Al-'Ankabut · 29:50–52

Versetele 50 la 52

Acesti nedrepti, care nu au crezut in Trimis si in ceea ce a adus el, au obiectat si au cerut sa-i fie coborate anumite minuni alese de ei, asemenea celor care au spus ca nu vor crede pana cand nu va face sa tasneasca pentru ei un izvor din pamant. Alegerea unui anumit Semn nu le apartine lor si nici Trimisului; o asemenea cerere inseamna amestec in ceea ce Ii apartine numai lui Allah. El trimite ori retine Semnele dupa Voia Sa, iar Trimisul nu este decat un avertizator limpede; nu are o insarcinare mai presus de aceasta.

Daca scopul este deosebirea Adevarului de falsitate, iar acest scop a fost deja atins prin orice dovada valabila, cererea unor Semne anume dupa aceea este nedreptate, depasire a limitelor si trufie fata de Allah si fata de Adevar. Chiar daca Semnele cerute ar fi trimise, iar in inimile lor ar exista hotararea de a nu crede decat datorita acelor Semne, aceasta nu ar fi credinta in Adevar ca Adevar, ci numai o urmare a poftelor lor. Ce folos ar mai aduce trimiterea lor?

Deoarece tinta este aratarea Adevarului, Allah indica drumul care duce la el: „Oare nu le este de ajuns ca ti-am coborat Cartea, care le este recitata?” Aceste cuvinte putine cuprind multe Semne si dovezi. Faptul ca Profetul a adus Cartea desi era nestiutor de carte este una dintre cele mai mari dovezi ale sinceritatii sale; neputinta dusmanilor de a aduce ceva asemenea ei si provocarea Coranului sunt o alta dovada.

Coranul a fost vestit si recitat pe fata, fiind prezentat oamenilor ca fiind Cuvantul lui Allah intr-o vreme in care Trimisul avea putini sprijinitori si multi dusmani. Aceasta nu i-a slabit hotararea. L-a vestit tuturor, locuitorilor oraselor si beduinilor, spunand: „Acesta este Cuvantul Domnului meu!” Oare poate cineva sa i se impotriveasca, sa rosteasca ceva deopotriva cu el ori sa-i egaleze valoarea?

Coranul relateaza istorisirile si vestile celor de mai inainte si dezvaluie lucruri nestiute din trecut si din viitor, toate fiind in acord cu realitatea. El vegheaza asupra Scripturilor anterioare, confirma adevarul lor si respinge deformarile introduse. In porunci si interdictii ii calauzeste pe oameni pe Calea dreapta: nu porunceste nimic despre care ratiunea dreapta sa poata spune ca ar fi fost mai bine sa nu fie poruncit si nu interzice nimic despre care ratiunea sa poata spune ca ar fi fost mai bine sa nu fie interzis.

Calauzirea lui este in armonie cu dreptatea, buna randuiala si intelepciunea oamenilor inzestrati cu vedere limpede. Indrumarile si hotararile sale se dovedesc cele mai bune pentru orice stare si orice vreme; treburile oamenilor nu pot fi indreptate fara el. Toate acestea sunt dovezi indeajuns pentru cel care doreste sincer sa creada in Adevar si se straduieste sa-l caute. Allah sa nu-i fie de ajuns celui caruia Coranul nu-i este de ajuns si sa nu-l vindece pe cel pe care al-Furqan nu-l vindeca! Pentru cel care se lasa calauzit de el si il socoteste de ajuns, Coranul este mila si bine.

In Coran se afla mila si aducere-aminte pentru credinciosi, prin stiinta bogata, binele mult, curatirea inimilor si sufletelor, indreptarea credintei, desavarsirea purtarii si intelegerile daruite de Allah si tainele dumnezeiesti.

„Allah este de ajuns ca Martor intre mine si voi.” Profetul Il cheama pe Allah drept Martor: daca ar fi mincinos, Allah ar face sa se abata asupra lui ceea ce ar fi o pilda pentru oameni. Daca insa Allah il intareste, il sprijina si ii inlesneste treburile, aceasta marturie mareata a lui Allah ar trebui sa le fie de ajuns. Daca li se pare ca marturia Lui, pe Care ei nu L-au auzit si nu L-au vazut, nu este o dovada suficienta, atunci El „stie ceea ce se afla in ceruri si pe pamant”. Intre cele pe care le stie se afla starea Trimisului, starea lor si cuvintele pe care Trimisul li le adreseaza.

Daca Trimisul I-ar fi atribuit minciuni lui Allah, desi Allah stia aceasta si putea sa-l pedepseasca, lasarea lui nesanctionata ar fi fost incompatibila cu Stiinta, Puterea si Intelepciunea Sa. Allah spune: „Daca Ne-ar fi atribuit unele cuvinte, l-am fi apucat cu putere, apoi i-am fi taiat aorta” [al-Haqqah, 69:44–46].

Cei care cred in falsitate si nu cred in Allah sunt cei pierduti. Ei au pierdut credinta in Allah, ingerii Sai, Cartile Sale, Trimisii Sai si Ziua de Apoi si vor pierde fericirea vesnica. In locul Adevarului drept ei cred in tot ceea ce este fals si respingator, iar in locul fericirii vor avea pedeapsa dureroasa. In Ziua Invierii isi vor pierde sufletele si familiile.