Al-Mu'minun · 23:57–62

Versetele 57 la 62

Dupa ce i-a amintit pe cei care unesc faptele rele cu sentimentul de siguranta si pretind ca belsugul lumesc primit dovedeste bunatatea si virtutea lor, Allah ii aminteste pe cei care unesc fapta buna cu teama de El.

„Cei care sunt cuprinsi de teama plina de respect fata de Domnul lor”, ale caror inimi sunt infricosate si pline de respect, fiindca se tem ca Domnul lor ii va judeca numai dupa Dreptate si atunci nu le-ar mai ramane nicio fapta buna. Ei gandesc smerit despre sine, socotind ca nu au implinit cum se cuvine drepturile lui Allah, si se tem sa-si piarda credinta. Cunoasterea Domnului si a Maririi si Cinstirii care I se cuvin le umple inimile de teama si ii face sa paraseasca pacatul si neimplinirea indatoririlor.

„Cei care cred in Semnele Domnului lor”: cand li se recita Revelatiile Sale, acestea le sporesc credinta. Ei cugeta asupra versetelor Coranului, iar sensurile, maretia si armonia lui, lipsa oricarei contradictii, chemarea la cunoasterea lui Allah, teama si speranta in El si vestirea Rasplatirii li se limpezesc. Aceasta le sporeste credinta intr-un chip pe care cuvintele nu-l pot cuprinde.

Ei cugeta si asupra Semnelor din univers. Allah spune: „Cu adevarat, in crearea cerurilor si a pamantului si in alternarea noptii si a zilei sunt Semne pentru cei inzestrati cu minte” [Al 'Imran, 3:190].

„Cei care nu-I fac asociati Domnului lor”: nu-I fac asociati pe fata, luand altceva decat Allah drept adorat, chemandu-l si punandu-si speranta in el, si nu-I fac asociati nici in chip ascuns si subtil, prin ostentatie si altele asemenea. Ei Ii daruiesc numai lui Allah cuvintele, faptele si toate starile lor.

„Si cei care dau ceea ce dau”, adica implinesc tot ceea ce li s-a poruncit, atat cat pot: rugaciunea, zakah, Hajjul, milostenia si celelalte. In acelasi timp, „inimile lor sunt infricosate”, temandu-se ca, atunci cand faptele lor Ii vor fi infatisate si vor sta inaintea Lui, ele nu-i vor salva de Pedeapsa lui Allah, fiindca isi cunosc Domnul si stiu cate feluri de adorare I se cuvin.

„Aceia se grabesc spre faptele bune”: in arena intrecerii spre bine, grija lor cea mai mare este ceea ce ii apropie de Allah si ii salveaza de Pedeapsa Lui. Orice fapta buna despre care aud ori pe care au prilejul sa o savarseasca, se grabesc sa o implineasca. Ii privesc pe apropiatii si alesii lui Allah aflati inaintea lor, la dreapta si la stanga, care se grabesc spre tot binele, straduindu-se sa se apropie de Domnul lor; ei cauta sa se intreaca cu acestia.

Cel care alearga si se intrece poate sa ajunga inainte prin stradanie sau sa ramana in urma din pricina lipsei sale. Allah ne vesteste ca oamenii acestia sunt dintre cei dintai: „si sunt cei dintai in ele”, adica in faptele bune. Ei au atins culmea faptelor bune si s-au intrecut cu cei aflati in primele randuri; mai mult, Allah hotarase deja ca vor fi dintre cei fericiti si dintre cei dintai.

Fiindca Allah a amintit graba lor spre bine si intaietatea lor, cineva ar putea crede ca lor si altora li se cere ceva prea greu. El ne vesteste ca „Noi nu impovaram niciun suflet peste puterea sa”, ci numai cu ceea ce poate purta, ramanandu-i inca putere; nu cu ceva care sa-i consume intreaga putere. Aceasta vine din Mila si Intelepciunea Sa, pentru ca drumul catre El sa fie usor si sa existe mereu oameni care alearga pe el catre El.

„La Noi este o Carte care spune adevarul”, Cartea dintai in care toate lucrurile sunt scrise si care se potriveste intocmai cu tot ceea ce se petrece; de aceea spune adevarul. „Iar ei nu vor fi nedreptatiti”: nimic nu li se va scadea din faptele bune si nimic nu li se va adauga la pedeapsa ori la pacate.