Al-Furqan · 25:4–6

Versetele 4 la 6

Cei care nu cred in Allah spun despre Coran si despre Trimis ca acest Coran ar fi o minciuna nascocita de Muhammad si atribuita lui Allah, iar alti oameni l-ar fi ajutat. Allah le respinge vorba si arata ca ea este o nedreptate si o minciuna atat de vadite, incat nicio minte nu le poate primi. Ei il cunosteau cel mai bine pe Trimis, sinceritatea, cinstea si virtutea lui desavarsite; stiau ca nici el, nici alt om nu puteau aduce ceva asemenea Coranului, cel mai maret cuvant, si stiau ca nu se intalnise cu nimeni care sa-l ajute. Vorba lor era deci nedreptate si falsitate.

Ei mai spuneau: ceea ce a adus Muhammad sunt „povesti ale celor dintai”, adica istorisiri si basme pe care popoarele vechi le transmiteau unele altora; apoi Muhammad ar fi poruncit sa fie scrise, iar ele „ii sunt dictate dimineata si seara”. Aceste cuvinte cuprind mai multe acuzatii cumplite.

Mai intai, l-au acuzat pe Trimis, cel mai virtuos si mai sincer dintre oameni, de minciuna si de cea mai mare indrazneala. Apoi, au spus despre Coran, cel mai adevarat, mai maret si mai nobil dintre cuvinte, ca ar fi minciuna si nascocire. Prin aceasta au pretins implicit ca pot aduce ceva asemanator si ca omul creat, nedesavarsit din toate punctele de vedere, s-ar putea asemana Creatorului desavarsit in una dintre Insusirile Sale, Cuvantul. In sfarsit, desi cunosteau cel mai bine starea Trimisului si stiau ca nu scria si nu se intalnea cu cineva care sa scrie pentru el, au sustinut contrariul.

Allah le raspunde: „Spune: L-a coborat Cel care cunoaste taina din ceruri si de pe pamant.” L-a coborat Cel a carui Stiinta cuprinde tot ce se afla in ceruri si pe pamant, ceea ce este ascuns si ceea ce este vazut, taina si ceea ce este rostit. Aceasta este asemenea cuvintelor: „Cu adevarat, el este o coborare de la Domnul lumilor; Duhul cel demn de incredere a coborat cu el asupra inimii tale, pentru ca tu sa fii dintre prevenitori” [ash-Shu'ara', 26:192-194].

Argumentul este acesta: Cel care l-a coborat cunoaste toate lucrurile. Este cu neputinta ca o creatura sa nascociasca acest Coran, sa spuna ca vine de la Allah, sa pretinda ca Allah ii ingaduie sa lupte cu cei care i se impotrivesc si sa le ia averile, iar Allah, care cunoaste totul, sa-l sprijine totusi impotriva vrajmasilor si sa-i dea putere asupra oamenilor si tarilor lor. Cine tagaduieste Coranul dupa toate acestea ajunge sa tagaduiasca Stiinta lui Allah. Nicio grupare dintre fiii lui Adam nu a sustinut aceasta in afara filosofilor dahri³⁶.

Mentionarea Stiintei atotcuprinzatoare a lui Allah ii indeamna sa cugete la Coran. Daca ar face-o, ar vedea in el stiinta si hotarari care dovedesc in chip hotarator ca nu poate veni decat de la Cunoscatorul celor nevazute si vazute. Cu toate ca ei tagaduiesc Tawhidul si Mesajul, Allah nu-i lasa sa se afunde in necredinta si nedreptate, ci ii cheama la cainta si intoarcere si le fagaduieste iertare si mila daca se caiesc.

„Cu adevarat, El este Atoateiertator”: Insusirea Lui este iertarea pentru cei care savarsesc pacate si rele, daca implinesc cauzele iertarii, adica parasesc pacatul si se caiesc. El este „Indurator”: nu se grabeste sa-i pedepseasca desi savarsesc lucruri care cer pedeapsa, le primeste cainta dupa neascultare, sterge relele de dinainte, le primeste faptele bune si il readuce in randul celor ascultatori si intorsi cu cainta la El pe cel care revine dupa ratacire si se indreapta din nou catre El dupa ce se indepartase.