An-Nur · 24:61

Versetul 61

Allah arata binecuvantarea Sa asupra robilor si faptul ca nu a asezat asupra lor nicio greutate in religie, ci a usurat-o in cel mai deplin chip. „Nu este niciun pacat asupra orbului, nici asupra schiopului, nici asupra bolnavului”, adica nu au vina pentru parasirea lucrurilor obligatorii pe care nu le pot implini din pricina acestor scuze. Aici intra jihadul si celelalte indatoriri care depind de vederea orbului, de sanatatea membrelor schiopului ori de sanatatea bolnavului. Din pricina sensului general, expresia a ramas fara o limitare anume.

Tot asa este si continuarea: „si nici asupra voastra”, adica nu este pacat asupra voastra „daca mancati din casele voastre”, adica din casele copiilor vostri. Aceasta se potriveste cu hadithul autentic: „Tu si averea ta apartineti tatalui tau.³⁴”

Iar celalalt hadith spune: „Cel mai bun lucru din care mancati este castigul vostru, iar copiii vostri fac parte din castigul vostru.³⁵”

Prin cuvintele „din casele voastre” nu este avuta in vedere casa proprie a omului, deoarece aceasta ar insemna doar mentionarea unui lucru de la sine inteles, iar Cuvantul lui Allah este mai presus de asemenea repetitii lipsite de folos. In plus, negarea vinei ar putea sugera ca in aceasta privinta ar fi putut exista o retinere, pe cand nimeni nu crede ca omului i-ar fi interzis sa manance din propria casa.

„Sau din casele tatilor vostri, ori din casele mamelor voastre, ori din casele fratilor vostri, ori din casele surorilor voastre, ori din casele unchilor vostri dupa tata, ori din casele matusilor voastre dupa tata, ori din casele unchilor vostri dupa mama, ori din casele matusilor voastre dupa mama.” Acesti oameni sunt cunoscuti si legatura cu ei este limpede.

„Sau din cele ale caror chei le stapaniti”, adica din casele in care aveti drept de administrare prin imputernicire, tutela ori altceva asemanator. Interpretarea acestui pasaj ca referindu-se la robi nu este corecta, din doua motive. Mai intai, despre rob nu se spune ca ii stapanesti cheile, ci ca il stapanesti pe el, pentru ca stapanul il stapaneste in intregime, nu numai cheile sale. Apoi, casa robului nu este straina de casa stapanului sau, fiindca robul si ceea ce poseda el apartin stapanului; de aceea nu ar exista vreun motiv aparte pentru negarea vinei de a manca din casa lui.

„Sau din casa prietenului vostru.” Negarea vinei priveste aici si mancarea fara o ingaduinta rostita. Intelepciunea acestei permisiuni se intelege din context: obiceiul oamenilor este sa ingaduie mancarea din casele celor mentionati datorita rudeniei apropiate, dreptului deplin de administrare ori prieteniei stranse. Daca se stie insa ca cineva nu ingaduie aceasta sau ca este zgarcit cu mancarea sa, nu este permis sa se manance din ea, iar vina nu este inlaturata, fiindca pricina ingaduintei nu mai exista.

„Nu este nicio vina asupra voastra daca mancati impreuna sau separat.” Ambele sunt ingaduite: oamenii unei case pot manca toti impreuna sau fiecare separat. Negarea vinei nu arata insa ca mancarea separata este mai buna; dimpotriva, este mai bine ca oamenii sa se adune la masa.

In expresia „Iar cand intrati in case”, substantivul nehotarat „case” apare intr-o constructie conditionala si cuprinde atat casele proprii, cat si casele altora, fie ca se afla cineva inauntru, fie ca nu. „Salutati-va unii pe altii”, caci musulmanii sunt asemenea unei singure persoane prin iubirea, mila si afectiunea dintre ei. Salam-ul este legiuit la intrarea in case fara deosebire intre o casa si alta. In privinta cererii de voie, hotararile difera, dupa cum s-a aratat mai inainte.

Apoi Allah lauda aceasta salutare: „o salutare de la Allah, binecuvantata si buna”. Cand intrati in case spuneti: „As-salamu 'alaykum wa rahmatullahi wa barakatuhu” - pacea, mila si binecuvantarile lui Allah fie asupra voastra - sau: „As-salamu 'alayna wa 'ala 'ibadillah as-salihin” - pacea fie asupra noastra si asupra robilor drepti ai lui Allah. Este „o salutare de la Allah”, fiindca El a legiuit-o si a facut-o salutarea voastra; este „binecuvantata”, deoarece cuprinde ferirea de lipsuri si dobandirea milei, a binecuvantarii, a cresterii si a sporirii; si este „buna”, pentru ca face parte dintre cuvintele bune iubite de Allah si cuprinde bucurie, iubire si apropiere pentru cel salutat.

Dupa ce ne-a lamurit aceste hotarari marete, Allah spune: „Astfel va lamureste Allah Semnele Sale”, cele care arata hotararile Sale legiuite si intelepciunile lor, „pentru ca voi sa pricepeti”. Cugetati la ceea ce va coboara din hotarari, intelegeti-le si deveniti oameni cu ratiune si judecata. Cunoasterea hotararilor Legii si intelegerea lor sporesc ratiunea si maturizeaza mintea, fiindca intelesurile si purtarile cuprinse de ele sunt dintre cele mai inalte. Rasplata este de acelasi fel cu fapta: asa cum omul si-a folosit mintea pentru a intelege Semnele Domnului sau si a cugeta la ele, Allah ii sporeste intelegerea.

Aceste versete dovedesc o regula generala si cuprinzatoare: obiceiul si uzanta restrang uneori formularea generala, asa cum o formulare particulara restrange un text general. Principiul de baza este ca omului nu ii este permis sa manance din mancarea altuia, insa Allah a ingaduit mancarea din casele celor mentionati, deoarece obiceiul o permite. Orice situatie care depinde de ingaduinta proprietarului devine permisa atunci cand ingaduinta lui este cunoscuta, fie din cuvinte, fie din obicei.

Versetul dovedeste si ca tatal poate lua si poate dobandi din averea copilului sau ceea ce nu-i pricinuieste acestuia vatamare, deoarece Allah a numit casa copilului casa omului.

Tot de aici rezulta ca persoana care administreaza casa cuiva, precum sotia, sora si cele asemenea lor, poate manca potrivit obiceiului si poate hrani, in chip rezonabil, un cersetor. De asemenea, este ingaduita folosirea in comun a hranei, fie ca oamenii mananca impreuna, fie separat, chiar daca aceasta face ca unii sa manance mai mult decat altii.