Al-Mu'minun · 23:31–41

Versetele 31 la 41

Dupa ce i-a amintit pe Nuh si poporul sau si felul in care i-a nimicit, Allah spune: „Apoi am facut sa se iveasca dupa ei o alta generatie.” Se pare ca acestia au fost Thamud, poporul lui Salih, fiindca relatarea seamana cu a lor.

„Le-am trimis un trimis dintre ei”, unul din propriul lor popor, a carui obarsie, pozitie si sinceritate le erau cunoscute, pentru ca urmarea lui sa le fie mai usoara si sa fie mai putin inclinati sa-l respinga. El le-a adus aceeasi chemare pe care toti trimisii au adus-o comunitatilor lor: „Adorati-L pe Allah! Nu aveti alta divinitate in afara de El.” Aceasta este prima chemare a tuturor trimisilor: porunca de a-L adora pe Allah, adeverirea faptului ca numai El merita adorarea si interzicerea adorarii altcuiva, care este falsa si neindreptatita. De aceea le-a spus: „Oare nu va temeti?” Temeti-va de Domnul vostru si parasiti aceste chipuri si idoli.

„Capeteniile necredincioase din poporul sau, care tagaduiau intalnirea din Viata de Apoi si carora le daruisem belsug in viata lumeasca” erau conducatorii care uneau necredinta si incapatanarea cu tagaduirea Invierii si a Rasplatirii, iar traiul lor imbelsugat ii facuse aroganti. Ei i s-au impotrivit Profetului, i-au respins Mesajul si i-au avertizat pe ceilalti: „Acesta nu este decat un om asemenea voua”, din aceeasi specie, „care mananca din ceea ce mancati si voi si bea din ceea ce beti”. Prin ce va este superior? De ce nu a fost trimis un inger care sa nu manance si sa nu bea?

„Daca ascultati de un om asemenea voua”, urmandu-l si luandu-l conducator, „atunci veti fi pierduti”, fara judecata si regretand ceea ce ati facut. Ce ciudat! Cei cu adevarat pierduti si cuprinsi de regrete sunt tocmai cei care nu-l urmeaza si nu i se supun. Cei mai ignoranti si mai nechibzuiti sunt cei prea mandri ca sa urmeze un om ales de Allah pentru Revelatia si Mesajul Sau, dar care se coboara pana la adorarea copacilor si pietrelor. Aceasta seamana cu spusele altora: „Oare sa urmam un singur om dintre noi? Atunci am fi in ratacire si nebunie! Numai lui, dintre noi toti, i-a fost trimisa Amintirea? Nu, el este un mincinos obraznic” [al-Qamar, 54:24-25].

Cand au tagaduit Mesajul lui, au tagaduit si ceea ce le adusese despre invierea dupa moarte si rasplatirea faptelor: „Va fagaduieste el ca, dupa ce veti muri si veti deveni tarana si oase, veti fi scosi la viata? Departe, foarte departe este ceea ce vi se fagaduieste!” Ei au socotit Invierea imposibila dupa puterile lor si au asemanat Puterea Creatorului cu neputinta lor. Allah este Preainalt fata de aceasta. Au uitat ca El i-a creat prima oara si ca, pentru Cel care i-a creat din nimic, refacerea lor dupa descompunere este si mai usoara, desi amandoua sunt usoare pentru El.

De ce nu-si tagaduiesc atunci prima creare, nu resping cu incapatanare lucrurile percepute prin simturi si nu spun: „Noi am existat dintotdeauna”, pentru ca tagaduirea Invierii sa le ramana consecventa, iar discutia cu ei sa treaca la dovedirea existentei Marelui Creator? O alta dovada este ca Cel care invie pamantul dupa moartea lui ii va invia si pe morti, caci El are Putere asupra tuturor lucrurilor. Mai exista o dovada in raspunsul dat celor care tagaduiesc Invierea: „Ei se mira ca le-a venit un avertizator dintre ei, iar necredinciosii spun: Acesta este un lucru uimitor! Oare, dupa ce vom muri si vom deveni tarana, vom fi readusi la viata? Aceasta este o intoarcere indepartata!” [Qaf, 50:2-3]. Allah le raspunde: „Noi stim ceea ce pamantul mistuie din ei”, adica prin descompunere, „si la Noi este o Carte care pastreaza totul” [Qaf, 50:4].

„Nu exista decat viata noastra lumeasca: murim si traim”, adica unii oameni mor si altii traiesc, „si nu vom fi inviati”. „El nu este decat un om atins de nebunie²⁰”; de aceea ar fi adus ceea ce a adus despre Unicitatea lui Allah si adeverirea Invierii! „Asa ca asteptati in privinta lui pana la un timp”, adica nu-l pedepsiti prin ucidere sau in alt fel, din respect fata de el si fiindca ar fi nebun, nefiind tras la raspundere pentru ceea ce spune. Potrivit pretentiei lor false, nu mai ramanea sa discute cu el despre adevarul celor aduse, fiindca deja le socotisera false. Mai ramanea doar sa hotarasca daca sa-l vatame sau nu. Dupa spusele lor, mintile lor chibzuite cereau sa-l lase in viata si sa nu-l vatame, desi ar fi existat un motiv pentru aceasta! Poate exista o incapatanare si o necredinta mai mare? Cand necredinta lor s-a inradacinat si avertizarea nu le-a folosit, Profetul lor s-a rugat impotriva lor: „Domnul meu, ajuta-ma, fiindca ei ma tagaduiesc!”, adica nimiceste-i si rusineaza-i in lumea aceasta inainte de Viata de Apoi.

Allah a raspuns rugii sale: „Peste putin timp vor fi cuprinsi de regrete.” „Strigatul i-a apucat pe drept”, fara nedreptate si fara nelegiuire, ci pe drept, din pricina nedreptatii lor. Strigatul i-a nimicit pe toti. „Iar Noi i-am facut asemenea resturilor purtate de suvoi”, ca paiele uscate si resturile aruncate de suvoi pe marginile vailor. Allah spune in alta parte: „Noi am trimis asupra lor un singur Strigat si au devenit asemenea vreascurilor uscate” [al-Qamar, 54:31]. „Departe cu poporul nedrept!” Pe langa pedeapsa lor, au fost indepartati, blestemati si osanditi de toti oamenii. Nici cerul, nici pamantul nu au plans pentru ei si nu li s-a dat ragaz [ad-Dukhan, 44:29].