An-Naml · 27:1–6

Versetele 1 la 6

Allah atrage atentia robilor Sai asupra maretiei Coranului: „Acestea sunt versetele Coranului si ale unei Carti limpezi”, cele mai inalte si mai limpezi versete, care arata in chipul cel mai clar cele mai nobile scopuri, cele mai bune tinte, cele mai bune fapte si cele mai curate purtari. Ele cuprind relatari adevarate, porunci frumoase si interzic orice fapta rea si orice insusire vrednica de mustrare.

Pentru oamenii cu vedere launtrica, ele sunt limpezi precum lumina zilei. Cheama la credinta si la treapta certitudinii. Vestesc lucruri nevazute din trecut si din viitor intocmai cum s-au petrecut ori se vor petrece. Cheama la cunoasterea Domnului Atotputernic prin Numele Sale frumoase, Insusirile Sale inalte si Faptele Sale desavarsite. Ii prezinta pe Trimisii si aliatii Sai astfel incat pare ca ii vedem cu ochii nostri.

Cu toate acestea, multi oameni nu trag folos din Coran si niciun incapatanat nu se lasa calauzit prin el. Allah pazeste astfel versetele de oamenii in care nu se afla bine si ale caror inimi nu au curatie. Prin ele sunt calauziti numai cei pe care Allah i-a ales pentru credinta, ale caror inimi sunt luminate si curatite de aceste versete.

De aceea spune: „calauzire si buna vestire pentru credinciosi”. Coranul ii calauzeste pe Calea cea dreapta, le arata ce sa urmeze si de ce sa se fereasca si le vesteste rasplata lui Allah, care este rodul calauzirii pe aceasta Cale.

Multi pretind credinta. Oare este primita pretentia fiecaruia fara dovada? Nu; de aceea Allah descrie insusirile credinciosilor: „cei care implinesc Rugaciunea”, atat pe cea obligatorie, cat si pe cea voluntara. Ei o implinesc cu toate faptele vazute, stalpii, conditiile, obligatiile si lucrurile recomandate ale ei. Implinesc si launtrul Rugaciunii: smerenia, care este sufletul ei, constiinta apropierii de Allah si cugetarea la cuvintele si miscarile Rugaciunii.

Ei „dau Zakah”, asa cum este obligatoriu, celor indreptatiti sa o primeasca, „si cred cu certitudine in Viata de Apoi”. Credinta lor a ajuns la certitudine: o cunoastere deplina care a intrat in inima si il impinge pe om la fapta. Certitudinea Vietii de Apoi ii face sa se straduiasca deplin pentru ea si ii avertizeaza impotriva cauzelor pedepsei. Aceasta este temelia oricarui bine.

„Cat despre cei care nu cred in Viata de Apoi”, o tagaduiesc si il resping pe cel trimis sa le-o confirme, „Noi le-am infrumusetat faptele, iar ei ratacesc orbeste”. Ei sunt nedumeriti si aleg ceea ce atrage Mania lui Allah in locul a ceea ce aduce Multumirea Lui. Au rasturnat adevarurile: vad falsitatea drept adevar si adevarul drept falsitate.

„Acestia sunt cei care vor avea cea mai rea pedeapsa”, cea mai grea si mai inspaimantatoare, „iar in Viata de Apoi ei vor fi cei mai pierduti”. Pierderea va fi deplina pentru ei, caci in Ziua Invierii isi vor pierde sufletele si familiile si vor pierde credinta la care i-au chemat Trimisii.

„Cu adevarat, tu primesti Coranul de la Cel Intelept, Atotstiutor.¹⁹” Coranul care coboara asupra ta, pe care il primesti si il inveti, vine de la Cel Intelept, care pune toate lucrurile la locurile lor si le aseaza la treapta potrivita, si de la Cel Bineinformat, care cunoaste tainele starilor si launtrul lor la fel ca exteriorul lor. Fiind de la Inteleptul, Bineinformatul, intregul Coran este intelepciune si bine pentru robi, caci nimeni nu cunoaste mai bine decat El ceea ce le este de folos.