An-Naml · 27:7–14

Versetele 7 la 14

Aminteste aceasta istorisire frumoasa si nobila despre starea lui Musa ibn 'Imran si inceputul Revelatiei catre el, cand Allah l-a ales pentru Mesajul Sau si i-a vorbit in mod direct. Dupa ce Musa ramasese mai multi ani in Madyan, a plecat impreuna cu familia sa spre Egipt. Pe drum s-a ratacit intr-o noapte rece si intunecata.

El le-a spus familiei sale: „Am zarit un foc”, am vazut de departe un foc. „Va voi aduce de acolo o veste” despre drum „sau va voi aduce un taciune aprins, ca sa va incalziti”. Aceasta arata ca el si familia lui se ratacisera si erau cuprinsi de frig.

„Cand a ajuns la el, a fost chemat: Binecuvantat este cel aflat la foc si cei din jurul lui.” Allah l-a chemat si l-a instiintat ca acela era un loc sfant si binecuvantat. Din binecuvantarea lui facea parte faptul ca Allah il randuise drept locul in care avea sa-i vorbeasca lui Musa, sa-l cheme si sa-l trimita ca Trimis.

„Slava lui Allah, Domnul lumilor!” El este mai presus de orice lipsa sau rau care I-ar putea fi atribuit; dimpotriva, El este desavarsit in Insusirile si Faptele Sale.

„O, Musa, cu adevarat, Eu sunt Allah, Atotputernicul, Inteleptul.” Allah l-a instiintat ca El este Allah, singurul vrednic de adorare, fara partener, asa cum spune in celalalt verset: „Cu adevarat, Eu sunt Allah; nu exista nicio divinitate in afara de Mine. Asadar, adora-Ma si implineste Rugaciunea pentru pomenirea Mea” [Ta-Ha, 20:14]. „Atotputernicul” este Cel care a supus toate lucrurile, iar toate fapturile I s-au plecat. „Inteleptul” este Cel desavarsit in Porunca si Creatia Sa. Din Intelepciunea Lui face parte faptul ca l-a trimis pe robul Sau Musa ibn 'Imran, despre care Allah stia ca era vrednic de Mesajul, Revelatia si Vorbirea Sa. Din Puterea Lui face parte si faptul ca trebuie sa te bizui pe El, fara sa te inspaimante faptul ca esti singur, numarul mare al dusmanilor tai si puterea lor tiranica, caci fruntile lor se afla in Mana lui Allah, iar miscarile si repausul lor sunt sub Carmuirea Lui.

„Arunca-ti toiagul!” Musa l-a aruncat, iar „cand l-a vazut miscandu-se ca un sarpe”, adica un sarpe mascul care se misca foarte repede, „s-a intors fugind, fara sa priveasca inapoi”, din pricina fricii firesti omenesti pe care o avea fata de serpi. Allah i-a spus: „O, Musa, nu te teme!” si, in celalalt verset: „Vino inainte si nu te teme; tu esti dintre cei aflati in siguranta” [al-Qasas, 28:31]. „Trimisii nu se tem inaintea Mea”, deoarece toate lucrurile de care oamenii se tem se afla sub Hotararea, Puterea si Porunca Lui. Cei pe care Allah i-a ales pentru Mesajul si Comunicarea Sa nu trebuie sa se teama de altcineva decat de El, mai ales cand le daruieste apropierea si le vorbeste.

„In afara de cel care a facut o nedreptate, apoi a schimbat raul cu binele.” Acesta este cel care poate avea motiv de teama si neliniste, din pricina nedreptatii savarsite si a pacatului comis. Cat despre Trimisi, de ce s-ar teme si s-ar nelinisti ei? Totusi, oricine si-a nedreptatit sufletul prin neascultarea lui Allah, apoi s-a cait, s-a intors la El si si-a schimbat faptele rele cu fapte bune si neascultarea cu ascultarea, sa stie ca „Allah este Atoateiertator, Indurator”. Nimeni sa nu deznadajduiasca de Mila si Iertarea Lui: El iarta toate pacatele si este mai Milostiv fata de robii Sai decat este o mama fata de copilul ei.

„Introdu-ti mana in deschizatura vesmantului si ea va iesi alba, fara vreun rau”, adica fara lepra sau alta boala; albul ei stralucitor ii va uimi pe cei care o privesc. Aceste doua Semne - prefacerea toiagului intr-un sarpe care se misca si iesirea mainii albe din vesmant - fac parte „dintre cele noua Semne catre Faraon si poporul lui”. Mergi cu ele, cheama-i pe Faraon si pe poporul sau si arata-le Semnele, „caci ei sunt un popor nelegiuit”: s-au indepartat de ascultarea lui Allah prin asociere, razvratire, trufie fata de robii Sai si aroganta pe pamant fara drept.

Musa a mers la Faraon si la capeteniile lui, i-a chemat la Allah si le-a aratat Semnele. „Cand Semnele Noastre limpezi au venit la ei”, dovezi care aratau adevarul si il faceau limpede precum soarele, „ei au spus: Aceasta este o vrajitorie vadita.” Nu s-au multumit sa le numeasca vrajitorie, ci au pretins ca aceasta era limpede pentru oricine. Cat de uimitor este ca dovezile vazute si luminile stralucitoare sa fie socotite dintre cele mai evidente inselatorii si vrajitorii! Oare aceasta este altceva decat cea mai mare trufie si cea mai indrazneata falsificare?

„Le-au tagaduit”, adica au refuzat sa creada in Semnele lui Allah, „desi sufletele lor aveau certitudinea lor”. Tagaduirea lor nu venea din indoiala sau nesiguranta, ci le respingeau desi erau convinsi de adevarul lor, „din nedreptate” fata de Adevarul Domnului lor si fata de ei insisi „si din trufie” fata de Adevar si fata de oameni. S-au socotit prea mari ca sa se supuna Trimisilor. „Priveste deci care a fost sfarsitul celor care raspandeau stricaciunea”: a fost cel mai rau sfarsit. Allah i-a nimicit, i-a inecat in mare, i-a facut de rusine si le-a lasat locuintele mostenire robilor Sai slabi si asupriti.