindca stiu ca intelesul versetelor hotaratoare este cat se poate de limpede, ei raporteaza la acestea versetele care ii pot nedumeri pe cei cu stiinta si cunoastere neindestulatoare. Ei raporteaza ceea ce poate fi neclar la ceea ce este hotarator, iar astfel totul devine limpede si hotarator. Ei spun: „Noi credem in ea; toate sunt de la Domnul nostru.”

Numai „cei daruiti cu pricepere”, adica oamenii cu minti cumpatate si sanatoase, iau aminte la lucrurile folositoare si la stiintele drepte. Aceasta arata ca o asemenea purtare este unul dintre semnele celor daruiti cu pricepere, pe cand urmarirea versetelor al caror inteles poate fi neclar este o insusire a oamenilor cu pareri bolnave, minti slabe si intentii rele.

Cuvintele „Nimeni nu-i cunoaste talcuirea decat Allah” au doua intelesuri. Daca prin talcuire se intelege cunoasterea urmarii lucrurilor si a realitatii la care ele ajung, oprirea se face la cuvintele „decat Allah”, caci numai Allah cunoaste talcuirea in acest sens. Daca prin talcuire se intelege explicarea si cunoasterea sensului cuvintelor, atunci legarea de ceea ce urmeaza este mai potrivita. In acest caz, cuvintele reprezinta o lauda adusa celor temeinici in stiinta: ei stiu cum sa inteleaga textele Cartii si ale Sunnei, atat pe cele hotaratoare, cat si pe cele al caror inteles poate fi neclar.

Pentru ca aici oamenii sunt impartiti intre cei abatuti si cei drepti, cei temeinici in stiinta Il roaga pe Allah Preainaltul sa-i intareasca in credinta: „Domnul nostru, nu abate inimile noastre”, adica nu le inclina de la adevar spre fals, „dupa ce ne-ai calauzit si daruieste-ne mila de la Tine” prin care sa ne indrepti toate starile. „Cu adevarat, Tu esti Daruitorul”, Cel cu har si daruri imbelsugate.

Acest verset este un exemplu al caii care trebuie urmata pentru intelegerea versetelor al caror sens poate fi neclar. Allah a spus despre cei temeinici in stiinta ca Ii cer sa nu le abata inimile dupa ce i-a calauzit. In alte versete, El a aratat pricinile indepartarii inimilor celor abatuti si faptul ca aceste pricini tin de propriile lor fapte: „Cand s-au abatut, Allah le-a abatut inimile” (as-Saff, 61:5); „Apoi ei s-au intors, iar Allah le-a intors inimile” (at-Tawbah, 9:127); si: „Le vom intoarce inimile si privirile, asa cum nu au crezut in el intaia oara” (al-An'am, 6:110).

Cand robul Ii intoarce spatele Domnului sau, il ia drept aliat pe dusmanul Sau, vede adevarul si se indeparteaza de el, vede falsul si il alege, Allah il lasa prada alegerii pe care a facut-o si ii abate inima drept pedeapsa pentru abaterea sa. Allah nu l-a nedreptatit, ci el s-a nedreptatit pe sine; asadar, sa nu invinuiasca decat propriul suflet, care ii porunceste raul. Allah stie cel mai bine.

Cuvintele lor: „Domnul nostru, Tu ii vei aduna pe oameni pentru o Zi asupra careia nu este nicio indoiala. Cu adevarat, Allah nu-Si incalca fagaduinta” fac parte tot din vorbele celor temeinici in stiinta. Ele cuprind recunoasterea invierii si a rasplatirii, certitudinea deplina si convingerea ca Allah va implini negresit ceea ce a fagaduit.

Aceasta cere sa actioneze si sa se pregateasca pentru Ziua aceea. Credinta in inviere si rasplatire este temelia indreptarii inimilor, a dorintei de bine si a temerii de rau, iar acestea doua sunt temelia tuturor lucrurilor bune.