Al-Hajj · 22:39–41

Versetele 39 la 41

La inceputul Islamului, musulmanii au fost opriti sa lupte impotriva necredinciosilor si li s-a poruncit sa rabde, potrivit Intelepciunii divine. Dupa ce au emigrat la Medina, au fost vatamati si au dobandit putere, li s-a ingaduit lupta. „Li s-a ingaduit celor care sunt atacati”: se intelege ca inainte le fusese interzisa. Allah le-a ingaduit sa lupte impotriva celor care luptau impotriva lor, fiindca fusesera nedreptatiti prin oprirea de la religia lor, prin persecutare si prin alungarea din case.

„Iar Allah are Puterea sa-i ajute”, asa ca sa caute ajutorul si sprijinul Lui. Apoi Allah a descris nedreptatea: „cei care au fost alungati din casele lor”, fortati sa plece prin vatamare si persecutie, „pe nedrept”. Singura vina pentru care dusmanii lor i-au urat era ca „spuneau: Domnul nostru este Allah”, adica afirmau Unicitatea Lui si Ii inchinau numai Lui adorarea. Daca aceasta este o vina, ea era singura lor vina. Este asemenea Cuvantului Sau: „Nu i-au urat decat pentru ca au crezut in Allah, Cel Atotputernic, Cel Vrednic de toata Lauda” [al-Buruj, 85:8].

Aceasta arata Intelepciunea jihadului: scopul lui este statornicirea religiei lui Allah sau respingerea necredinciosilor care ii persecuta pe credinciosi si au inceput agresiunea, indepartarea nedreptatii lor, posibilitatea adorarii lui Allah si statornicirea semnelor vazute ale religiei. „Daca Allah nu i-ar respinge pe unii oameni prin altii”, adica daca nu ar respinge raul necredinciosilor prin cei care lupta pe Calea Lui, „ar fi daramate manastiri, biserici, sinagogi si moschei”, marile locuri de adorare ale diferitelor grupuri dintre Oamenii Cartii si moscheile musulmanilor.

„In care Numele lui Allah este mult pomenit”, adica in ele se fac rugaciuni, se recita Cartile lui Allah si Numele Lui este pomenit in felurite chipuri. Daca Allah nu i-ar respinge pe oameni unii prin altii, necredinciosii ar domina asupra musulmanilor, le-ar distruge locurile de adorare si i-ar sili sa-si paraseasca religia. Aceasta arata ca jihadul este prescris pentru respingerea agresorului vatamator, fiind un mijloc pentru atingerea unui alt scop.

Tarile in care oamenii Il adora pe Allah in siguranta, moscheile sunt intretinute si ritualurile religiei sunt statornicite au primit acest bine prin virtutea celor care s-au straduit pe Calea lui Allah. Prin stradania lor binecuvantata, Allah i-a respins pe necredinciosi. El spune: „Daca Allah nu i-ar respinge pe unii oameni prin altii, pamantul s-ar strica. Dar Allah este Stapanul Harului fata de lumi” [al-Baqarah, 2:251].

Daca se spune: vedem astazi¹⁴ moscheile musulmanilor intretinute si pline, fara sa fie distruse, chiar in tari musulmane mici, cu conduceri slabe, care nu pot lupta impotriva vecinilor necredinciosi. Vedem si moschei in tari stapanite de necredinciosi, intretinute si sigure, desi conducatorii lor le-ar putea darama. Cum se potriveste aceasta cu respingerea unor oameni prin altii?

Raspunsul este ca aceasta intrebare intra in sensul general al versetului. Cel care cunoaste randuiala statelor contemporane stie ca fiecare comunitate aflata sub conducerea lor este socotita parte a natiunii si a sistemului ei. Ea poate avea greutate prin numar, inzestrare, avere, stiinta sau slujirea adusa statului. Conducerile tin seama de interesele religioase si lumesti ale acestor comunitati, temandu-se ca neglijarea lor ar tulbura randuiala si ar slabi sprijinul. De aceea pazesc unele aspecte ale religiei, indeosebi moscheile, care - lauda lui Allah - se afla intr-o buna randuiala chiar si in capitalele marilor puteri.

Aceste mari puteri tin seama si de guvernele independente, din consideratie pentru sentimentele propriilor supusi musulmani. Intre natiunile crestine exista invidie si vrajmasie reciproca, despre care Allah a vestit ca va ramane pana in Ziua Invierii. Astfel, un stat musulman slab este ocrotit de o mare parte a raului lor prin vrajmasia dintre ele: niciunul nu-i poate face rau fara sa se teama ca statul musulman va cauta protectia altui stat crestin. Allah Isi va arata robilor Ajutorul pentru Islam si musulmani, asa cum a fagaduit in Cartea Sa.

Semnele Ajutorului au inceput sa se arate - lauda Ii apartine lui Allah - prin constientizarea de catre musulmani a necesitatii intoarcerii la religia lor. Iar constientizarea este inceputul faptei. Il laudam si Il rugam sa-Si desavarseasca Binecuvantarea. De aceea Allah spune printr-o fagaduinta adevarata, adeverita de realitate: „Cu siguranta, Allah il va ajuta pe cel care ajuta [Cauza] Lui”, adica pe cel care sprijina religia Lui cu sinceritate si lupta pe Calea Lui pentru ca Cuvantul lui Allah sa fie cel mai inalt.

„Cu adevarat, Allah este Puternic, Atotputernic”: Puterea Lui este desavarsita si nimeni nu I se poate impotrivi. El a supus fapturile si le-a luat de frunte. Bucurati-va, o, musulmani! Chiar daca voi sunteti putini si slabi in arme si inzestrare, iar dusmanii vostri sunt numerosi si puternici, Sprijinitorul vostru este Allah, Cel Puternic, Atotputernicul. Va bizuiti pe Cel care v-a creat pe voi si faptele voastre. Folositi mijloacele poruncite, cereti apoi Ajutorul Lui, iar El va va ajuta cu siguranta. „O, voi cei care credeti! Daca ajutati [Cauza] lui Allah, El va va ajuta si va va intari pasii” [Muhammad, 47:7].

Impliniti-va, asadar, indatoririle credintei si savarsiti fapte drepte. Allah le-a fagaduit celor care cred si lucreaza drept ca ii va face urmasi pe pamant, asa cum i-a facut pe cei dinaintea lor; ca le va statornici religia pe care a ales-o pentru ei si le va schimba teama in siguranta, daca Il adora numai pe El si nu-I asociaza nimic [an-Nur, 24:55].

Apoi Allah a mentionat semnul celor care sprijina Cauza Lui, prin care se recunoaste adevarul pretentiei: cine sustine ca Il sprijina pe Allah si sprijina religia Lui, dar nu are aceste insusiri, este mincinos. „Cei care, daca le dam stapanire pe pamant”, adica daca le dam putere deplina, fara potrivnici si fara opozitie, „implinesc rugaciunea” la timpul ei, cu stalpii, conditiile si toate cerintele ei, in rugaciunea de vineri si in adunarile zilnice. „Dau zakah”, indeplinindu-si propria indatorire si asigurandu-se ca zakah datorata de supusii lor ajunge, de asemenea, la cei indreptatiti.

„Poruncesc binele”: aici intra orice lucru recunoscut drept bun de Shari'ah si de mintea sanatoasa, dintre drepturile lui Allah si drepturile oamenilor. „Si opresc raul”: orice lucru respins de Shari'ah si de mintea sanatoasa este rau. Poruncirea si oprirea cuprind si mijloacele fara de care scopul nu se implineste. Daca necesita invatare si predare, oamenii trebuie obligati sa invete si sa predea; daca necesita o pedeapsa stabilita de Shari'ah sau o disciplinare potrivita, aceasta trebuie aplicata; daca necesita desemnarea unor oameni care sa se ocupe de ea, ei trebuie desemnati. La fel se judeca toate mijloacele fara de care poruncirea binelui si oprirea raului nu se pot implini.

„La Allah este sfarsitul tuturor lucrurilor.” Toate lucrurile se intorc la El. Allah a vestit ca sfarsitul bun apartine taqwei. Cel caruia Allah ii da stapanire asupra oamenilor si care implineste Porunca Sa va avea un sfarsit bun si o stare vrednica de lauda. Cel care ii stapaneste prin tiranie, isi urmeaza patima si pofta si primeste o putere vremelnica va avea un sfarsit rau; domnia lui va fi o nenorocire, iar urmarea ei vrednica de mustrare.