Taha · 20:83–98

Versetele 83 la 98

Comentariul versetelor 83 la 86

Allah ii randuise lui Musa o intalnire de treizeci de nopti, in care sa vina la El pentru a primi Tora, apoi le-a intregit cu alte zece. Cand a venit timpul intalnirii, Musa s-a grabit spre ea, din dor pentru Domnul sau si din ravna pentru intalnire. Allah i-a spus: „Ce te-a facut sa te grabesti inaintea poporului tau, o, Musa?”, adica ce te-a adus inaintea lor si de ce nu ai rabdat sa vii impreuna cu ei?

El a spus: „Ei sunt aproape, pe urmele mele”, adica sunt aproape de mine si vor ajunge curand. Ceea ce m-a facut sa ma grabesc catre Tine, Doamne, este dorinta de a fi aproape de Tine, graba de a-Ti dobandi Multumirea si dorul de Tine.

Allah i-a spus: „Noi am pus poporul tau la incercare dupa plecarea ta” prin adorarea vitelului. I-am incercat, dar ei nu au rabdat; cand incercarea a venit, au cazut in necredinta, „iar as-Samiri i-a ratacit”. El le-a scos un vitel, un trup pe care il facuse si care scotea un muget. Ei au spus: „Acesta este dumnezeul vostru si dumnezeul lui Musa, insa el a uitat.” Fiii lui Isra'il au fost amagiti si l-au adorat. Harun i-a oprit, dar ei nu s-au oprit.

Musa s-a intors la poporul sau plin de manie si mahnire - manie, furie si tristete. Mustrandu-i, le-a spus: „O, popor al meu! Nu v-a facut Domnul vostru o fagaduinta frumoasa?” Fagaduinta pogorarii Torei. „Vi s-a parut timpul prea lung?”, adica ati socotit absenta mea prea lunga, desi ea a fost scurta? Aceasta este interpretarea multor exegeti.

Se poate insa ca intelesul sa fie: a trecut oare atat de mult timp de la venirea unui profet si trimis, incat sa nu aveti stiinta despre profetie, urmele profetiei sa se fi sters si nimic din ea sa nu fi ramas la voi, asa incat sa adorati pe altcineva decat Allah din nestiinta si din lipsa urmelor Mesajului? Nu; profetia se afla printre voi, iar cunoasterea este prezenta, asa ca scuza nu va este primita. „Ori ati voit ca Mania Domnului vostru sa se abata asupra voastra?” Ati venit cu pricina Maniei si ati savarsit ceea ce face Pedeapsa inevitabila. Aceasta este realitatea. „Si de aceea ati incalcat fagaduinta data mie”: v-am poruncit sa ramaneti drepti, l-am lasat pe Harun in locul meu, dar nu ati pazit cuvintele mele si nu l-ati respectat.

Comentariul versetelor 87 la 89

Ei au spus: nu am facut ce am facut prin puterea si alegerea noastra; pricina a fost ca ne-am socotit vinovati din pricina podoabelor poporului. Potrivit spuselor lor, ei imprumutasera multe podoabe de la egipteni si iesisera cu ele. La ei se afla, asadar, o mare cantitate de podoabe copte. Au scos-o si au aruncat-o, adunand-o pentru ca Musa sa hotarasca asupra ei la intoarcere. As-Samiri vazuse, in ziua inecarii lui Faraon, urma copitei calului trimisului Jibril. Sufletul lui l-a indemnat sa ia un pumn din urma lui, socotind ca, daca il arunca asupra unui lucru, acela va prinde viata. Aceasta a fost o incercare pentru ei.

El a aruncat pumnul asupra vitelului facut de el. Vitelul s-a miscat si a scos un muget, iar oamenii au spus: Musa a plecat sa-L caute pe Domnul sau, insa El este aici; Musa a uitat. Aceasta a fost din prostia si lipsa lor de minte: cand au vazut acest lucru ciudat, un trup neinsufletit care a inceput sa scoata un muget, l-au socotit Dumnezeul pamantului si cerurilor.

„Nu vedeau ei” ca vitelul „nu le raspundea prin niciun cuvant” si nici nu vorbea cu ei, „si nu avea putere sa le aduca vatamare ori folos”? Cel lipsit de desavarsire, care nu vorbeste si nu poate face nimic, nu merita sa fie adorat. El este mai lipsit de insusiri desavarsite decat cei care il adora, deoarece acestia pot vorbi si pot face unele lucruri si, prin Puterea lui Allah, pot aduce un folos ori indeparta o vatamare.

Comentariul versetelor 90 la 94

Ei nu aveau nicio scuza pentru luarea vitelului drept obiect de adorare. Chiar daca in mintea lor aparuse o indoiala, Harun ii oprise, le spusese ca era o incercare, ca Domnul lor era Cel Milostiv, de la care vin toate binecuvantarile vazute si ascunse si care indeparteaza vatamarile. Le poruncise sa-l urmeze si sa paraseasca vitelul, dar ei au refuzat: „Nu vom inceta sa-l adoram pana cand Musa se va intoarce la noi.”

Musa s-a indreptat spre fratele sau si l-a mustrat: „O, Harun! Ce te-a oprit, cand i-ai vazut rataciti, sa ma urmezi?”, adica sa vii dupa mine si sa ma vestesti, ca sa ma grabesc sa ma intorc la ei? „Te-ai impotrivit poruncii mele?”, cand ti-am spus: „Ramai in locul meu printre oamenii mei, indreapta lucrurile si nu urma calea celor care raspandesc stricaciunea” [al-A'raf, 7:142]. Musa l-a apucat pe Harun de cap si de barba, tragandu-l din pricina maniei si a mustrarii.

Harun a spus: „O, fiu al mamei mele!”, ca sa-i inmoaie inima, desi erau frati din aceiasi parinti. „Nu ma apuca de barba si nici de cap. M-am temut ca vei spune: Ai dezbinat fiii lui Isra'il si nu ai pazit cuvantul meu.” Tu mi-ai poruncit sa raman in locul tau printre ei; daca te-as fi urmat, as fi parasit ceea ce mi-ai poruncit sa pazesc. M-am temut sa nu-mi spui ca i-am dezbinat lasandu-i fara pazitor si conducator, caci aceasta i-ar fi impartit si le-ar fi destramat unitatea. Nu ma socoti printre cei din poporul nedrept si nu-i bucura pe dusmanii nostri prin ceea ce faci cu mine.

Musa a regretat ceea ce ii facuse fratelui sau, care nu merita aceasta purtare. A spus: „Doamne, iarta-ma pe mine si pe fratele meu si primeste-ne in Mila Ta, caci Tu esti Cel mai Milostiv dintre cei milostivi” [al-A'raf, 7:151]. Apoi s-a indreptat spre as-Samiri.

Comentariul versetelor 95 la 98

Musa a spus: „Dar care este treaba ta, o, Samiri?”, adica de ce ai facut ceea ce ai facut? As-Samiri a spus: „Am vazut ceea ce ei nu au vazut”, adica l-a vazut pe Jibril calare cand au iesit din mare, iar Faraon si ostirile lui s-au inecat, potrivit celor spuse de exegeti. „Am luat un pumn din urma trimisului”, din urma calului sau, „si l-am aruncat” asupra vitelului. „Asa m-a indemnat sufletul meu”: sa iau acel pumn, sa-l arunc si sa se petreaca ceea ce s-a petrecut.

Musa i-a spus: „Pleaca!”, indeparteaza-te de mine si stai departe. „In aceasta viata vei spune: Nu ma atingeti!”, adica pedeapsa ta in viata aceasta este sa traiesti izolat: nimeni sa nu se apropie de tine si nimeni sa nu te atinga. Daca cineva vrea sa se apropie, ii spui: nu ma atinge si nu te apropia de mine. Aceasta este rasplata pentru ca ai atins ceea ce altul nu a atins si ai facut ceea ce nimeni nu a facut. „Si ai o intalnire de la care nu vei lipsi”, la care vei fi rasplatit pentru faptele tale bune si rele.

„Priveste la dumnezeul tau, pe care ai ramas sa-l adori”, vitelul. „Il vom arde, apoi il vom risipi in mare.” Musa a facut aceasta. Daca ar fi fost dumnezeu, s-ar fi aparat de acela care a voit sa-l nimiceasca. Iubirea vitelului patrunsese in inimile fiilor lui Isra'il, iar Musa a voit sa-l nimiceasca sub ochii lor, intr-un chip care nu ingaduia refacerea lui: l-a ars, l-a zdrobit si l-a imprastiat in mare, ca sa piara chipul lui si sa fie indepartata iubirea lui din inimile lor. Pastrarea lui ar fi fost o ispita, fiindca in suflete se afla o chemare puternica spre desertaciune.

Cand le-a aratat desertaciunea vitelului, le-a vestit pe Cel care, singur, merita adorarea si nu are partener: „Dumnezeul vostru este numai Allah; nu exista alta divinitate demna de adorare in afara Lui. El cuprinde toate lucrurile cu Stiinta Sa.” Nimeni nu este adorat pe drept in afara Fetei Sale Nobile. Numai El este chemat, iubit si temut pe drept, si numai in El este pusa nadejdea in chip indreptatit. El este Cel Desavarsit, Caruia Ii apartin Numele cele mai frumoase si Atributele cele mai inalte. Stiinta Lui cuprinde toate lucrurile, iar toate binecuvantarile robilor vin numai de la El si numai El indeparteaza raul. Nu exista alta divinitate demna de adorare in afara Lui.