Al-Anbya · 21:36–41

Versetele 36 la 41

Din pricina necredintei lor puternice, cand politeistii il vedeau pe Trimisul lui Allah, il luau in deradere si spuneau: „Acesta este cel care pomeneste divinitatile voastre?”, adica acesta este omul neinsemnat, dupa cum pretindeau ei, care le ocaraste, le critica si le ataca pe divinitatile voastre? Nu-i dati atentie si nu va ingrijiti de el.

Faptul ca il luau in deradere si il dispretuiau arata, in realitate, desavarsirea lui, caci el era cel mai desavarsit si mai virtuos. Printre virtutile sale se aflau adorarea sincera, inchinata numai lui Allah si criticarea a tot ceea ce este adorat in afara Lui, prin aratarea starii adevarate a acelor lucruri. Cei vrednici de dispret si batjocura erau tocmai necredinciosii, care adunasera in ei toate insusirile vrednice de ocara. Chiar daca nu ar fi avut decat necredinta in Domnul lor si tagaduirea trimisilor Sai, tot ar fi fost cei mai josnici si mai rai dintre oameni.

Mai mult, chiar si atunci cand Il pomenesc pe Cel Milostiv - aceasta fiind cea mai buna stare a lor -, ei o fac cu necredinta: nu-L pomenesc si nu cred in El decat atribuindu-I partasi. Pomenirea lor este, asadar, amestecata cu necredinta si shirk. Cum vor fi atunci celelalte stari ale lor? De aceea Allah spune: „Iar ei tagaduiesc pomenirea Celui Milostiv.”

Pomenirea Numelui Sau „Cel Milostiv” in acest loc scoate la iveala cat de urata era purtarea lor. Cum puteau raspunde prin necredinta si atribuirea de parteneri Celui Milostiv, de la care vin toate binecuvantarile, de la care primeste fiecare orice binecuvantare si prin care este indepartata orice vatamare?

„Omul a fost creat grabit”, adica a fost creat cu inclinarea de a se grabi in lucruri si de a fi nerabdator sa se intample. Credinciosii cer sa fie grabita Pedeapsa lui Allah asupra necredinciosilor si o socotesc intarziata, iar necredinciosii se intorc si cer grabirea Pedepsei fiindca nu cred in ea si din incapatanare. Ei spun: „Cand se va implini aceasta fagaduinta, daca spuneti adevarul?”

Allah da ragaz, dar nu trece cu vederea necredinta lor. El este Bland cu ei si le acorda o amanare vremelnica, insa „cand le vine sorocul, nu-l pot intarzia nici macar un ceas si nici nu-l pot grabi” [Yunus, 10:49]. De aceea spune: „Va voi arata Semnele Mele”, adica razbunarea Mea asupra celor care nu au crezut in Mine si nu M-au ascultat, „asa ca nu-Mi cereti sa le grabesc”.

Ei au spus acestea din trufie, fiindca Pedeapsa nu ajunsese inca la soroc si nu coborase asupra lor. Daca cei care nu cred ar cunoaste starea infricosatoare in care se vor afla atunci cand nu vor putea indeparta Focul de la fetele si spatele lor, fiind inconjurati si coplesiti de el din toate partile, nu ar cere grabirea lui.

„Si nu vor fi ajutati”: nimeni nu-i va ajuta; nu vor primi ajutor si nici nu se vor putea apara singuri. „Dimpotriva, el va veni asupra lor pe neasteptate si ii va ului”, din pricina venirii neasteptate, a spaimei si a fricii mari. „Nu-l vor putea indeparta”, fiind prea umiliti si slabi pentru aceasta, „si nu li se va da niciun ragaz”, adica nicio amanare prin care Pedeapsa sa fie intarziata. Daca ar sti cu adevarat aceasta, nu ar cere grabirea ei si s-ar teme nespus. Insa, fiindca nu au aceasta cunoastere, au spus ceea ce au spus.

Dupa ce a pomenit batjocura lor fata de Trimis, Allah l-a mangaiat amintindu-i ca tot astfel s-au purtat popoarele dinainte cu trimisii lor: „Trimisi dinaintea ta au fost luati in deradere, iar ceea ce batjocoreau i-a cuprins pe cei care isi bateau joc de ei.” Pedeapsa a coborat asupra lor si nu au gasit nicio scapare. Acestia sa se pazeasca, asadar, ca nu cumva sa-i loveasca ceea ce i-a lovit pe necredinciosii de dinainte.