Al-Furqan · 25:41–44

Versetele 41 la 44

Cand acesti oameni, care te tagaduiesc, se impotrivesc Semnelor lui Allah si se poarta cu trufie pe pamant, te vad, ei te iau in batjocura, te dispretuiesc si spun cu ironie: „Acesta este cel pe care Allah l-a trimis ca Trimis?” Adica nu s-ar potrivi ca Allah sa-l trimita pe acest om. Cuvintele lor izvorasc din nedreptate, incapatanare si rasturnarea adevarului.

Vorbele lor pot insemna ca Trimisul - Allah sa ne fereasca de o asemenea gandire - ar fi fost neinsemnat si vrednic de dispret si ca, daca Mesajul ar fi fost dat altcuiva, acel lucru ar fi fost mai potrivit. Ei spuneau: „De ce nu a fost coborat acest Coran asupra unui om de seama din cele doua cetati?” [az-Zukhruf, 43:31]. Asemenea cuvinte nu pot iesi decat de la cel mai ignorant si mai ratacit om ori de la cel mai incapatanat, care imbraca haina ignorantei ca sa raspandeasca falsitatea pe care o urmeaza si sa ponegreasca adevarul si pe cel care l-a adus.

Cine priveste viata lui Muhammad ibn 'Abdullah afla ca el era cel mai bun si mai de seama dintre oameni, cel mai inaintat in ratiune, cunoastere si judecata dreapta, in statornicie si demnitate, in nobletea caracterului si frumusetea purtarii, in curatie, curaj, generozitate si orice insusire aleasa. Cel care il dispretuieste si il defaimeaza a adunat prostia, ignoranta, ratacirea, contradictia, nedreptatea si agresiunea intr-un chip pe care altul nu l-a adunat. Este de ajuns ca dovada a ignorantei sale faptul ca il defaimeaza pe acest Trimis maret si nobil.

Ceea ce i-a impins sa-l ponegreasca si sa-l ia in batjocura a fost alipirea lor incapatanata de falsitate si dorinta de a-i insela pe cei slabi la minte. De aceea au spus: „Aproape ca ne-ar fi abatut de la zeii nostri”, facand din divinitatile lor o singura Divinitate, „daca noi nu am fi staruit cu rabdare in adorarea lor.” Ei pretindeau ca Tawhidul este ratacire, desi ratacirea adevarata era politeismul lor, si se indemnau unii pe altii sa staruie in el: „Mai-marii lor au plecat, spunand: Mergeti si ramaneti statornici langa zeii vostri” [Sad, 38:6].

Rabdarea este laudata in toate situatiile, mai putin atunci cand omul staruie in ceva ce atrage Mania lui Allah si sporeste combustibilul Focului. Credinciosii sunt cei despre care Allah spune: „si se indeamna unii pe altii la adevar si se indeamna unii pe altii la rabdare” [al-'Asr, 103:3]. Fiindca politeistii se socoteau calauziti si il numeau ratacit pe Trimis, iar faptul ca nu era chip sa fie induplecati devenise limpede, Allah i-a amenintat: atunci cand „vor vedea pedeapsa”, vor afla cu o cunoastere sigura „cine este mai ratacit de la Cale”. „In acea Zi, cel nedrept isi va musca mainile si va spune: O, de-as fi urmat o cale impreuna cu Trimisul!” [al-Furqan, 25:27 si versetele urmatoare].

Exista oare o ratacire mai mare decat a celui care si-a luat propria pofta drept dumnezeu si face tot ceea ce doreste? De aceea Allah spune: „L-ai vazut pe acela care si-a luat pofta drept dumnezeu?” Nu te uimesc starea lui si ratacirea in care se afla, in vreme ce el se socoteste pe cele mai inalte trepte? „Vei fi tu oare pazitor asupra lui?” Tu nu ai putere si stapanire asupra lui; esti numai un prevenitor, ti-ai implinit datoria, iar socoteala lui este la Allah.

Allah arata apoi cat de adanca este ratacirea lor: „Ori crezi ca cei mai multi dintre ei aud sau pricep?” El arata ca sunt lipsiti de intelegere si de auzul care aduce folos. „Ei nu sunt decat asemenea vitelor”, care nu aud decat strigate si chemari: „Surzi, muti si orbi, ei nu pricep” [al-Baqarah, 2:171]. Ba vitele sunt mai bine calauzite: urmeaza pastorul care le conduce, cunosc drumul pieirii si se feresc de el. Sfarsitul lor este mai sigur decat al acestor oameni. Prin urmare, cel care il defaimeaza pe Trimis prin aceasta descriere este el insusi cel mai vrednic de ea, iar orice animal necuvantator este mai bine calauzit decat el.