Al-Anbya · 21:87–88

Versetele 87 la 88

Adica: aminteste-l cu cea mai frumoasa pomenire si lauda-l pe robul si Trimisul Nostru Dhu-n-Nun, adica Yunus, al carui supranume se refera la peste. Allah l-a trimis la poporul sau, iar el i-a chemat, dar ei nu au crezut. El i-a avertizat ca pedeapsa avea sa coboare asupra lor la timpul pe care li-l vestise. Pedeapsa a venit si ei au vazut-o cu ochii, dar s-au intors la Allah, s-au smerit si s-au cait, iar Allah a indepartat-o de la ei. Preainaltul spune: „De ce nu a fost nicio cetate care sa fi crezut si careia credinta sa-i fi fost de folos, in afara de poporul lui Yunus? Cand au crezut, Noi am indepartat de la ei pedeapsa rusinii in viata lumeasca si le-am dat sa se bucure pentru un timp” [Yunus, 10:98].

Si El a spus: „L-am trimis la o suta de mii sau chiar mai multi. Ei au crezut, iar Noi le-am dat sa se bucure pentru un timp” [as-Saffat, 37:147-148]. Credinta acestei comunitati uriase in chemarea lui Yunus a fost una dintre cele mai mari virtuti ale sale.

Yunus a plecat manios si a fugit de Domnul sau din pricina unui pacat pe care Allah nu ni l-a mentionat in Cartea Sa si pe care nu este necesar sa-l precizam. Allah spune: „Cand a fugit spre corabia incarcata, a tras la sorti si a fost dintre cei invinsi. Pestele l-a inghitit, iar el era vrednic de mustrare” [as-Saffat, 37:140-142].

Sensul aparent este ca Yunus s-a grabit sa se manie pe poporul sau si sa iasa dintre ei inainte ca Allah sa-i porunceasca aceasta. El a crezut ca Allah nu-l va constrange, adica nu-l va pune intr-un loc stramt in pantecele pestelui, sau a crezut ca pedeapsa lui Allah nu-l va ajunge. Nu este cu neputinta ca un asemenea gand sa le treaca prin minte chiar si celor desavarsiti dintre oameni, fara sa se statorniceasca ori sa staruie asupra lui.

Yunus s-a urcat intr-o corabie impreuna cu alti oameni. Cand s-au temut ca se vor ineca daca vor ramane toti, au tras la sorti ca unul dintre ei sa fie aruncat in mare. Sortul a cazut asupra lui Yunus, asa ca a fost aruncat, iar pestele l-a inghitit si a coborat cu el in intunecimile marii. In acele intunecimi, el a strigat: „Nu exista nicio divinitate demna de adorare in afara de Tine! Slava Tie! Cu adevarat, eu am fost dintre cei nedrepti.” El I-a recunoscut lui Allah desavarsirea Dumnezeirii, L-a declarat mai presus de orice lipsa, defect si cusur si si-a marturisit nedreptatea si vina. Allah Preainaltul spune: „Daca nu ar fi fost dintre cei care-L glorifica, ar fi ramas in pantecele lui pana in Ziua in care vor fi inviati” [as-Saffat, 37:143-144].

De aceea Allah spune aici: „Noi i-am raspuns si l-am izbavit de mahnire”, adica de stramtoarea in care cazuse. „Astfel ii izbavim Noi pe credinciosi”: aceasta este o promisiune si o veste buna pentru orice credincios care cade in stramtoare si mahnire, ca Allah il va izbavi, ii va usura starea si ii va indeparta greutatea datorita credintei sale, asa cum a facut cu Yunus - pacea fie asupra lui.