Al-Furqan · 25:7–14

Versetele 7 la 14

Aceasta este obiectia celor care il tagaduiau pe Trimis, prin care voiau sa arunce indoiala asupra Mesajului. S-au impotrivit spunand: de ce nu este el un inger ori un rege sau de ce nu il ajuta un inger? „Ce fel de trimis este acesta?”, adica ce fel de om este acesta care pretinde ca este trimis? Au spus-o in batjocura si dispret.

„Care mananca hrana” - aceasta este o insusire a oamenilor; dupa pretentia lor, ar fi trebuit trimis un inger care nu mananca si nu are nevoile oamenilor. „Si umbla prin piete” pentru vanzare si cumparare; dupa parerea lor, acest lucru nu se potrivea unui trimis, desi Allah spune: „Noi nu am trimis inaintea ta decat trimisi care mancau hrana si umblau prin piete” [al-Furqan, 25:20].

„De ce nu a fost coborat la el un inger” care sa-l ajute si sa-l sprijine, „care sa fie prevenitor impreuna cu el”? Pretindeau ca el singur nu ar fi fost de ajuns pentru transmiterea Mesajului. „Sau de ce nu i-a fost aruncata o comoara”, o avere adunata fara osteneala, „ori de ce nu are o gradina din care sa manance”, ca sa nu mai aiba nevoie sa umble prin piete pentru castig?

„Cei nedrepti spun” aceste lucruri din nedreptate, nu fiindca ar avea o nelamurire reala: „Voi urmati numai un om vrajit.” Spuneau aceasta desi ii cunosteau ratiunea desavarsita, judecata matura, vorbirea aleasa si departarea de orice cusur.

Fiindca vorbele lor sunt foarte ciudate, Allah spune: „Priveste cu ce pilde te aseamana!” Ba pretind ca ar fi trebuit sa fie inger, lipsit de insusirile omenesti; ba ca ar fi trebuit sa vina cu un inger, deoarece nu ar fi fost singur in stare sa-si implineasca misiunea; ba cer o comoara ori o gradina, ca sa nu umble in piete; ba spun ca este vrajit. „Ei s-au ratacit si nu mai pot gasi nicio cale.” Cuvintele lor se contrazic, sunt intemeiate pe nestiinta, ratacire si nechibzuinta si nu au niciun temei. Cel care le priveste cu judecata vede ca sunt stricate si ca niciuna nu poate arunca indoiala asupra Mesajului. Simpla lor examinare este de ajuns pentru a le constata falsitatea, fara sa mai fie nevoie de o respingere amanuntita. De aceea Allah porunceste sa fie cercetate: poate oare un asemenea argument sa slabeasca certitudinea ca el este Trimisul lui Allah?

Allah arata apoi ca poate sa-i dea Trimisului Sau mult bine in aceasta lume: „Binecuvantat este Cel care, daca voieste, iti poate darui ceva mai bun decat acestea”, mai bun decat lucrurile pe care le-au cerut. El poate sa-i dea „gradini pe sub care curg rauri” si palate inalte si impodobite. Puterea si Voia Lui nu sunt neputincioase fata de aceasta, insa lumea este neinsemnata la El si le daruieste aliatilor si Trimisilor Sai din bunurile ei numai ceea ce cere Intelepciunea Sa. Intrebarea vrajmasilor de ce nu au primit o avere mare este nedreptate si indrazneala.

Fiindca stricaciunea acestor argumente este limpede, Allah arata ca ei nu cautau adevarul si dovada, ci vorbeau din incapatanare si nedreptate, tagaduind adevarul si dezvaluind ce era in inimile lor: „Ba ei tagaduiesc Ceasul.” Cel care staruie in necredinta si nu doreste sa urmeze adevarul nu poate fi calauzit, iar disputa nu-i foloseste; singurul lucru care il va opri este coborarea pedepsei.

„Iar pentru cei care tagaduiesc Ceasul am pregatit o Flacara”, un Foc mare, puternic aprins, care vuie si se infurie asupra celor ce trebuie sa intre in el. „Cand ii va vedea de la mare departare”, inainte ca ei sa ajunga la el, „ii vor auzi furia si vuietul”, care ii vor ingrozi si le vor sfasia inimile. Aproape ca vor muri de spaima, caci furia Focului impotriva lor vine din Mania Creatorului sau, iar flacarile i se intetesc pe masura necredintei si raului lor.

„Iar cand vor fi aruncati intr-un loc stramt din ea, legati laolalta”, pedeapsa lor va aduna stramtoarea locului, multimea locuitorilor si lanturile. Cand vor ajunge in acel loc cumplit si vor sti ca sunt inchisi in cea mai rea temnita, „vor chema pieirea”, rugandu-se impotriva lor insisi si cerand moartea, rusinea si umilirea. Vor recunoaste ca au fost nedrepti si ca Allah i-a asezat in acel camin cu deplina dreptate, dupa faptele lor. Chemarea lor nu le va folosi si nu-i va izbavi de pedeapsa.

Li se va spune: „Nu chemati astazi o singura pieire, ci chemati multe pieiri!” Chiar daca repetati aceasta chemare de nenumarate ori, ea nu va spori decat nenorocirea, mahnirea si tristetea voastra.