An-Nur · 24:32–33

Versetele 32 la 33

Allah le porunceste tutorilor si stapanilor sa-i casatoreasca pe cei aflati sub ocrotirea lor dintre „cei necasatoriti”, adica barbatii si femeile care nu sunt casatoriti, fie ca sunt femei care au mai fost casatorite, fie fecioare. Rudele si tutorii orfanilor trebuie sa-i casatoreasca pe cei care au nevoie de casatorie si a caror intretinere le revine. Daca au primit porunca sa-i casatoreasca pe cei aflati sub ocrotirea lor, cu atat mai mult ei insisi au primit porunca de a se casatori.

„Si pe cei vrednici dintre robii si roabele voastre.” Este cu putinta ca prin cei vrednici sa se inteleaga cei drepti in religie. Stapanul primeste atunci porunca sa-i casatoreasca pe robii si roabele care nu sunt nelegiuiti si nu savarsesc zina, ca rasplata pentru dreptatea lor si indemn sa ramana drepti. Faptul ca omul nu se poate casatori cu cel care savarseste zina confirma hotararea de la inceputul surei: este oprita casatoria cu barbatul ori femeia care savarseste zina pana cand se caieste. Dreptatea este mentionata in chip deosebit despre robi, nu despre cei liberi, deoarece zina se intalneste de obicei mai des printre robi.

Este cu putinta si ca prin cei vrednici sa se inteleaga robii si roabele care sunt potriviti pentru casatorie si au nevoie de ea. Aceasta este sustinuta de faptul ca stapanul nu este obligat sa-si casatoreasca robul inainte ca acesta sa aiba nevoie de casatorie. Este foarte posibil ca ambele sensuri sa fie avute in vedere. Allah stie mai bine.

„Daca sunt saraci”, adica sotii ori cei care vor sa se casatoreasca, „Allah ii va imbogati din Harul Sau”. Sa nu va impiedice de la casatorie gandul ca omul va saraci dupa ce se va casatori, din pricina multor persoane aflate in intretinerea lui. Aici se afla un indemn la casatorie si o fagaduinta dumnezeiasca pentru cel care se casatoreste: Allah il va imbogati dupa saracie. „Allah este Atotcuprinzator”, cu mult bine si Har maret, „Atotstiutor” al celui care merita Harul Sau in religie si in lume, intr-una dintre ele ori in amandoua, si al celui care nu-l merita. El daruieste fiecaruia potrivit Stiintei si Intelepciunii Sale.

„Iar cei care nu gasesc putinta de casatorie sa ramana casti pana cand Allah ii va imbogati din Harul Sau.” Aceasta este hotararea celui neputincios sa se casatoreasca. Allah ii porunceste castitatea, ferirea de lucrul oprit si folosirea mijloacelor prin care isi infraneaza sufletul si indeparteaza gandurile care il cheama la pacat. Sa implineasca si porunca Profetului: „O, voi, tinerilor! Acela dintre voi care are putinta sa se casatoreasca sa se casatoreasca, iar cel care nu se poate casatori sa posteasca, fiindca postul este pentru el un scut.”³²

„Cei care nu gasesc putinta de casatorie” sunt cei care nu pot sa se casatoreasca din pricina saraciei lor, a saraciei tutorilor ori stapanilor lor sau fiindca acestia refuza sa-i casatoreasca, iar ei nu au puterea sa-i constranga. Aceasta explicatie este mai buna decat aceea care presupune aici sensul: cei care nu gasesc darul nuptial al casatoriei (mahr), considerand ca un termen omis este inlocuit de complementul sau. Aceasta din urma interpretare are doua neajunsuri. Mai intai, ea presupune omiterea unui cuvant, desi principiul de baza este ca textul nu cuprinde o asemenea omisiune. In al doilea rand, ea restrange sensul la oamenii liberi care pot ori nu pot plati darul nuptial si ii exclude pe robi, pe roabe si pe cei a caror casatorie se afla in grija tutorilor lor, dupa cum am aratat.

„Sa ramana casti pana cand Allah ii va imbogati din Harul Sau.” Aceasta este o fagaduinta pentru cel care cauta castitatea: Allah il va imbogati si ii va usura treaba. I se porunceste sa astepte usurarea, pentru ca situatia sa nu-i devina de nesuportat.

„Acelora dintre cei pe care ii stapanesc mainile voastre drepte care cer un inscris de eliberare, scrieti-le unul daca stiti ca se afla bine in ei.” Oricare dintre robii ori roabele voastre cere un contract prin care sa-si cumpere libertatea in schimbul unei sume trebuie sa primeasca raspuns la cerere si sa i se scrie contractul.

„Daca stiti ca se afla bine in ei”, adica in cei care cer inscrisul. Binele inseamna puterea de a castiga, impreuna cu dreptatea in religie. Contractul cuprinde doua foloase: eliberarea robului si suma prin care acesta se rascumpara. Este cu putinta ca, in perioada contractului, el sa munceasca si sa castige pentru stapanul sau mai mult decat putea castiga ramanand rob. Astfel, contractul nu vatama interesul stapanului, iar robul dobandeste un folos urias.

De aceea Allah a poruncit scrierea contractului in acest caz. Sensul aparent arata ca este obligatorie, iar potrivit celeilalte opinii este recomandata. Allah a poruncit si ajutarea robilor la eliberare, fiindca ei au nevoie de aceasta si nu au avere. De aceea spune: „Si dati-le din averea lui Allah pe care v-a daruit-o.” Porunca il cuprinde pe stapanul care scrie contractul, ca sa-i daruiasca robului o parte din suma eliberarii ori sa-i scada din ea, si ii cuprinde pe oameni in general, ca sa-i ajute.

Allah a randuit pentru cei care isi cumpara libertatea o parte din zakah si i-a indemnat pe oameni sa le daruiasca: „dati-le din averea lui Allah pe care v-a daruit-o”. Averea Ii apartine lui Allah, iar ceea ce a pus in mainile voastre este un dar si o binecuvantare curata de la El; faceti bine robilor lui Allah asa cum Allah v-a facut bine voua.

Versetul arata si ca, daca robul nu cere contractul, stapanului nu i se porunceste sa-l inceapa. Daca stapanul nu cunoaste vreun bine in el, ci stie contrariul - fie ca robul nu poate castiga si ar deveni o povara pentru oameni, fie ca se teme ca, dupa ce devine liber, va raspandi stricaciunea -, atunci nu i se porunceste sa-i scrie contractul, ci este oprit sa o faca din pricinile mentionate.

Apoi Allah spune: „Nu le siliti pe roabele voastre la desfranare”, adica la zina, „daca ele vor sa ramana caste”. Silirea lor nu poate fi inchipuita decat atunci cand ele vor castitatea. Daca o roaba nu vrea sa ramana casta, ea este nelegiuita, iar stapanul trebuie sa o opreasca. Interdictia este mentionata fiindca, in vremea ignorantei, stapanul isi silea roaba la desfranare pentru a lua de la ea plata acestei fapte.

Aceasta silire era facuta „cautand castigul trecator al vietii lumesti”. Nu se cuvine ca roabele voastre sa fie mai bune si mai caste decat voi, in vreme ce voi le siliti pentru un castig lumesc neinsemnat, care se dobandeste pentru putin timp si apoi dispare. Dobandirea demnitatii, a curatiei si a castitatii - chiar lasand la o parte rasplata si pedeapsa din Viata de Apoi - este mai buna decat castigul marunt care il acopera pe om cu josnicie si necuviinta.

Apoi Allah ii cheama la cainta pe cei care si-au silit roabele: „Iar daca cineva le sileste, atunci Allah, dupa silirea lor, este Atoateiertator, Indurator.” Cel care a facut aceasta sa se caiasca inaintea lui Allah si sa paraseasca fapta care Ii aduce Mania. Daca face astfel, Allah ii iarta pacatele si are mila de el, asa cum el a avut mila de sine, izbavindu-se de pedeapsa, si a avut mila de roaba sa, incetand sa o sileasca la ceea ce ii face rau.