An-Naml · 27:45–53

Versetele 45 la 53

Comentariul versetelor 45 la 47

Allah ne instiinteaza ca a trimis la Thamud, tribul bine cunoscut, pe fratele lor de neam Salih si le-a poruncit sa-L adore numai pe Allah si sa paraseasca idolii si rivalii. „Dar iata ca ei s-au impartit in doua tabere care se certau”: unii au crezut, iar altii au ramas necredinciosi, acestia fiind cei mai multi.

Salih a spus: „O, poporul meu, de ce grabiti raul inaintea binelui?”, adica de ce va grabiti spre fapte rele si sunteti atat de doritori sa le savarsiti, inainte de faptele bune prin care starea voastra religioasa si lumeasca s-ar indrepta, cand nu exista nimic care sa va oblige sa faceti raul? „De ce nu-I cereti iertare lui Allah”, caindu-va de asociere si pacate si rugandu-L sa va ierte, „ca sa vi se arate mila?” Mila lui Allah este aproape de cei care fac bine, iar cel care se caieste de pacat este dintre cei care fac bine.

Ei i-au raspuns Profetului lor, tagaduind si impotrivindu-se: „Vedem in tine si in cei care sunt cu tine un semn rau.” Au pretins ca nu vedeau binele pe chipul lui Salih si ca el si credinciosii ajunsesera pricina unor pierderi in treburile lor lumesti. Salih le-a spus: „Soarta voastra este la Allah”, adica ceea ce vi s-a intamplat a venit din pricina pacatelor voastre, „dimpotriva, voi sunteti un popor pus la incercare” prin inlesnire si greutate, bine si rau, pentru a se vedea daca parasiti pacatul si va caiti. Totusi, ei au staruit in tagaduire si astfel i-au raspuns Profetului lor.

Comentariul versetelor 48 la 53

„In cetate”, unde locuiau Salih si cei mai multi dintre oamenii sai, „se aflau noua capetenii care raspandeau stricaciunea pe pamant si nu indreptau nimic”. Scopul si insusirea lor erau stricaciunea, fara vreo dorinta de indreptare. Ei se pregatisera sa-i fie dusmani lui Salih, sa-i defaimeze religia si sa-si cheme neamul la aceasta, asa cum el ii avertizase: „Temeti-va de Allah si ascultati de mine si nu ascultati porunca celor care intrec masura, care raspandesc stricaciunea pe pamant si nu indreapta nimic” [ash-Shu'ara, 26:150-152].

Vrajmasia lor a ajuns pana acolo incat „au spus: Jurati-va unul altuia pe Allah ca il vom ataca noaptea pe el si pe familia lui”. Fiecare i-a jurat celuilalt ca vor veni noaptea si ii vor omori. „Apoi ii vom spune rudei sale apropiate”: daca ne va cere socoteala si ne va acuza, vom tagadui si vom jura ca „nu am fost martori la nimicirea familiei sale si spunem adevarul”. Au cazut de acord asupra acestei fapte.

„Ei au uneltit o uneltire”, hotarand pe ascuns sa-l omoare pe Salih si pe familia lui, chiar si fata de propriul popor, de teama rudelor lui. „Iar Noi am randuit o Randuiala”, sprijinindu-l pe Profetul Nostru, inlesnindu-i salvarea si nimicindu-i pe cei necredinciosi, „fara ca ei sa-si dea seama”.

„Priveste care a fost sfarsitul uneltirii lor.” Au ajuns ei la scop prin uneltire sau totul s-a intors impotriva lor? „I-am nimicit pe ei si pe tot poporul lor”, i-am distrus si i-am starpit pana la ultimul. Strigatul naprasnic al pedepsei s-a abatut asupra lor si i-a nimicit pe toti. „Iata casele lor, ramase pustii”: zidurile s-au prabusit peste acoperisuri si locuintele au ramas fara oameni, „din pricina nedreptatii lor”, acesta fiind rodul asocierii, necredintei si incalcarii lor pe pamant.

„Cu adevarat, in aceasta este un Semn pentru oamenii care stiu” adevarurile si cugeta la felul in care Allah lucreaza cu aliatii si dusmanii Sai. Ei iau aminte si cunosc ca sfarsitul nedreptatii este nimicirea si pierzania, iar sfarsitul credintei si dreptatii este salvarea si izbanda. „Iar Noi i-am salvat pe cei care au crezut si au fost tematori de Allah”: au crezut in Allah, in Ingerii, Cartile, Trimisii, Ziua de Apoi si Hotararea cea buna si cea rea, s-au ferit de asociere si pacate si L-au ascultat pe Allah si pe Trimisii Sai.