An-Nur · 24:31

Versetul 31

Dupa ce le-a poruncit barbatilor credinciosi sa-si plece privirile si sa-si pazeasca partile intime, Allah le porunceste acelasi lucru femeilor credincioase: „sa-si plece privirile” de la partile intime si de la barbatii priviti cu dorinta si, in general, de la privirea oprita; „sa-si pazeasca partile intime”, neingaduind nimanui sa aiba cu ele legaturi oprite, sa le atinga ori sa le priveasca in chip neingaduit.

„Si sa nu-si arate podoabele”, precum hainele frumoase si bijuteriile. Intregul trup intra in numele podoabei. Fiindca femeia nu se poate lipsi de vesmintele exterioare, Allah spune: „afara de ceea ce se arata in chip obisnuit din ele”, adica vesmantul exterior purtat de obicei, daca nu contine ceva care cheama la ispita.

„Sa-si traga acoperamintele peste piepturi”, pentru ca acoperirea sa fie deplina. Aceasta arata ca podoaba a carei aratare este oprita cuprinde intregul trup, dupa cum am pomenit. Apoi Allah repeta interdictia aratarii podoabei si ii scoate din ea pe „sotii lor, tatii lor, tatii sotilor lor”. Aici intra tatal si bunicii, oricat de sus urca linia. „Fiii lor, fiii sotilor lor” ii cuprinde pe fii si nepoti, oricat de jos coboara linia. „Fratii lor, fiii fratilor lor, fiii surorilor lor” ii cuprinde pe fratii buni si pe fratii dupa tata ori dupa mama.

„Femeilor lor”: femeile se pot privi unele pe altele in toate situatiile. Este cu putinta ca expresia sa insemne femeile de aceeasi religie, adica musulmanele. Cei care sustin ca o femeie aflata sub protectia statului musulman, dar nemusulmana, nu poate vedea o musulmana fara val, aduc acest pasaj drept dovada.

„Celor pe care ii stapanesc mainile lor drepte”: sclavului aflat in intregime in stapanirea femeii ii este ingaduit sa o vada pe stapana sa atata vreme cat ii apartine. Daca stapanirea inceteaza cu totul sau in parte, aceasta nu-i mai este ingaduita.

„Slujitorilor barbati lipsiti de dorinta”, adica barbatilor care depind de voi si va urmeaza, dar nu au dorinta fata de femei, precum cel cu o deficienta intelectuala, care nu intelege aceste lucruri, ori cel neputincios care nu are pofta nici in trup, nici in inima. Privirea lor nu este oprita. „Sau copiilor care nu cunosc inca lucrurile intime ale femeilor”, adica celor care nu au ajuns la varsta deosebirii. Lor le este ingaduit sa le vada pe femeile straine, deoarece nu cunosc lucrurile intime si nu au inca dorinta. Aceasta arata ca, dupa ce copilul ajunge la varsta deosebirii, femeia trebuie sa se acopere inaintea lui, fiindca el cunoaste lucrurile intime ale femeilor.

„Sa nu loveasca pamantul cu picioarele, ca sa se cunoasca podoabele pe care le ascund”, adica sa nu loveasca pamantul astfel incat podoabele purtate, precum bratarile de glezna, sa scoata sunet si podoaba ascunsa sa fie cunoscuta, devenind o pricina de ispita.

Din aceasta si din alte dovezi se desprinde principiul inchiderii cailor catre rau. Daca un lucru este ingaduit in sine, dar duce la ceva oprit ori exista teama ca va duce la el, acel lucru este oprit. Lovirea pamantului cu piciorul este ingaduita in sine, dar, cand devine o cale prin care podoaba ascunsa este facuta cunoscuta, ea este oprita.

Dupa aceste porunci bune si povete frumoase, si fiindca credinciosii nu sunt lipsiti de neajunsuri, Allah le porunceste cainta: „Si intoarceti-va cu totii la Allah in cainta, o, credinciosilor.” Credinta il cheama pe credincios la cainta. Apoi Allah leaga izbandirea de ea: „ca sa izbanditi”. Nu exista alta cale catre izbanda decat cainta, care inseamna parasirea launtrica si vazuta a ceea ce Allah uraste si indreptarea launtrica si vazuta catre ceea ce El iubeste.

Aceasta arata ca fiecare credincios are nevoie de cainta, fiindca Allah li se adreseaza tuturor. Cuvintele „intoarceti-va la Allah” indeamna la sinceritate: cainta sa fie numai pentru cautarea Fetei Lui, nu pentru vreun alt scop, precum izbavirea de nenorocirile lumii, fala, reputatia ori alte intentii stricate.