An-Nur · 24:11–26

Versetele 11 la 26

Dupa ce, in versetele anterioare, Allah a aratat in chip general gravitatea acuzatiei de zina, aceasta a devenit o introducere pentru intamplarea care a privit-o pe cea mai nobila dintre femei, Mama credinciosilor, 'Aishah - Allah sa fie multumit de ea. Versetele au fost revelate cu privire la bine-cunoscuta relatare a minciunii, consemnata in culegerile autentice, in Sunan si in Musnaduri.²⁶

Pe scurt, Profetul - binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra sa - a plecat intr-una dintre expeditiile sale si a luat-o cu el pe sotia sa, 'Aishah as-Siddiqah, fiica lui Abu Bakr as-Siddiq - Allah sa fie multumit de amandoi. Colierul ei s-a rupt, iar ea a ramas in urma ca sa-l caute. Ceilalti au ridicat lectica ei pe camila, fara sa-si dea seama ca nu se afla in ea, apoi oastea a plecat.

Cand 'Aishah s-a intors la locul taberei si a vazut ca plecasera, a ramas acolo, stiind ca vor reveni dupa ea cand vor observa lipsa ei. Insa oastea si-a continuat drumul. Safwan ibn al-Mu'attal as-Sulami, unul dintre companionii virtuosi - Allah sa fie multumit de ei -, facuse un popas de noapte in urma oastei si adormise. El a vazut-o pe 'Aishah si a recunoscut-o, apoi si-a facut camila sa ingenuncheze, iar ea a urcat fara ca el sa-i vorbeasca ori ea sa-i vorbeasca lui. Apoi a condus camila pana cand au ajuns la oaste, dupa ce aceasta poposise la amiaza.

Cand unii dintre ipocritii aflati alaturi de Profet au vazut aceasta, au inceput sa raspandeasca vorbe despre cei doi. Minciuna a prins putere, s-a raspandit si a fost purtata dintr-o limba in alta. Unii credinciosi au fost inselati de ea si au inceput sa vorbeasca. Revelatia i-a fost oprita Trimisului lui Allah o vreme indelungata. Vestea i-a ajuns lui 'Aishah abia dupa un timp, iar ea s-a intristat adanc. Atunci Allah a coborat aceste versete, declarand nevinovatia ei, povatuindu-i pe credinciosi, aratand gravitatea faptei si dand indrumari folositoare.

„Cu adevarat, cei care au adus minciuna”, adica minciuna raspandita prin care Mama credinciosilor a fost acuzata, „sunt un grup dintre voi”. Ei apartineau comunitatii credinciosilor: printre ei se aflau credinciosi sinceri, inselati de zvonurile ipocritilor, si se aflau si ipocriti.

„Nu socotiti ca ea este un rau pentru voi, ci este un bine pentru voi”, din pricina urmarilor: nevinovatia si castitatea Mamei credinciosilor au fost declarate, iar ea a fost laudata in chip inalt; lauda s-a extins asupra tuturor sotiilor Profetului. Au fost revelate versete de care oamenii aveau nevoie si care vor ramane lucratoare pana in Ziua Invierii. Toate acestea sunt un bine urias care nu s-ar fi ivit daca oamenii minciunii nu ar fi vorbit. Cand Allah voieste un lucru, ii randuieste o pricina.

Adresarea este generala catre toti credinciosii, deoarece patarea onoarei unuia dintre ei este ca patarea propriei lor onoare. Credinciosii, prin iubirea, mila, afectiunea si unirea lor pentru binele comun, sunt asemenea unui singur trup si asemenea unei cladiri ale carei parti se sprijina una pe alta. Asa cum omul uraste sa-i fie atacata onoarea, trebuie sa urasca si atacarea onoarei fratelui sau credincios, care este asemenea lui. Cine nu ajunge la aceasta stare are lipsa in credinta si in sinceritatea fata de fratele sau.

„Fiecare dintre ei poarta pacatul pe care l-a dobandit.” Aceasta este o amenintare pentru cei care au adus minciuna: fiecare va fi pedepsit pentru partea sa. Profetul a aplicat pedeapsa prescrisa unui grup dintre ei. „Iar cel dintre ei care a luat asupra sa partea cea mai mare”, adica ipocritul rau 'Abdullah ibn Ubayy ibn Salul - blestemul lui Allah fie asupra lui -, „va avea o pedeapsa cumplita”, adica va ramane in treapta cea mai de jos a Focului.

Apoi Allah le arata robilor Sai ce trebuie sa faca atunci cand aud asemenea vorbe: „De ce, atunci cand ati auzit-o, credinciosii si credincioasele nu au gandit bine despre ai lor?” Credinciosii trebuie sa aiba o parere buna unii despre altii si sa-i socoteasca nevinovati de ceea ce li se atribuie, fiindca credinta sigura pe care o cunosc despre ei respinge acuzatiile mincinoase. „Si nu au spus”, ca urmare a acelei pareri bune: „Marire Tie!”²⁷, adica Te declaram mai presus de orice rau si de a-i pune pe alesii Tai in situatii atat de rusinoase. „Aceasta este o minciuna vadita”, adica o nascocire dintre cele mai urate si mai evidente. Cand credinciosul aude asemenea vorbe despre fratele sau, il socoteste nevinovat in inima, spune aceasta cu limba si ii raspunde celui care vorbeste: Minti.

„De ce nu au adus patru martori pentru ea?”, adica patru martori drepti care sa confirme acuzatia. „Iar daca nu au adus martorii, atunci ei sunt mincinosii inaintea lui Allah.” Chiar daca ar fi convinsi in sinea lor, in Hotararea lui Allah sunt mincinosi, fiindca Allah le-a interzis sa vorbeasca fara patru martori. De aceea spune: „Ei sunt mincinosii inaintea lui Allah”, nu doar: „Ei sunt mincinosii”. Toate acestea arata cat de sacra este onoarea musulmanului: nimeni nu o poate ataca fara numarul de martori prin care se dovedeste adevarul.

„Daca nu ar fi fost Harul lui Allah asupra voastra si Mila Sa in aceasta lume si in Viata de Apoi”, bunatatea Lui cuprinzandu-va in treburile religiei si ale lumii, „v-ar fi atins o pedeapsa cumplita pentru lucrul in care v-ati cufundat”, fiindca ati meritat-o prin cuvintele rostite. Insa, prin Harul si Mila Sa, Allah v-a legiuit cainta si a facut pedeapsa o curatire.

„Cand o raspandeati cu limbile voastre”, trecand povestea mincinoasa de la unul la altul, „si spuneati cu gurile voastre ceva despre care nu aveati stiinta”. Aici se afla doua lucruri oprite: vorbirea mincinoasa si vorbirea fara stiinta. „O socoteati un lucru neinsemnat”, de aceea au cazut in el unii credinciosi care apoi s-au cait si s-au curatit, „dar inaintea lui Allah era un lucru urias”. Aceasta este o mustrare aspra impotriva socotirii usoare a unor pacate. Parerea omului nu-i foloseste si nu-i micsoreaza pedeapsa; dimpotriva, ii sporeste pacatul si ii inlesneste revenirea la el.

„De ce, atunci cand ati auzit-o”, o, credinciosilor, „nu ati spus”, respingand-o si socotind-o foarte grava: „Nu se cuvine sa vorbim despre aceasta”, nu ni se cade sa rostim aceasta minciuna vadita, fiindca credinta credinciosului il opreste de la faptele urate, „Marire Tie! Aceasta este o calomnie uriasa”, o minciuna cumplita.

„Allah va indeamna sa nu mai reveniti niciodata la una ca aceasta”, la acuzarea credinciosilor de necuviinta. El va povatuieste si va opreste sa mai reveniti; cat de frumoasa este povata Domnului nostru! Trebuie sa o primim, sa ne supunem si sa-I multumim pentru ceea ce ne-a lamurit. „Allah va povatuieste in chip minunat” [an-Nisa', 4:58]. „Daca sunteti credinciosi”: credinta sincera il impiedica pe om sa savarseasca lucrurile oprite.

„Allah va lamureste Semnele” care cuprind hotarari, povete, mustrari, indemnuri si avertismente, explicandu-le deplin. „Iar Allah este Atotstiutor, Intelept”: Stiinta Lui este desavarsita, iar Intelepciunea Lui cuprinde totul. Din Stiinta si Intelepciunea Sa v-a invatat ceea ce va foloseste in orice vreme.

„Cu adevarat, cei carora le place ca necuviinta sa se raspandeasca printre cei care cred vor avea o pedeapsa dureroasa in aceasta lume si in Viata de Apoi”, o pedeapsa care le va provoca durere inimii si trupului. Aceasta li se cuvine pentru lipsa de sinceritate fata de fratii musulmani, pentru ca le doresc raul si pentru indrazneala cu care le ataca onoarea. Daca simpla placere ca necuviinta sa se raspandeasca si bucuria fata de ea atrag aceasta amenintare, cu atat mai mult o atrag aratarea si transmiterea ei. Hotararea este aceeasi fie ca necuviinta s-a petrecut, fie ca nu s-a petrecut.

Toate acestea tin de Mila lui Allah fata de robii Sai credinciosi si de ocrotirea onoarei lor, asa cum le-a ocrotit sangele si averile. El le-a poruncit sa fie sinceri unii fata de altii si ca fiecare sa iubeasca pentru fratele sau ceea ce iubeste pentru sine si sa urasca pentru el ceea ce uraste pentru sine. „Allah stie, iar voi nu stiti”; de aceea El v-a invatat si v-a lamurit ceea ce nu cunosteati.

„Si daca nu ar fi Harul lui Allah asupra voastra si Mila Sa”, care va cuprind din toate partile, „si faptul ca Allah este Cel Plin de bunatate, Indurator”, El nu v-ar fi aratat aceste hotarari si povete si nu le-ar fi dat ragaz celor care se impotrivesc Poruncii Sale. Insa Harul si Mila sunt Insusiri statornice ale Lui, iar din aceasta intamplare a izvorat pentru voi atata bine in lume si in Viata de Apoi, incat nu-l puteti numara.

Dupa ce a oprit acest pacat in mod deosebit, Allah opreste pacatele in general: „O, voi cei care credeti! Nu urmati pasii lui Shaytan”, adica drumurile si soaptele lui. In pasii lui Shaytan intra toate pacatele inimii, limbii si trupului.

Din Intelepciunea Sa, Allah a aratat hotararea - interzicerea urmarii pasilor lui Shaytan - si a aratat intelepciunea ei, lamurind raul catre care cheama: „Cel care urmeaza pasii lui Shaytan” sa stie ca Shaytan „porunceste necuviinta”, adica pacatele mari pe care ratiunile si Legile le socotesc urate, chiar daca unele suflete inclina spre ele, „si ceea ce este respins”, adica ceea ce ratiunea sanatoasa respinge si nimeni nu aproba. Toate pacatele care sunt pasii lui Shaytan se intorc la aceste doua categorii.

Allah le-a interzis robilor aceste lucruri ca o binefacere, iar ei trebuie sa-I multumeasca si sa-L pomeneasca, fiindca astfel ii fereste de murdaria si uraciunea pacatelor, asa cum i-a oprit sa consume otravuri ucigatoare si cele asemenea lor.

„Daca nu ar fi Harul lui Allah asupra voastra si Mila Sa, niciunul dintre voi nu s-ar curata vreodata” de urmarea pasilor lui Shaytan. Shaytan si oastea lui se straduiesc sa cheme la pacate si sa le infrumuseteze, sufletul porunceste raul si inclina catre el, omul este supus lipsurilor din toate partile, iar credinta sa este slaba. Daca ar fi lasat singur sub puterea acestor chemari, nimeni nu s-ar curata de pacate si defecte si nu ar spori in bine. Curatirea cuprinde atat indepartarea raului, cat si sporirea binelui.

Insa Harul si Mila lui Allah cer ca unii dintre voi sa fie curatiti. Profetul - binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra sa - se ruga: „O, Allah, daruieste sufletului meu evlavia lui si curateste-l, caci Tu esti Cel mai bun care il curateste; Tu esti Ocrotitorul si Stapanul lui.”²⁸ De aceea Allah spune: „Insa Allah il curata pe cine voieste”, pe cel despre care stie ca este vrednic de curatire, „iar Allah este Auzitor, Atotstiutor”.

„Cei dintre voi care au virtute si belsug sa nu jure ca nu le vor mai darui rudelor, nevoiasilor si celor care au emigrat pe Calea lui Allah. Sa ierte si sa treaca cu vederea.” Printre cei care raspandisera minciuna se afla Mistah ibn Uthathah, ruda a lui Abu Bakr as-Siddiq - Allah sa fie multumit de el. Mistah era sarac si dintre cei care emigrasera pe Calea lui Allah. Abu Bakr a jurat ca nu va mai cheltui pentru el din pricina celor spuse. Atunci a fost revelat acest verset, care il oprea sa intrerupa ajutorul, il indemna la iertare si trecere cu vederea si ii fagaduia Iertarea lui Allah daca isi ierta ruda.

„Oare nu va place ca Allah sa va ierte? Allah este Atoateiertator, Indurator.” Daca ii iertati pe robii Lui si treceti cu vederea, Allah va va rasplati potrivit acestei purtari. Cand Abu Bakr a auzit versetul, a spus: Ba da, pe Allah, imi place ca Allah sa ma ierte! Apoi a reluat ajutorul pentru Mistah.

Versetul dovedeste ca este legiuit sa se cheltuiasca pentru ruda apropiata si ca ajutorul si binefacerea fata de ea nu trebuie oprite din pricina unui pacat pe care l-a savarsit. El indeamna la iertare si trecere cu vederea, oricare ar fi vina omului.

Apoi vine amenintarea aspra impotriva celor care le acuza pe femeile caste: „Cu adevarat, cei care le acuza pe femeile caste”, care se feresc de necuviinta, „nevinovate”, carora asemenea lucruri nici nu le trec prin minte, „si credincioase sunt blestemati in aceasta lume si in Viata de Apoi”. Blestemul nu vine decat pentru un pacat mare, iar faptul ca este in ambele lumi arata ca el ii urmareste fara incetare. „Si vor avea o pedeapsa cumplita”, pe langa blestem: Allah ii va indeparta de Mila Sa si va abate asupra lor Razbunarea Sa puternica.

Acea pedeapsa va fi „in Ziua in care limbile, mainile si picioarele lor vor marturisi impotriva lor despre ceea ce faceau”. Fiecare madular va marturisi despre faptele sale. Cel care face toate lucrurile sa vorbeasca le va da grai, iar ei nu vor putea tagadui. Allah este Drept cu robii Sai: martorii impotriva lor vor fi chiar din ei insisi.

„In acea Zi, Allah le va plati pe deplin rasplata lor dreapta”, adica ii va rasplati pentru fapte cu deplina dreptate, fara nicio lipsa. „Ei vor spune: Vai noua! Ce fel de carte este aceasta, care nu lasa nicio fapta mica sau mare fara sa o numere? Vor gasi de fata tot ceea ce au savarsit, iar Domnul tau nu nedreptateste pe nimeni” [al-Kahf, 18:49].

In acel loc maret vor sti ca Allah este Adevarul care face totul vadit. Insusirile Sale marete sunt adevar, Faptele Sale sunt adevar, adorarea Lui este adevar, intalnirea cu El este adevar, Fagaduinta si Amenintarea Lui sunt adevar, Hotararea Lui religioasa si judecata Sa sunt adevar, iar Trimisii Lui sunt adevar. Nu exista adevar decat ceea ce este la Allah si vine de la Allah.

„Cele rele sunt pentru cei rai si cei rai sunt pentru cele rele, iar cele bune sunt pentru cei buni si cei buni sunt pentru cele bune.” Tot ceea ce este rau dintre barbati, femei, cuvinte si fapte se potriveste celui rau, ii este asemenea si este in armonie cu el. Tot ceea ce este bun dintre barbati, femei, cuvinte si fapte se potriveste celui bun, ii este asemenea si este in armonie cu el.

Aceasta este o formulare generala din care nimic nu iese. Una dintre cele mai insemnate aplicari ale ei este ca Profetilor - indeosebi Trimisilor cu hotarare neclintita si mai ales stapanului lor, Muhammad, cel mai bun dintre toti oamenii buni - nu li se potrivesc decat femei bune si curate. Atacarea onoarei lui 'Aishah in aceasta privinta este un atac asupra Profetului, iar acesta era scopul minciunii nascocite de ipocriti. Simplul fapt ca era sotia Trimisului lui Allah dovedeste ca nu putea fi decat buna, curata si nevinovata de fapta urata.

Si cum ar putea fi altfel, cand ea era mai mult decat atat? Era as-Siddiqah dintre femei, cea mai buna, mai invatata si mai curata dintre ele, iubita Trimisului Domnului lumilor. Revelatia nu cobora asupra lui sub invelitoarea niciuneia dintre celelalte sotii, ci numai la ea.²⁹

Apoi Allah a spus aceasta atat de limpede, incat niciun nelegiuit sa nu mai aiba motiv pentru a vorbi rau si nicio indoiala sa nu mai ramana: „Acestia sunt nevinovati de ceea ce spun ei.” Formularea o priveste in primul rand pe 'Aishah - Allah sa fie multumit de ea -, dar le cuprinde, in al doilea rand, si pe celelalte femei credincioase, caste si nevinovate. „Pentru ei exista iertare”, care le acopera pacatele, „si o inzestrare generoasa” in Paradis, daruita de Domnul Cel Generos.