Ali 'Imran · 3:165–168

Versetele 165 la 168

Aceasta este o mangaiere de la Allah Preainaltul pentru robii Sai credinciosi, dupa nenorocirea care ii lovise in ziua bataliei de la Uhud, cand aproape saptezeci dintre ei au fost ucisi.

Allah le-a spus ca ei le pricinuisera politeistilor o nenorocire de doua ori mai mare in ziua de Badr: ucisesera saptezeci dintre fruntasii lor si luasera alti saptezeci prizonieri. Prin urmare, aceasta incercare trebuia sa li se para mai usoara, iar nenorocirea sa apese mai putin asupra lor. In plus, cele doua grupuri nu erau egale: cei ucisi dintre musulmani se aflau in Gradina, iar cei ucisi dintre politeisti se aflau in Foc.

„Ati spus: De unde a venit aceasta?”, adica de unde ne-a venit ceea ce ne-a lovit si cum am fost infranti? „Spune: A venit de la voi insiva”, atunci cand v-ati certat si nu v-ati supus, dupa ce Allah va aratase ceea ce iubeati.

Intoarceti mustrarea asupra voastra si feriti-va de cauzele care duc la pieire. „Allah are putere asupra tuturor lucrurilor.” Asadar, feriti-va sa ganditi rau despre Allah. El are puterea de a va darui biruinta, insa intelepciunea Sa desavarsita a cerut sa va puna la incercare si sa va loveasca prin aceasta nenorocire. Daca ar fi voit, Allah i-ar fi biruit, insa El a randuit ca unii dintre voi sa fie incercati prin altii.

Apoi Allah a vestit ca ceea ce i-a lovit in ziua in care s-au intalnit cele doua osti - oastea musulmanilor si oastea politeistilor la Uhud -, prin ucidere si infrangere, s-a petrecut cu ingaduinta, hotararea si randuiala Sa. Nimeni nu poate respinge hotararea, iar aceasta trebuie sa se implineasca.

Cand hotararea divina s-a implinit, nu mai ramane decat supunerea fata de ea. Allah a randuit-o pentru intelepciuni marete si foloase insemnate: prin ea trebuia sa se deosebeasca credinciosul de ipocrit.

Cand acestora din urma li s-a poruncit sa lupte - „Lor li s-a spus: Veniti sa luptati pe calea lui Allah”, aparand religia lui Allah, ocrotind-o si cautand multumirea Sa, „ori macar sa va aparati” familiile si orasul, daca nu aveau o intentie dreapta -, ei au refuzat si s-au scuzat spunand: „Daca am fi stiut ca va avea loc o lupta, v-am fi urmat.”

Cu alte cuvinte, ei pretindeau ca i-ar fi urmat pe musulmani daca ar fi stiut ca urma sa aiba loc o lupta intre cele doua tabere. In aceasta privinta minteau. Ei stiau cu siguranta - si orice om stia - ca politeistii erau plini de ura si furie impotriva credinciosilor din pricina pierderilor suferite, ca isi cheltuisera averile, adunasera toti oamenii si toata inzestrarea de care fusesera in stare si venisera cu o oaste numeroasa spre orasul credinciosilor, arzand de dorinta de a lupta impotriva lor.

Cum ar fi fost de conceput ca intre niste oameni aflati intr-o asemenea stare si credinciosi sa nu aiba loc nicio lupta, mai ales dupa ce musulmanii iesisera din Medina si le venisera in intampinare? Acest lucru era cu neputinta. Ipocritii au socotit insa ca scuza lor va fi primita de credinciosi.

Allah Preainaltul a spus: „In ziua aceea erau mai aproape de necredinta decat de credinta”, adica in acea stare, cand au refuzat sa iasa impreuna cu credinciosii. „Ei spun cu gurile lor ceea ce nu se afla in inimile lor.” Aceasta este insusirea proprie ipocritilor: prin cuvintele si faptele lor ei arata contrariul lucrului pe care il ascund in inimile si tainele lor.

Din aceasta facea parte si afirmatia lor: „Daca am fi stiut ca va avea loc o lupta, v-am fi urmat”, desi stiau ca lupta urma sa aiba loc.

Versetul este folosit ca dovada pentru principiul potrivit caruia raul mai mic este ales pentru a-l indeparta pe cel mai mare, iar binele mai mic este infaptuit atunci cand cel mai mare nu poate fi atins. Ipocritilor li s-a poruncit sa lupte pentru religie; daca nu ar fi facut aceasta, trebuiau macar sa-si apere familiile si patria.

„Allah stie cel mai bine ceea ce ascund.” El le va dezvalui aceasta robilor Sai credinciosi si ii va pedepsi pentru ea.

Apoi Allah Preainaltul a spus: „Acestia sunt cei care au ramas acasa si au spus despre fratii lor: Daca ne-ar fi ascultat, nu ar fi fost ucisi.” Ei au unit ramanerea in urma de la jihad cu impotrivirea fata de hotararea si randuiala lui Allah si cu tagaduirea lor.

Allah le-a raspuns: „Spune: Atunci indepartati moartea de la voi insiva, daca spuneti adevarul”, cand pretindeti ca, daca fratii vostri v-ar fi ascultat, nu ar fi fost ucisi. Voi nu puteti si nu sunteti in stare sa faceti aceasta.

Aceste versete arata ca in acelasi rob se pot afla o insusire a necredintei si una a credintei si ca el poate fi mai aproape de una dintre ele decat de cealalta.