Ali 'Imran · 3:153–154

Versetele 153 si 154

Allah Preainaltul le aminteste starea in care se aflau atunci cand au fugit din lupta si ii mustra pentru aceasta: „Amintiti-va cand fugeati urcand”, adica va grabeati sa fugiti, „fara sa va intoarceti spre nimeni”. Niciunul dintre voi nu se oprea pentru altul si nici nu privea spre el; singura voastra preocupare era fuga si salvarea din lupta.

Cu toate acestea, nu va ameninta un pericol atat de mare, fiindca nu voi erati cei mai apropiati de dusman si cei care infruntau direct valtoarea luptei. Dimpotriva, „Mesagerul va chema din urma”, adica din locul aflat spre oamenii aceia, spunand: „Veniti la mine, robi ai lui Allah!³” Voi insa nu v-ati intors spre el si nu ati raspuns chemarii sale.

Fuga insasi atragea mustrarea, iar faptul ca nu ati raspuns chemarii Mesagerului - caruia trebuia sa-i dati intaietate chiar si fata de propriul vostru suflet - facea ca mustrarea pentru ramanerea in urma sa fie si mai mare.

„Atunci El v-a rasplatit”, adica v-a rasplatit pentru ceea ce ati facut, „cu mahnire peste mahnire”: o mahnire urmata de alta. A fost mahnirea pierderii biruintei si a prazii, mahnirea fugii voastre si apoi mahnirea care v-a facut sa le uitati pe toate celelalte: vestea ca Muhammad - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - ar fi fost ucis.

Insa, prin blandetea si grija Sa frumoasa fata de robi, Allah a facut ca reunirea tuturor acestor lucruri sa fie un bine pentru robii Sai credinciosi. De aceea El a spus: „pentru ca voi sa nu va intristati nici pentru ceea ce va scapase”, adica biruinta si izbanda, „nici pentru ceea ce va lovise”, adica infrangerea, uciderea si ranile.

Cand v-ati incredintat ca Mesagerul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - nu fusese ucis, acele nenorociri au devenit usoare pentru voi, iar voi v-ati bucurat ca el era in viata, lucru care v-a mangaiat pentru orice nenorocire si incercare. Cate taine si intelepciuni a randuit Allah in cuprinsul nenorocirilor si al incercarilor!

Toate acestea izvorasc din stiinta Sa si din cunoasterea Sa desavarsita a faptelor voastre, atat a celor vazute, cat si a celor ascunse. De aceea El a spus: „Allah cunoaste bine ceea ce faceti.”

Cuvintele „pentru ca voi sa nu va intristati nici pentru ceea ce va scapase, nici pentru ceea ce va lovise” pot avea si urmatorul inteles: Allah a randuit ca mahnirea si nenorocirea aceea sa va atinga pentru ca sufletele voastre sa se deprinda cu asemenea incercari, sa va obisnuiti sa rabdati in vremea nenorocirilor, iar purtarea greutatilor sa va devina mai usoara.

„Apoi, dupa mahnirea” care va lovise, „El a pogorat asupra voastra liniste: un somn usor care a cuprins o parte dintre voi.” Fara indoiala, aceasta a fost mila si bunatate fata de ei, o intarire a inimilor si un spor de liniste. Celui cuprins de teama nu-i vine somnul, din pricina fricii aflate in inima sa; cand insa frica paraseste inima, somnul il poate cuprinde.

Grupul pe care Allah l-a binecuvantat cu somn era al credinciosilor, care nu aveau alta preocupare decat statornicirea religiei lui Allah, cautarea multumirii lui Allah si a Mesagerului Sau si binele fratilor lor musulmani.

Cat despre celalalt grup, cei care „erau preocupati numai de ei insisi”, ei nu purtau grija nimanui in afara de ei, din pricina ipocriziei ori a slabiciunii credintei lor. De aceea somnul nu i-a cuprins asa cum i-a cuprins pe ceilalti.

„Ei spuneau: Avem noi vreun cuvant de spus in aceasta privinta?” Aceasta este o intrebare prin care negau orice asemenea posibilitate; cu alte cuvinte, spuneau ca nu vor avea nicio parte de biruinta si izbanda. Ei au gandit rau despre Domnul lor, despre religia Sa si despre Profetul Sau, socotind ca Allah nu va duce la bun sfarsit lucrarea Mesagerului Sau si ca aceasta infrangere va pune capat religiei lui Allah.

Allah le-a raspuns: „Spune: Intreaga hotarare Ii apartine lui Allah.” Hotararea cuprinde atat porunca Sa legata de predestinare, cat si porunca Sa religioasa. Toate lucrurile se petrec prin hotararea si randuiala lui Allah, iar sfarsitul va fi biruinta si izbanda pentru cei apropiati Lui si pentru oamenii care I se supun, indiferent de incercarile prin care trec.

„Ei ascund in sufletele lor ceea ce nu-ti arata” se refera la ipocriti. Apoi Allah a lamurit lucrul pe care il ascundeau: „Spun: Daca am fi avut vreun cuvant de spus in aceasta privinta”, adica daca parerea si sfatul nostru cu privire la aceasta confruntare ar fi fost luate in seama, „nu am fi fost ucisi aici.”

Prin aceasta, ei obiectau, tagaduiau hotararea lui Allah, socoteau nechibzuita parerea Mesagerului lui Allah si a Companionilor sai si se laudau pe ei insisi. Allah le-a raspuns: „Spune: Chiar daca ati fi ramas in casele voastre”, care sunt locurile cele mai indepartate de imprejurarile in care omul poate fi ucis, „cei carora le-a fost scrisa moartea ar fi iesit la locurile unde aveau sa cada.”

Mijloacele de aparare, oricat de puternice ar fi, folosesc numai daca nu contravin hotararii si randuielii divine. Cand li se impotriveste hotararea, ele nu folosesc la nimic. Ceea ce Allah a scris in Tabla Pastrata cu privire la viata si la moarte trebuie negresit sa se implineasca.

„Si pentru ca Allah sa puna la incercare ceea ce se afla in piepturile voastre”, adica sa arate ce se afla acolo: ipocrizie, credinta ori slabiciune a credintei, „si sa curete ceea ce este in inimile voastre” de soaptele lui Shaytan si de insusirile nevrednice care izvorasc din ele.

„Allah cunoaste bine tainele piepturilor”, adica stie ceea ce se afla in ele si ceea ce ele ascund. Stiinta si intelepciunea Sa au cerut ca El sa randuiasca imprejurari prin care lucrurile ascunse in piepturi si tainele sufletelor sa iasa la iveala.