Al-'Ankabut · 29:26–27

Versetele 26 la 27

Ibrahim, binecuvantarea si pacea fie asupra lui, a continuat sa-si cheme poporul, iar oamenii au staruit in incapatanare. Totusi, Lut a crezut in chemarea lui; Allah l-a facut apoi Profet si l-a trimis la poporul sau, dupa cum se va arata. Vazand ca chemarea nu-i folosea poporului sau, Ibrahim a spus: „Eu voi emigra catre Domnul meu”, parasind pamantul raului pentru pamantul binecuvantat, ash-Sham. „Cu adevarat, El este Atotputernicul”: El are puterea si poate sa va calauzeasca; insa este Preaintelept, iar Intelepciunea Sa nu a cerut aceasta.

Cand Ibrahim s-a indepartat de ei si i-a parasit, iar ei au ramas in starea lor, Allah nu a spus ca i-ar fi nimicit printr-o pedeapsa, ci a mentionat retragerea lui si emigrarea din mijlocul lor. In relatarile israelite se spune ca Allah a dezlantuit tantari asupra poporului sau, care le-au baut sangele si le-au mancat carnea, nimicindu-i pana la ultimul. O afirmatie categorica despre aceasta are nevoie de o dovada din Revelatie, iar o asemenea dovada nu exista. Daca Allah i-ar fi starpit prin pedeapsa, ar fi mentionat aceasta, asa cum a mentionat nimicirea celorlalte popoare care i-au tagaduit pe Trimisi. Oare una dintre tainele acestui lucru este faptul ca al-Khalil, pacea fie asupra lui, era printre cei mai milostivi, mai vrednici, mai ingaduitori si mai nobili dintre oameni, astfel incat nu s-a rugat impotriva poporului sau, cum au facut altii, si nici nu a fost pricina unei pedepse care sa-i cuprinda pe toti? Un indiciu in aceasta privinta este ca a staruit pe langa ingeri in privinta nimicirii poporului lui Lut, a discutat cu ei si a pledat pentru acei oameni, desi nu erau poporul sau. Allah stie cel mai bine cum au stat lucrurile.

„I-am daruit pe Ishaq si pe Ya'qub”, dupa ce a emigrat in ash-Sham, „si am asezat Profetia si Scriptura printre urmasii sai”: dupa el nu a mai venit niciun Profet care sa nu fie dintre urmasii sai si nu a mai fost coborata nicio Carte decat asupra unui urmas al sau, pana cand sirul lor s-a incheiat cu descendentul sau Muhammad; binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui si asupra tuturor acestora. Aceasta este una dintre cele mai mari virtuti si cinstiri: izvoarele calauzirii, milei, fericirii, izbandei si mantuirii sa se afle printre urmasii sai, iar prin ei sa fie calauziti cei care primesc calauzirea, sa creada credinciosii si sa se indrepte cei drepti. „I-am daruit rasplata sa in aceasta lume”: o sotie de o frumusete deosebita, inzestrare imbelsugata, copii care i-au adus bucurie, cunoasterea lui Allah, iubirea Lui si intoarcerea catre El. „Iar in Viata de Apoi va fi cu siguranta dintre cei drepti”: mai mult, el si Muhammad, binecuvantarea si pacea fie asupra amandurora, sunt cei mai vrednici dintre toti dreptii si cei mai inalti in rang. Allah i-a daruit astfel fericirea acestei lumi si a Vietii de Apoi.