Ali 'Imran · 3:130–136

Versetele 130 la 136

In introducerea acestui tafsir s-a aratat ca robul trebuie sa tina seama de porunci si interdictii atat in ceea ce-l priveste, cat si in ceea ce-i priveste pe ceilalti. Cand Allah Preainaltul ii porunceste un lucru, el trebuie mai intai sa-i cunoasca limitele si sa inteleaga ce anume i s-a poruncit, pentru a-l putea implini. Dupa ce il cunoaste, trebuie sa se straduiasca si sa-I ceara ajutor lui Allah ca sa-l implineasca, pentru sine si pentru ceilalti, potrivit puterii si posibilitatilor sale.

Tot astfel, atunci cand ii este oprit un lucru, trebuie sa-i cunoasca limitele, ce anume intra in el si ce nu intra, apoi sa se straduiasca si sa-I ceara ajutor Domnului sau ca sa-l paraseasca. Acest principiu trebuie respectat in toate poruncile si interdictiile divine.

Aceste versete nobile cuprind porunci si insusiri ale binelui, pe care Allah le-a poruncit si a indemnat la implinirea lor, vestind rasplata celor care le au. Ele cuprind si lucruri interzise, de care El ne-a indemnat sa ne ferim.

Poate ca intelepciunea - iar Allah stie cel mai bine - pentru care aceste versete au fost asezate in mijlocul relatarii despre Uhud este aceea ca Allah Preainaltul le fagaduise deja robilor Sai credinciosi ca, daca sunt rabdatori si se tem de El, le va darui biruinta asupra dusmanilor si ii va lipsi pe acestia de izbanda impotriva lor. El a spus: „Daca sunteti rabdatori si va temeti de Allah, uneltirea lor nu va va vatama cu nimic”, apoi: „Daca sunteti rabdatori si va temeti de Allah, iar ei vin asupra voastra chiar in acest avant al lor, Domnul vostru va va intari...”

Era ca si cum sufletele doreau sa cunoasca insusirile taqwa-ei prin care sunt dobandite biruinta, izbanda si fericirea. De aceea, in aceste versete Allah a amintit cele mai importante insusiri ale taqwa-ei. Daca robul le implineste, cu atat mai mult le va implini si pe celelalte.

Ceea ce sustine aceasta intelegere este faptul ca Allah a amintit cuvantul taqwa de trei ori in aceste versete: o data in forma absoluta, in cuvintele „pregatita pentru cei evlaviosi”, si de doua ori precizand obiectul ei: „temeti-va de Allah” si „feriti-va de Foc”.

Ori de cate ori in Coran apar cuvintele: „O, voi cei care credeti”, urmate de porunca de a face ori de a parasi ceva, aceasta arata ca imanul este motivul care cheama si obliga la implinirea poruncii si la ferirea de ceea ce este interzis. Imanul este adeverirea deplina a lucrurilor in care trebuie sa se creada, adeverire care cere faptele madularelor.

Allah le-a interzis sa ia camata inmultita de mai multe ori. Acesta era obiceiul oamenilor din jahiliyyah si al celor carora nu le pasa de poruncile Legii revelate. Cand datoria celui aflat in greutate ajungea la scadenta, iar el nu putea plati nimic, ei ii spuneau: „Ori iti achiti datoria, ori iti prelungim termenul si marim suma pe care ne-o datorezi.” Saracul era silit sa accepte si sa-l indeparteze astfel pentru un timp pe creditorul sau, alegand usurarea de moment. In felul acesta, suma datorata se inmultea de mai multe ori, fara ca el sa primeasca vreun folos.

Cuvintele „inmultita de mai multe ori” atrag atentia asupra urateniei ei deosebite atunci cand ajunge atat de mare si arata intelepciunea interzicerii sale. Allah a interzis camata din cauza nedreptatii pe care o cuprinde. El a poruncit ca celui aflat in greutate sa i se acorde ragaz, iar suma datorata sa ramana fara adaos. A-l obliga sa plateasca mai mult este o nedreptate inmultita.

De aceea, credinciosul evlavios trebuie sa o paraseasca si sa nu se apropie de ea, fiindca parasirea ei este una dintre cerintele taqwa-ei, iar izbanda depinde de taqwa. De aceea El a spus: „Temeti-va de Allah, pentru ca voi sa izbanditi.”

„Feriti-va de Focul pregatit pentru cei care nu cred”, parasind lucrurile care duc la intrarea in el: necredinta si pacatele, oricat de diferite ar fi treptele lor. Toate pacatele, indeosebi pacatele mari, duc spre necredinta; mai mult, ele fac parte dintre insusirile necredintei, iar Allah a pregatit Focul pentru cei necredinciosi. Parasirea pacatelor il izbaveste pe om de Foc si il fereste de mania Celui Atotstapanitor, iar faptele bune si ascultarea aduc multumirea Celui Milostiv, intrarea in Gradini si dobandirea milei.

De aceea El a spus: „Supuneti-va lui Allah si Mesagerului”, implinind poruncile si ferindu-va de interdictii, „pentru ca voi sa primiti mila”. Supunerea fata de Allah si fata de Mesagerul Sau este unul dintre mijloacele prin care se dobandeste mila. Allah Preainaltul a spus: „Mila Mea cuprinde toate lucrurile. O voi randui pentru cei care se tem de Mine si dau zakah...” (al-A'raf, 7:156).

Apoi Allah le-a poruncit sa se grabeasca spre iertarea Sa si spre dobandirea Gradinii Sale, a carei largime este cat cerurile si pamantul. Cum va fi atunci lungimea ei? Allah a pregatit-o pentru cei evlaviosi; ei sunt oamenii ei, iar faptele taqwa-ei sunt cele care duc la ea.

Apoi i-a descris pe cei evlaviosi si faptele lor: „cei care daruiesc atat in belsug, cat si in greutate”, adica atunci cand le este usor si atunci cand le este greu. Cand au din belsug, daruiesc mult, iar cand se afla in greutate nu socotesc neinsemnata nicio fapta buna, oricat de mica ar fi.

Ei „isi stapanesc mania”. Cand cineva le face un rau care le trezeste mania - adica le umple inimile de furia ce indeamna la razbunare prin cuvant si fapta -, ei nu lucreaza potrivit pornirilor firii omenesti, ci tin in frau mania din inimi si rabda, fara sa-i raspunda celui care i-a nedreptatit in acelasi fel.

„Si ii iarta pe oameni.” Iertarea oamenilor il cuprinde pe oricine ti-a facut rau prin cuvant sau prin fapta. Iertarea este mai inalta decat simpla stapanire a maniei, fiindca inseamna sa nu-l tragi la raspundere pe cel care ti-a facut rau si sa fii ingaduitor cu el.

Aceasta nu se gaseste decat la cel care s-a impodobit cu purtari frumoase, s-a dezbracat de cele josnice si face negot cu Allah: ii iarta pe robii lui Allah din mila si bunatate fata de ei, nu doreste ca raul sa-i loveasca, cauta ca Allah sa-l ierte si asteapta rasplata de la Domnul sau Cel Generos, nu de la robul sarac si neputincios. Allah Preainaltul a spus: „Cel care iarta si indreapta lucrurile isi are rasplata la Allah” (ash-Shura, 42:40).

Apoi El a amintit o insusire mai cuprinzatoare, mai buna, mai inalta si mai mare decat celelalte: ihsanul. Allah Preainaltul a spus: „Allah ii iubeste pe cei care fac binele.” Ihsanul este de doua feluri: ihsan in adorarea Creatorului si ihsan fata de fapturi.

Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - a explicat ihsanul in adorarea Creatorului prin cuvintele: „Sa-L adori pe Allah ca si cum L-ai vedea; iar daca tu nu-L vezi, El te vede.²”

Ihsanul fata de fapturi inseamna sa le aduci folos in religie si in viata lumeasca si sa indepartezi de la ele raul religios si lumesc. Aici intra poruncirea binelui si oprirea raului, invatarea celor nestiutori, povatuirea celor nepasatori, sfatul sincer dat oamenilor de rand si celor de seama, stradania de a-i uni si daruirea de milostenii si cheltuirea in folosul lor, in formele obligatorii si recomandate, potrivit starilor si insusirilor lor diferite.

Aici intra si darnicia, ferirea de a le face rau si rabdarea fata de raul venit de la ei, asa cum Allah i-a descris pe cei evlaviosi in aceste versete. Cel care implineste aceste lucruri implineste dreptul lui Allah si dreptul robilor Sai.

Apoi Allah a amintit felul in care ei isi recunosc inaintea Domnului greselile si pacatele: „cei care, atunci cand savarsesc o fapta rusinoasa ori se nedreptatesc pe ei insisi”, adica atunci cand savarsesc fapte rele, fie pacate mari, fie mai mici. Ei se grabesc sa se caiasca si sa ceara iertare, isi amintesc de Domnul lor, de amenintarea adresata celor neascultatori si de fagaduinta facuta celor evlaviosi. Ii cer sa le ierte pacatele si sa le acopere lipsurile, in vreme ce parasesc pacatele si le regreta. De aceea El a spus: „si nu staruie cu buna stiinta in ceea ce au facut.”

„Acestora” - celor descrisi prin aceste insusiri - le revine drept rasplata „iertarea de la Domnul lor”, care indeparteaza de la ei orice lucru de care se tem, si „Gradini pe sub care curg rauri”. In ele se afla desfatarea statornica, incantarea, bucuria, frumusetea, binele, fericirea, palatele, locuintele inalte si placute, pomii roditori si frumosi si raurile care curg prin acele locuinte bune.

Ei vor ramane vesnic in ele: nu vor fi mutati de acolo, nu vor dori sa le schimbe cu altceva si desfatarea in care se afla nu se va schimba. „Ce minunata este rasplata celor care lucreaza!” Ei au lucrat putin pentru Allah, iar El i-a rasplatit din belsug. Dimineata, cei care au calatorit noaptea se bucura de drumul strabatut, iar la vremea rasplatirii cel care a lucrat isi gaseste rasplata deplina si imbelsugata.

Aceste versete nobile se numara printre dovezile Ahl as-Sunnah wal-Jama'ah ca faptele fac parte din iman, spre deosebire de sustinerea Murji'ah. Aceasta dovada se lamureste pe deplin prin alaturarea versetului asemanator din Sura al-Hadid: „Intreceti-va spre iertarea Domnului vostru si spre o Gradina a carei largime este precum largimea cerului si a pamantului, pregatita pentru cei care cred in Allah si in Mesagerii Sai” (al-Hadid, 57:21).

Acolo au fost amintite numai credinta in Allah si in Mesagerii Sai, pe cand aici El a spus: „pregatita pentru cei evlaviosi”, apoi i-a descris pe cei evlaviosi prin aceste fapte savarsite cu averea si cu trupul. Aceasta arata ca cei evlaviosi descrisi prin aceste insusiri sunt aceiasi credinciosi amintiti in Sura al-Hadid.