Al-Qasas · 28:52–55

Versetele 52 la 55

Allah Preainaltul aminteste maretia, adevarul si veridicitatea Coranului si arata ca oamenii inzestrati cu stiinta cunosc Adevarul, cred in el si marturisesc ca este adevarat. „Cei carora le-am daruit Cartea inainte de acesta” sunt oamenii Torei si ai Evangheliei care nu schimbasera si nu denaturasera Scripturile. Ei „cred in el”, adica in Coran si in cel care l-a adus.

„Cand li se recita”, ei asculta cu atentie si se supun, spunand: „Credem in el; cu adevarat, el este Adevarul de la Domnul nostru”, deoarece se potriveste cu ceea ce au adus Trimisii, confirma ceea ce se afla in Cartile de mai inainte si cuprinde vestiri adevarate, porunci si interdictii aflate in deplina armonie cu intelepciunea.

Marturia acestor oameni are greutate, iar cuvantul lor foloseste, pentru ca vorbesc din stiinta si intelegere si sunt oameni cu pricepere si cunoscatori ai Scripturilor. Respingerea si impotrivirea celorlalti fata de Adevar nu se intemeiaza pe vreo dovada, deoarece ei sunt nestiutori ori se poarta ca niste nestiutori incapatanati. Allah spune: „Spune: Credeti in el sau nu credeti. Cu adevarat, cei carora li s-a dat stiinta inaintea lui, cand li se recita, cad cu fetele la pamant, prosternandu-se...” [al-Isra', 17:107-108].

De aceea ei spun: „Cu adevarat, noi eram musulmani si inainte de el.” Binefacerea credintei ne fusese daruita si inainte, iar noi am crezut in acest Coran; am crezut in prima Carte si in ultima, pe cand ceilalti si-au contrazis credinta pretinsa in Cartea de mai inainte prin tagaduirea acesteia.

„Acestia”, cei care cred in ambele Carti, „isi vor primi rasplata de doua ori”: o rasplata pentru prima credinta si o rasplata pentru cea de-a doua, „pentru ca au rabdat”, staruind in credinta si in fapte. Indoiala nu le-a zdruncinat credinta, iar dorinta de intaietate ori vreo pofta nu i-a intors de la ea.

Din insusirile lor nobile, nascute din credinta dreapta, este ca „indeparteaza raul prin bine”. Obiceiul lor este sa se poarte frumos cu fiecare, chiar si cu cel care ii vatama prin vorba ori fapta. Ei raspund cu vorba buna si fapta frumoasa, deoarece cunosc vrednicia acestei purtari inalte si stiu ca ea nu-i este daruita decat celui cu o parte mare de bine.

„Cand aud vorbe desarte”, rostite de vreun nestiutor care li se adreseaza astfel, „se indeparteaza de ele” si spun, asemenea robilor Celui Milostiv si oamenilor cu minte: „Noua ne revin faptele noastre, iar voua va revin faptele voastre”, adica fiecare va fi rasplatit numai pentru ceea ce a facut si nu va purta povara altuia. Cuvintele lor arata ca se dezic de calea celor nestiutori si se feresc de vorba desarta, de minciuna si de orice cuvant lipsit de folos.

„Pace voua!”, adica de la noi nu veti auzi decat bine; nu va vom raspunde dupa masura nestiintei voastre. Daca voi acceptati pentru voi aceasta treapta josnica, noi ne ferim de ea si ne ocrotim sufletele de intrarea in ea. „Noi nu-i cautam pe cei nestiutori”, din niciun punct de vedere.