Taha · 20:99–113

Versetele 99 la 113

Comentariul versetelor 99 la 104

Allah ii aminteste Profetului Sau binefacerea de a-i relata istorisirile si vestile celor dinainte, asa cum este aceasta istorisire mareata, cu hotararile si invatamintele ei. Niciunul dintre oamenii Cartii nu o poate tagadui. Tu nu ai studiat vestile celor dintai si nu le-ai invatat de la cineva. Faptul ca vestesti cu o certitudine care nu lasa indoiala este dovada ca esti cu adevarat Trimisul lui Allah si ca lucrurile aduse de tine sunt adevarate.

„Si ti-am daruit de la Noi o Reamintire”, un dar maret si o binecuvantare mare de la Noi. Ea este acest Coran Nobil, in care se afla reamintirea vestilor trecute si viitoare si pomenirea prin care omul isi aminteste Numele si Atributele desavarsite ale lui Allah, hotararile Poruncii si interdictiei si hotararile rasplatirii. Aceasta arata ca in Coran se afla cele mai frumoase si mai desavarsite hotarari, a caror frumusete o marturisesc mintile si firile. Coranul aminteste ceea ce Allah a asezat in ele, iar fiind Reamintire pentru Trimis si pentru comunitatea sa, el trebuie primit, acceptat, urmat si preamarit. Lumina lui trebuie luata drept calauza spre Calea cea Dreapta, iar oamenii trebuie sa se dedice invatarii lui si transmiterii acestei invataturi altora.

Impotrivirea fata de el prin intoarcere sau, mai grav, prin tagaduire inseamna necredinta fata de aceasta binecuvantare si face pedeapsa meritata. De aceea: „Cel care se intoarce de la ea” nu crede in ea ori trateaza cu usurinta Poruncile si interdictiile ei si nu invata sensurile obligatorii, „va purta in Ziua Invierii o povara”, pacatul care a facut sa se intoarca de la Coran, in fruntea caruia se afla necredinta si parasirea Coranului.

„In care va ramane vesnic”, adica vor ramane vesnic in pedeapsa acelei poveri; pacatul insusi se preschimba in pedeapsa, dupa marimea ori micimea lui. „Ce rea va fi pentru ei povara in Ziua Invierii!”, ce rea este povara pe care o poarta si ce rea este Pedeapsa prin care sunt pedepsiti. Apoi Allah pomeneste starile Invierii si grozaviile ei.

In Ziua in care se va sufla in Trambita si oamenii vor iesi din morminte, fiecare dupa starea sa, cei tematori vor fi adunati inaintea Celui Milostiv ca o delegatie cinstita, iar nelegiuitii vor fi adunati cu infatisarea invinetita de frica, neliniste si sete. Ei isi vor sopti despre scurtimea lumii si graba venirii Vietii de Apoi. Unii vor spune: ati ramas in lume numai zece zile, iar altii altceva. Allah stie soptele lor si aude ceea ce spun.

„Cand cel mai drept in socoteala dintre ei”, cel mai apropiat de adevar si mai corect in apreciere, „va spune: Nu ati ramas decat o zi.” Intelesul este regretul lor mare pentru ca au irosit acel timp scurt, si-au petrecut clipele in neatentie si nepasare, s-au intors de la ceea ce le folosea spre ceea ce le facea rau, iar acum a venit rasplatirea si amenintarea s-a implinit. Nu le-a ramas decat regretul, invinuirea si chemarea nenorocirii si pierzaniei. Allah spune: „Cati ani ati ramas pe pamant? Ei vor spune: Am ramas o zi ori o parte dintr-o zi; intreaba-i pe cei care tin socoteala. El va spune: Nu ati ramas decat putin, daca ati fi stiut” [al-Mu'minun, 23:112-114].

Comentariul versetelor 105 la 112

Allah vesteste despre grozaviile Invierii si cutremurele ei. „Ei te intreaba despre munti”: ce se va intampla cu ei in Ziua Invierii si vor ramane ori nu? „Spune: Domnul meu ii va spulbera si ii va risipi”, ii va scoate din locurile lor; ei vor fi asemenea lanei scarmanate, apoi asemenea nisipului risipit. Ii va zdrobi si ii va face pulbere imprastiata, pana vor disparea. Ii va nivela cu pamantul si va lasa pamantul „o campie neteda”, dreapta si plana, in care privitorul nu vede adancitura, ridicatura, vai sau locuri inalte.

Pamantul va fi netezit si intins, iar Allah il va largi, ca toate fapturile sa aiba loc. Oamenii se vor afla intr-un singur loc, chematorul se va face auzit de toti, iar privirea ii va putea cuprinde pe toti. „In Ziua aceea il vor urma pe chemator” cand vor fi inviati din morminte. Chematorul ii va chema sa vina si sa se adune in locul Hotararii, iar ei il vor urma grabindu-se, fara sa priveasca in urma si fara sa se abata la dreapta ori la stanga. Chemarea lui nu va avea nicio strambatate: ea va fi adevarata pentru toate fapturile, el se va face auzit de toti si ii va striga pe toti. Ei vor veni la locul Hotararii cu vocile smerite inaintea Celui Milostiv.

„Nu vei auzi decat o soapta”, numai sunetul pasilor ori murmurul buzelor care se misca. Smerenia si tacerea ii stapanesc, iar ei asteapta Hotararea Celui Milostiv. Chipurile sunt smerite si supuse. In acea priveliste mare ii vezi pe bogati si saraci, barbati si femei, liberi si robi, regi si oameni de rand, tacuti, cu privirile coborate si grumazurile plecate, ingenuncheati si smeriti. Nu stiu ce se va face cu ei. Fiecare este preocupat de sine si nu se gandeste la tata, frate, prieten ori iubit: „Fiecare dintre ei, in Ziua aceea, va avea un lucru care ii va fi de ajuns” ['Abasa, 80:37]. Atunci Judecatorul Drept hotaraste intre ei, il rasplateste pe cel care a facut bine pentru binele sau, iar pe cel care a facut rau, prin lipsirea de bine.

Nadejdea in Domnul Cel Generos, Cel Milostiv si Indurator, este ca va arata fapturilor din Harul, Bunatatea, Iertarea si Indurarea Sa ceea ce limbile nu pot descrie si gandurile nu pot cuprinde. Atunci toate fapturile vor ravni la Mila Lui, datorita celor pe care le vor vedea, dar credinciosii in El si in trimisii Sai vor fi deosebiti prin ea.

Daca se intreaba: de unde aveti aceasta nadejde? Sau, daca vrei, se poate spune: de unde aveti aceasta cunoastere a celor pomenite? Raspunsul este: din stiinta noastra ca Mila Lui biruie Mania Sa, din largimea Generozitatii Sale care cuprinde toate fapturile si din binecuvantarile multe pe care le vedem asupra noastra si asupra altora in aceasta lume. Mai ales cunoastem Mila Sa in Ziua Invierii: „Vocile se vor smeri inaintea Celui Milostiv”, „decat celui caruia Cel Milostiv ii ingaduie” si: „Stapanirea adevarata va fi in Ziua aceea a Celui Milostiv” [al-Furqan, 25:26].

Profetul a spus: „Allah are o suta de parti de mila. A pogorat asupra robilor Sai o singura parte, prin care isi arata mila si duiosia unii fata de altii; pana si animalul isi ridica piciorul de teama sa nu-si calce puiul⁹.” Aceasta se datoreaza milei asezate in inima lui. Cand va veni Ziua Invierii, Allah va reuni aceasta parte de mila cu cele nouazeci si noua de parti si va arata prin ele mila robilor.

El a mai spus: „Allah este mai milostiv cu robii Sai decat este o mama cu pruncul ei¹⁰.” Spune despre Mila Sa orice doresti: ea se afla mai presus de cuvintele tale. Inchipe-ti orice doresti: ea este mai presus de inchipuire. Slava Celui care a aratat Mila in Dreptatea si Pedeapsa Sa, asa cum a aratat-o in Harul, Bunatatea si Rasplata Sa! Preainalt este Cel a Carui Mila cuprinde toate lucrurile si a Carui Generozitate cuprinde toate vietatile, Cel care nu are nevoie de robii Sai, dar este Milostiv cu ei, in vreme ce ei au nevoie de El neincetat, in toate imprejurarile, si nu se pot lipsi de El nici cat o clipire.

„In Ziua aceea mijlocirea nu va folosi decat din partea celui caruia Cel Milostiv ii ingaduie si al carui cuvant Ii este placut.” Nicio faptura nu mijloceste la El fara Ingaduinta Sa. El le ingaduie sa mijloceasca numai celor al caror cuvant Ii este placut, adica a caror mijlocire o aproba: profetilor, trimisilor si robilor Sai apropiati. Acestia mijlocesc pentru cel ale carui vorbe si fapte Ii sunt placute, adica pentru credinciosul sincer. Daca una dintre aceste conditii lipseste, nimeni nu poate beneficia de mijlocirea altcuiva.

Oamenii se impart in acea priveliste in doua categorii. Prima ii cuprinde pe cei nedrepti prin necredinta si nelegiuire; ei nu primesc decat lipsire, pedeapsa dureroasa in Iad si Mania Judecatorului. A doua este a celor care au crezut cu credinta poruncita si au facut fapte drepte, obligatorii si recomandate. Ei „nu se vor teme de nedreptate”, adica sa li se adauge alte fapte rele, „ori de lipsire”, adica sa li se scada din faptele bune. Pacatele le vor fi iertate, cusururile curatite, iar faptele bune inmultite: „Daca este o fapta buna, Allah o inmulteste si daruieste de la El o rasplata uriasa” [an-Nisa', 4:40].

Comentariul versetului 113

„Astfel l-am pogorat”, aceasta Carte, „un Coran in limba araba”, o limba nobila pe care o intelegeti si ale carei cuvinte si sensuri nu va sunt ascunse. „Si am infatisat in el felurite amenintari”, in multe chipuri: uneori prin Numele lui Allah care arata Dreptatea si Razbunarea, alteori prin pildele pedepselor popoarelor trecute si porunca adresata celor de dupa ele sa ia aminte, uneori prin urmarile pacatelor si uratenia lor, alteori prin grozaviile Invierii si ceea ce se afla acolo din tulburari si spaime, iar alteori prin pomenirea Iadului si a felurilor de chin din el.

Toate acestea sunt din Mila fata de robi, „pentru ca ei sa se teama” de Allah si sa paraseasca raul si pacatele care le fac rau, „ori sa le aduca o reamintire”, asa incat sa savarseasca fapte de ascultare si binele care le folosesc. Faptul ca este in limba araba si ca amenintarea este infatisata in felurite chipuri este cea mai mare pricina si cel mai puternic indemn spre teama de Allah si fapta dreapta. Daca nu ar fi arab sau daca amenintarea nu ar fi infatisata in felurite chipuri, nu ar avea acest efect.