Al-Mu'minun · 23:63–77

Versetele 63 la 77

Allah ne vesteste ca inimile necredinciosilor se afla in nepasare fata de acest Coran, din pricina nestiintei, nedreptatii, neglijentei si impotrivirii care le impiedica sa ajunga la el. De aceea nu se calauzesc prin el si nimic din el nu le patrunde in inimi. Allah spune: „Cand reciti Coranul, Noi punem intre tine si cei care nu cred in Viata de Apoi un val ascuns si punem acoperaminte peste inimile lor, ca sa nu-l inteleaga, si surzenie in urechile lor” [al-Isra', 17:45-46].

Fiindca inimile lor se afla in nepasare fata de el, faptele lor se potrivesc starii lor de incapatanare si necredinta si le vor aduce pedeapsa. „Iar ei au, pe langa acestea, alte fapte pe care le vor savarsi”, adica, pe langa faptele pomenite, mai au si alte fapte rele pe care le vor face. Sa nu li se para de mirare ca pedeapsa nu s-a abatut inca asupra lor, fiindca Allah le da ragaz pana ce savarsesc toate faptele pe care Hotararea dumnezeiasca le-a randuit pentru ei. Cand le vor fi savarsit si le vor fi dus la capat, vor trece in cea mai rea stare catre Mania si Pedeapsa lui Allah.

„Pana cand ii vom apuca prin pedeapsa pe cei dedati belsugului dintre ei”, adica pe cei obisnuiti numai cu traiul imbelsugat, luxul si desfatarea, care nu cunosc greutatea. Cand ii vom apuca prin pedeapsa si ii vor simti atingerea, „atunci vor striga dupa ajutor”, tipand din pricina durerii, fiindca asupra lor a venit ceva cu totul diferit de ceea ce cunosteau. Atunci li se va spune: „Nu strigati astazi, caci nu veti fi ajutati de Noi.” Niciun ajutor si niciun sprijin nu le va veni de la Allah; nu se vor putea ajuta singuri si nici altcineva nu-i va putea ajuta.

Este ca si cum li s-ar spune: Ce v-a adus in aceasta stare? „Semnele Mele va erau recitate”, ca sa credeti in ele si sa le primiti, dar nu ati facut aceasta; dimpotriva, „voi va intorceati pe calcaie”, mergand inapoi. Urmand Coranul ar fi inaintat, dar, intorcandu-se de la el, au mers inapoi si au ajuns cei mai de jos dintre cei de jos.

„Mandrindu-va cu el [sanctuarul] si spunand vorbe rele in adunarile de noapte.” Talcuitorii au spus ca pronumele se refera la Ka'bah sau la Haram: ei se mandreau inaintea oamenilor ca erau locuitorii sanctuarului si spuneau ca sunt mai buni si mai inalti decat ceilalti. Se adunau noaptea in jurul Ka'bei si vorbeau de rau Coranul. Raspunsul necredinciosilor fata de Coran era sa se indeparteze de el si sa se indemne unii pe altii la aceasta. Allah spune: „Cei care nu cred spun: Nu ascultati acest Coran si faceti zarva in timpul recitarii lui, poate ca veti birui” [Fussilat, 41:26]; „Oare va mirati de aceasta rostire, radeti si nu plangeti, ramanand nepasatori?” [an-Najm, 53:59-61]; si: „Ori spun ei: El l-a nascocit?” [at-Tur, 52:33].

Avand toate aceste purtari rele, nu este de mirare ca au meritat pedeapsa. Cand ea s-a abatut asupra lor, nu au avut pe nimeni care sa-i sprijine sau sa-i izbaveasca si au fost mustrati pentru acele fapte.

„Oare nu au cugetat ei la Cuvant?”, adica oare nu au cugetat la Coran si la sensurile lui? Daca ar fi cugetat, aceasta i-ar fi condus la credinta si i-ar fi oprit de la necredinta. Nenorocirea lor a fost indepartarea; cugetarea la Coran conduce la tot binele si ocroteste de orice rau, iar ceea ce i-a impiedicat sa cugete au fost lacatele de pe inimile lor.

„Sau le-a venit ceea ce nu le-a venit stramosilor lor?” Oare ii impiedica sa creada faptul ca le-a venit un Trimis si o Carte care nu venisera stramosilor lor, iar ei s-au multumit sa urmeze calea ratacita a acestora si s-au impotrivit oricarui lucru diferit? Allah spune despre cei asemenea lor: „Noi nu am trimis inaintea ta niciun avertizator intr-o cetate fara ca cei dedati belsugului sa spuna: Noi i-am gasit pe parintii nostri urmand o cale si noi le urmam urmele” [az-Zukhruf, 43:23]. Avertizatorul le-a spus: „Chiar daca va aduc o calauzire mai buna decat aceea pe care i-ati gasit pe parintii vostri?” [az-Zukhruf, 43:24]. Oare il vor urma, daca urmarirea adevarului este scopul lor? Ei si-au dezvaluit adevarata pozitie prin raspunsul: „Noi nu credem in ceea cu care ati fost trimisi” [az-Zukhruf, 43:24].

„Ori nu-l cunosc ei pe Trimisul lor si de aceea il tagaduiesc?” Oare ii impiedica sa urmeze adevarul faptul ca nu-l cunosc si spun: „Nu-l cunoastem si nu stim daca spune adevarul; lasati-ne sa-i cercetam purtarea si sa-i intrebam pe cei care il cunosc bine”? Nu aceasta este situatia, caci ei il cunosteau foarte bine pe Muhammad - binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra sa. Tineri si batrani ii cunosteau insusirile bune, sinceritatea si cinstea; inaintea trimiterii sale il numeau al-Amin, Cel vrednic de incredere²². Cum sa nu-l creada atunci cand le-a adus adevarul cu deplina sinceritate?

„Ori spun ca el este cuprins de nebunie?” Daca ar fi fost nebun, cuvintele lui nu ar fi fost ascultate si n-ar fi avut greutate, fiind doar vorbe fara noima. Allah le respinge afirmatia: „Nu, el le-a adus Adevarul”, adica ceva sigur, intemeiat pe adevar si dreptate, lipsit de deosebiri si contradictii. Cum ar putea fi nebun cel care a adus aceasta? El nu poate fi decat la cea mai inalta treapta a desavarsirii in stiinta, ratiune si purtare.

Adevarata pricina este ca „cei mai multi dintre ei urasc Adevarul”. Cel mai mare adevar adus de Trimis a fost porunca de a-I darui lui Allah intreaga adorare si de a parasi tot ceea ce este adorat in afara Lui. Ei urau aceasta si o socoteau stranie. Asadar, l-au tagaduit fiindca urau adevarul, nu fiindca se indoiau de Trimis sau il socoteau mincinos. Allah spune: „Nu pe tine te tagaduiesc ei, ci nedreptii tagaduiesc Semnele lui Allah” [al-An'am, 6:33].

Daca s-ar intreba de ce adevarul nu a urmat dorintele lor, ca sa creada si sa se supuna, raspunsul este: „Daca Adevarul le-ar urma dorintele, cerurile, pamantul si toti cei care se afla in ele s-ar strica.” Dorintele lor sunt intemeiate pe nedreptate, necredinta, stricaciune si purtari rele. Daca adevarul le-ar urma, randuirea cerurilor si a pamantului s-ar strica prin carmuire nedreapta. Ele nu pot ramane in buna randuiala decat prin adevar si dreptate.

„Noi le-am adus Amintirea lor”, acest Coran, care ii indeamna la tot binele si in care se afla cinstea si renumele lor, daca se tin de el; prin el puteau ajunge conducatorii oamenilor. „Dar ei se indeparteaza de Amintirea lor”, fiind lipsiti de calauzire. „Ei L-au uitat pe Allah, iar El i-a uitat” [at-Tawbah, 9:67] si „L-au uitat pe Allah, iar El i-a facut sa uite de ei insisi” [al-Hashr, 59:19]. Coranul si cel care l-a adus au fost cea mai mare binecuvantare daruita lor, iar raspunsul lor a fost respingerea. Exista lipsire mai mare decat aceasta ori pierdere mai adanca?

„Ori le ceri tu o plata?” Oare ii impiedica sa te urmeze, o, Muhammad, faptul ca le ceri o rasplata pentru primirea chemarii, astfel incat „sunt impovarati de o datorie” [al-Qalam, 68:46], din pricina platii pe care ar trebui sa ti-o dea? Nu este asa. „Rasplata Domnului tau este mai buna, iar El este Cel mai bun dintre inzestratori.” Profetii le-au spus popoarelor lor: „O, popor al meu! Eu nu va cer pentru aceasta nicio rasplata. Rasplata mea este numai la Allah” [Hud, 11:29]. Ei nu-i chemau pe oameni pentru averile lor, ci din sinceritate fata de ei si din dorinta de a-i calauzi la ceea ce le foloseste. Trimisii au fost mai sinceri fata de oameni decat erau ei fata de propriile suflete. Allah sa le daruiasca cea mai buna rasplata din partea popoarelor lor si sa ne ajute sa le urmam pilda in toate imprejurarile.

In aceste versete Allah aminteste toate mijloacele care conduc la credinta si piedicile din calea ei, aratand, una cate una, stricaciunea acelor piedici: inimile lor se aflau in nepasare; nu cugetau la Cuvantul lui Allah; urmau urmele parintilor; spuneau ca Trimisul este nebun. Dintre mijloacele credintei, El aminteste cugetarea la Coran, primirea binecuvantarilor lui Allah cu recunostinta, cunoasterea insusirilor inalte, sinceritatii si cinstei Trimisului si faptul ca acesta nu cerea rasplata, ci lucra pentru binele lor.

„Cu adevarat, tu ii chemi la o Cale Dreapta”, o cale usoara, dreapta si scurta catre tinta ei, religia indreptata numai spre Allah in credinta si ingaduitoare in practica. Cel care cauta adevarul trebuie sa te urmeze, fiindca ceea la ce chemi se potriveste cu ratiunea sanatoasa si firea dreapta si prin aceasta se implinesc toate cele folositoare lor. Daca nu te urmeaza, ce alta cale le-ar fi de ajuns? „Iar cei care nu cred in Viata de Apoi se abat de la Cale”, indepartandu-se de calea catre Allah si Paradisul Sau. Ei nu urmeaza decat ratacirea si nestiinta. Tot astfel, oricine se impotriveste adevarului ajunge sa se abata in toate privintele. Allah spune: „Daca nu-ti raspund, sa stii ca ei isi urmeaza numai dorintele. Si cine este mai ratacit decat cel care isi urmeaza dorinta fara calauzire de la Allah?” [al-Qasas, 28:50].

„Daca am avea mila de ei si am indeparta raul care i-a lovit, ar starui orbeste in incalcarea lor.” Aceasta arata nesabuinta si incapatanarea lor: cand ii loveste un rau, Il cheama pe Allah sa-i izbaveasca, promitand credinta, ori sunt incercati ca sa se intoarca la El; iar cand ii izbaveste, staruie orbecaind in necredinta. Cand urca pe corabie, Il cheama cu devotament curat si uita asociatii, dar cand ii izbaveste, raspandesc stricaciunea pe pamant prin politeism si alte pacate [Yunus, 10:22-23].

„Noi i-am apucat deja cu pedeapsa.” Talcuitorii au spus ca este foametea care i-a lovit sapte ani. Allah i-a incercat ca sa se intoarca smeriti, dar niciunul nu a tras folos. „Ei nu s-au smerit inaintea Domnului lor”, nu s-au supus, „si nu s-au rugat cu umilinta”, nu si-au recunoscut nevoia de El. Au trecut prin necaz, apoi si-au revenit ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si au continuat in ratacire.

Inaintea lor ramane o pedeapsa care nu poate fi indepartata: „Pana cand le vom deschide o poarta spre o pedeapsa aspra”, precum uciderea din ziua de la Badr, „iar atunci vor fi cuprinsi de deznadejde”, pierzandu-si nadejdea in orice bine si fiind inconjurati de toate relele si de pricinile lor. Sa ia aminte inainte sa vina Pedeapsa aspra a lui Allah, care nu poate fi indepartata, spre deosebire de pedepsele lumesti prin care Allah ii disciplineaza pe robi si care pot inceta. Allah spune: „Stricaciunea s-a aratat pe uscat si pe mare din pricina celor savarsite de mainile oamenilor, pentru ca El sa-i faca sa guste o parte din ceea ce au facut, poate se vor intoarce” [ar-Rum, 30:41].